Povestea unei biserici şi a unei prinţese

Biserica "Domniţa Bălaşa" din Bucureşti se află azi în zi de sărbătoare prin prăznuirea Sfântului Grigorie, Episcopul Nissei, ale cărui moaşte se păstrează aici. Un prilej pentru noi să ne amintim de Domniţa Bălaşa Brâncoveanu, fiica domnitorului martir, care a ridicat pe acest loc biserică spre slava lui Dumnezeu şi spre alinarea sufletului său îndurerat de pierderea tatălui şi a fraţilor. La doar 15 ani, Domniţa Bălaşa se căsătoreşte cu Manolache Lambrino, unul dintre fiii lui Andronic Rangavi, marele hartofilax al Patriarhiei din Ţarigrad. Bucuria domniţei este stinsă la doar şase ani după căsătorie, când o mare tragedie îi loveşte familia. În 1714, aflată în călătorie la Constantinopol pentru a pregăti aducerea în ţară a logodnicei fratelui ei Radu Brâncoveanu, se trezi aruncată într-o celulă de la Ceauş Emini, temniţa femeilor, înainte ca tatăl ei să fie adus la Constantinopol. A fost torturată zile în şir şi forţată să mărturisească unde-şi ţine ascunse averile. Sărmana domniţă nu avea ştire de cele petrecute la Bucureşti: tatăl ei, domnitorul Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii şi cu un ginere devenit sfetnic au fost arestaţi de turci şi apoi decapitaţi. Cei rămaşi în viaţă sunt trimişi în exil în Anatolia. Familia domnitoare este masacrată la 15 august 1714. Între timp, Domniţa Bălaşa fusese mutată în altă temniţă, la Edicule. Îşi reîntâlneşte aici mama, pe Doamna Maria, şi amândouă sunt făcute roabe şi duse în seraiul sultanului. Câtă suferinţă trebuie să fi fost în acel suflet tânăr care-şi plângea întreaga familie... Un univers întreg i se prăbuşea la picioare. Prietenii, banii şi darurile oferite Înaltei Porţi reuşesc însă obţinerea eliberării şi întoarcerea lor pe malurile Dâmboviţei, fapt petrecut în noiembrie 1716. O durere transfigurată prin credinţă Fără copii, cu durerea neostoită în urma morţii tatălui şi a fraţilor, fiica domnitorului martir şi soţul ei doresc să-i închine averea lor lui Dumnezeu. Astfel în 1742, lângă grădina caselor lui Manolache au început zidirea unei biserici care va fi gata doi ani mai târziu. În 1745 începe înscrisul solemn de danie. Durerea de a nu avea urmaşi şi-a mângâiat-o Domniţa Bălaşa prin actele filantropice pe care a început să le săvârşească de aici înainte. A înzestrat biserica proaspăt ridicată cu 11 moşii şi trei vii situate în cinci judeţe. La acestea se adaugă casa şi grădina unde fusese zidită biserica şi 1530 de zloţi nemţeşti dăruiţi anual de Cămara Imperială din Viena. Biserica domniţei nu avea însă nimic din stilul bisericesc românesc. Văzând frumoasa domniţă că biserica devenea neîncăpătoare şi mai ales că era lipsită de arhitectura dorită, după moartea soţului ei, Manolache Lambrino, a dorit să clădească o altă biserică, mai mare şi cu adevărat minunată la înfăţişare. În 1750, cea de-a doua ctitorie a sa era gata. Devenise locul în care se retrăgea şi îşi plângea întreaga familie, locul în care visurile sale şi speranţele prindeau conturul ce-l împărtăşea lumii întregi. Domniţa Bălaşa este arătată ctitor în pisania bisericii cu hramul "Înălţarea Domnului". În 1754 însă, în biserica proaspăt târnosită avea să i se cânte troparele îngropării. Îşi lua rămas-bun de la această lume, căci dorul o ducea către ai săi. Data încrustată în lespedea tombală este 2 septembrie 1752, dar se pare că este greşită, piatra fiind sculptată şi aşezată pe mormânt după moarte, poate la câţiva ani distanţă, de aceea se poate naşte o eroare. Sau poate s-a scris data când piatra şi mormântul au fost gata din porunca domniţei care era încă în viaţă. În 1754 documentele vorbesc de Domniţa Bălaşa ca de o persoană care era vie. Moartea vine din vara anului 1754, căci de atunci documentele tac. Biserica purtând numele ei a rezistat în bună stare cu reparaţii succesive până în ianuarie 1838. Cutremurul a surpat-o cu totul şi atunci Safta Brâncoveanu, soţia marelui ban Grigorie Brâncoveanu, a ridicat o altă biserică din temelie pe locul celei vechi. Reclădirea s-a terminat în 1842, zugrăveala era făcută de cunoscutul Nicolae Polcovnic, păstrând vechea iconografie. Noua biserică avea puternice influenţe arhitecturale gotice. Dar, cu vremea, şi această biserică devine neîncăpătoare şi, mai ales din cauza infiltrării apelor Dâmboviţei aflate în apropiere, a fost dărâmată în 1881. În locul ei se târnosea la 29 septembrie 1885 o altă biserică "Domniţa Bălaşa", biserică ce se află şi astăzi în picioare, fiind clădită în stilul bizantin, potrivită unui Bucureşti devenit şi el din ce în ce mai mare. Ridicată după planurile arhitecţilor Alexandru Hristea Orăscu, Carol Benesch şi Hartman, biserica în stil neoromânesc şi neobizantin pare să alunge tristeţile domniţei din trecut şi să privească spre viitor cu demnitatea brazilor din curte. Chipul prinţesei de neam Brâncovean e prins parcă pentru totdeauna în statuia ridicată în curtea bisericii, operă de artă a sculptorului Karl Storck. Domniţa din piatră pare atentă la trecătorii ce se închină şi aprind lumânări la ctitoria sa. Suferinţa vieţii sale ce pare a se fi transmis la începuturi şi istoria sfântului lăcaş s-au transfigurat cu totul prin credinţă, iar moştenirea lăsată de ea generaţiilor ce i-au urmat au estompat orice durere prin recunoştinţa faţă de existenţa unui nou lăcaş de rugăciune. Detalii din trecutul apropiat Biserica a fost restaurată în 1959-1962, când vrednicul de pomenire patriarh Justinian a sprijinit financiar lucrările. Interiorul bisericii emană eleganţă şi rafinament prin pictura în ulei ce a fost executată de artiştii vienezi Katt şi Rihovsky. La intrare sunt portretele ctitorilor Brâncoveni, iar pe peretele de miazăzi sunt redaţi în frescă vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, pictaţi de Grigore Stoenescu. Pe peretele dinspre miazănoapte sunt înfăţişaţi mitropolitul Calinic Miclescu şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Catapeteasma este opera sculptorilor Petre şi Mihail Barbic, iar frumoasele vitralii au fost executate la München, în timp ce impresionantul candelabru, unic prin valoarea sa artistică, a fost adus de la Viena. În partea dreaptă, între pronaos şi naos se află o nişă ce adăposteşte mormântul Domniţei Bălaşa. Deasupra a fost instalată lucrarea "Întristarea", operă sculptată de Ion Georgescu. Biserica "Domniţa Bălaşa" este înscrisă pe lista monumentelor istorice din Bucureşti.