Postul Sfintelor Paști, școală duhovnicească a pocăinței

În prima zi a Sfântului și Marelui Post, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită rânduiala specială a Pavecerniței Mari, în care a fost citită prima parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. În Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit cu acest prilej un cuvânt de învățătură despre însemnătatea Postului Mare ca timp de pregătire duhovnicească prin pocăință.

În cuvântul rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat faptul că durata de 40 de zile a Postului Mare, care amintește de perioada de pregătire a catehumenilor pentru primirea Sfântului Botez, a fost așezată de Biserică pentru toți credincioșii în vederea curățirii sufletești prin pocăință. „Postul Sfintelor Paști este o perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Este o perioadă de 40 de zile care coincide cu perioada în care candidații la Botez se pregăteau din punctul de vedere al cunoașterii credinței creștine și, de asemenea, se pregăteau să viețuiască după rânduielile Bisericii. La început, pregătirea propriu-zisă pentru sărbătoarea Sfintelor Paști era scurtă, anume Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Instituindu-se această școală de 40 de zile pentru cei ce se pregăteau să devină creștini, aceasta s-a adăugat ca perioadă de rugăciune și mai ales de cateheză. Acești cateheți învățau tainele credinței creștine și esențialul rugăciunilor. Cu timpul, însă, când Biserica a început să boteze copiii, numărul adulților care se pregăteau pentru a deveni creștini a scăzut. De asemenea, după ce creștinismul a ajuns să fie acceptat ca religie principală, la credință au venit o mulțime de păgâni care nu erau totdeauna bine pregătiți și aduceau cu ei o mulțime de moduri de viață și comportamente păgânești. Atunci, Părinții Bisericii s-au confruntat cu un val de creștinări rapide și superficiale, ce au condus la o scădere a nivelului duhovnicesc al vieții creștine. De asemenea, deoarece copiii care primeau Botezul nu rosteau ei Crezul și nu-şi luau angajamentul personal de lepădare de satana și unire cu Hristos, ci nașul spunea acestea în locul lor, Părinții Bisericii au considerat că și creștinii botezați deveniți adulți au nevoie de pregătire duhovnicească mai multă, de aprofundare a sensului vieții creștine și, mai ales, de pocăință pentru pregătirea duhovnicească necesară sărbătorii Sfintelor Paști. Astfel, acea perioadă de cateheză a devenit o perioadă intensă de pocăință, care este considerată înnoire a Botezului”, a spus Preafericirea Sa.

„Canonul cheamă pe toată lumea la pocăință”

Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat apoi înțelesul profund al pocăinței care se cere fiecărui credincios mai ales în perioada Postului Mare, după modelul arătat în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. „Perioada de pocăință nu este o simplă perioadă de regret sau de disperare, ci este o perioadă de căință pentru păcate, dar și de cerere a iertării. Aceasta se face prin Spovedanie și primirea iertării. De aceea, în Postul Sfintelor Paști se intensifică pocăința, dar și Împărtășirea euharistică. Astfel, perioada aceasta a devenit o școală duhovnicească, un exercițiu al conștientizării faptului că natura umană înclinată spre păcat are nevoie de ridicare și că ridicarea aceasta se face mai întâi prin cererea de ajutor din partea lui Dumnezeu. De aceea se repetă atât de des rugăciunea vameșului. Starea de pocăință, însoțită de invocarea harului şi milei lui Dumnezeu, devine ritmul și respirația Bisericii timp de 40 de zile. În această perioadă, toată Biserica postește, nu doar unii, pentru că starea de păcătoșenie este a întregii naturi umane, iar rugăciunea de pocăință cea mai cunoscută este Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Acesta reprezintă o meditație biblică în care sunt prezentați drepți din Vechiul Testament care au împlinit voia lui Dumnezeu, dar și o mulțime de păcătoși, dintre care unii s-au pocăit și s-au îndreptat, iar alții nu s-au pocăit. Canonul cheamă pe toată lumea la pocăință. El recunoaște și propriile păcate, dar împreună cu întreaga istorie a mântuirii, care este o istorie a ridicării din păcat cu harul lui Dumnezeu și de osteneli duhovnicești, osteneala cea mai importantă din toată Scriptura fiind pocăința și cererea iertării. Rugăciunile din această perioadă, pronunțate de cler în veșminte cernite, sunt însoțite de metanii mari și mici. Acestea sunt semnul că și trupul participă la pocăința sufletului. Metania sau aplecarea înseamnă recunoașterea păcatelor proprii care vin ca atașare exagerată de cele pământești, iar ridicarea arată nădejdea că harul lui Dumnezeu va ajuta pe fiecare păcătos care se pocăiește sincer să se ridice. Ritmul şi respirația Canonului Mare sunt rugăciunea vameșului: «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!» Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci este al firii omenești căzute. Protopărinţii Adam şi Eva au păcătuit prin neascultare de Dumnezeu, prin neînfrânare şi prin lipsa de pocăință. De atunci până astăzi, omul păcătos are tendința mai întâi să se scuze pe sine şi să acuze pe alții, dar perioada Postului Mare înseamnă să ne judecăm pe noi înșine şi să ne recunoaștem greșelile fără să acuzăm pe alții”, a spus Patriarhul României.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește fragmentat în primele patru zile ale Postului Mare în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, dar și integral în timpul primei denii din Postul Sfintelor Paști, săvârșită în seara de miercuri din săptămâna a cincea a perioadei de pregătire duhovnicească, anul acesta în 17 aprilie.