Praznicul fecioriei curate și al nădejdii mântuirii noastre
În fiecare an, la 21 noiembrie, sărbătorim Intrarea în biserică a Maicii Domnului sau Vovidenia. Denumirea exactă a praznicului ar fi aceea de „Intrarea în Templu”, pentru că se referă la aducerea pruncei Maria la vârsta de 3 ani la Templul Legii Vechi, de către bătrânii ei părinți, Ioachim și Ana, unde au și lăsat-o, fiind purtată de către preoți în partea cea mai sfântă a Templului, Sfânta Sfintelor, locul în care intra doar Arhiereul Legii o singură dată pe an. Tânăra Maria a rămas aici în Sfânta Sfintelor, până la vârsta de 14 sau 15 ani. Maica Domnului a fost adusă la Templu pentru că încă de la nașterea sa, părinții săi, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că dobândiseră rod de viață la bătrânețe, au făgăduit-o Domnului.
Evenimentul Intrării Maicii Domnului în biserică, deşi nu pare menţionat în Sfânta Scriptură, a intrat în conştiinţa Bisericii prin Sfânta Tradiţie. Biserica rupe tăcerea Scripturilor şi ne arată căile ascunse ale Proniei, care pregătesc vasul Cuvântului, „pe Maica hotărâtă dinainte de veacuri”, cea „vestită de proroci”, care intră acum în Sfânta Sfintelor ca o „comoară ascunsă a Slavei lui Dumnezeu”. Evenimentul acesta din viața Maicii Domnului a fost preluat din Protoevanghelia lui Iacob, scriere din primele veacuri creștine: „Lunile se adăugau una câte una la vârsta copilei. Când împlini doi ani, Ioachim îi zise Anei: Iată a venit timpul s-o ducem la Templul Domnului. Trebuie să ne ținem de cuvânt, ca nu cumva să ne-o ceară Atotstăpânitorul și să rămână darul neprimit. Dar Ana răspunse: Hai să mai așteptăm un an, ca să nu plângă mititica după tatăl și după mama ei. Să mai așteptăm, încuviință Ioachim. Când Maria împlini trei ani, Ioachim zise: Chemați pe fiicele neîntinate ale evreilor. Fiecare să țină în mână o făclie aprinsă pentru ca pruncul să nu tânjească după ce lasă în urmă, iar inima să nu-i fie răpită de vreun lucru străin de Templul Domnului. Fecioarele merseră cu făclii în mâini până la Templul Domnului. Aici preotul o întâmpină pe Maria, și sărutând-o, o binecuvântă zicând: Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârșitul veacurilor El își va arăta răscumpărarea fiilor lui Israel. Și a așezat-o pe a treia treaptă a altarului, iar Domnul Dumnezeu a pogorât har asupra ei. Atunci Maria începu să dănțuiască și toată casa lui Israel o îndrăgi. Părinții plecară uimiți și mulţumeau Dumnezeului Atotstăpânitor că fiica lor nu și-a întors privirea înapoi. Maria rămase în Templul Domnului curată ca o porumbiță și primea hrană din palma unui înger” (Evanghelii apocrife, 2002, p. 38).
Dezvoltarea ulterioară a praznicului
Praznicul acesta este unul dintre cele mai noi ale Maicii Domnului, datând din secolul 6, originea lui fiind oraşul sfânt Ierusalim. Astfel, cunoaştem că, la 20 noiembrie 543, a fost sfințită biserica pe care împăratul Justinian a zidit-o la Ierusalim, chiar lângă ruinele Templului, construind pe acel loc o biserică închinată Sfintei Fecioare, fiind numită „Sfânta Maria cea Nouă”, spre a o deosebi de străvechiul locaş al Naşterii Maicii Domnului, biserică pe care o găsim până astăzi, în apropierea Scăldătorii Oilor. Un martor din acea epocă, Grigorie de Tours, vorbeşte chiar despre relicve ale Sfintei Fecioare, care, păstrându-se în această biserică, săvârşeau mari minuni (Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, 2008, p. 25).
Conform Tradiţiei, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie prăznuit hramul acestei biserici, adică însăşi Maica Domnului, sub forma aducerii ei la Templul Sfânt.
Praznicul acesta era generalizat în Răsăritul creștin înainte de secolul 7. Astăzi, din această biserică nu se mai păstrează nimic. Zdruncinată de cutremurele din secolul al 8-lea, ruinele sale au fost folosite de către musulmani la ridicarea unei moschei. În secolul al 12-lea, cruciaţii au ridicat pe acest loc un spital, iar în secolul al 19-lea, locuitorii evrei ai cartierului au construit pe acest loc o mare sinagogă.
În secolul al 8-lea, Sfântul Andrei Criteanul participă la prăznuirea acestei mari sărbători la Ierusalim. În acelaşi secol, Sfinții Patriarhi Gherman I (†733) și Tarasie (†806) ai Constantinopolului rostesc frumoase cuvântări de laudă în cinstea Maicii Domnului la acest praznic. Abia după încheierea crizei iconoclaste, când cinstirea Maicii Domnului a cunoscut o nouă etapă a dezvoltării ei, această sărbătoare s-a răspândit în tot Răsăritul creștin.
Cu toate că datează din secolul al 8-lea, praznicul nu este menţionat oficial în calendar decât din 1166. Împăratul Manuil Comnenul a decretat această zi ca Praznic Împărătesc în care nu se lucra.
În ziua acestui praznic se face dezlegare la pește, fiind prima dezlegare de acest fel din Postul Nașterii Domnului.
Desfăşurarea evenimentului în textele slujbei
Căutând să redea momentul aducerii la Templu a pruncei Maria, textele slujbei acestui praznic dau mărturie: „De la Domnul luând roada făgăduinţei Ioachim şi Ana, pe Maica lui Dumnezeu, jertfă bine-primită, în Templu au adus-o astăzi, şi Zaharia, marele arhiereu, binecuvântând-o, a primit-o”. Preotul Zaharia, care o întâmpină pe Fecioara la intrarea sa în Templu, este tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Textul liturgic arată: „Strălucit-a zi de bucurie şi praznic preacinstit. Că astăzi ceea ce a fost mai înainte de naştere fecioară şi după naştere a rămas fecioară în Templu sfânt este adusă. Şi Zaharia bătrânul, tatăl Mergătorului înainte, se bucură şi strigă cu veselie: Apropiatu-s-a nădejdea celor necăjiţi, în Templul cel sfânt, ca o sfântă, să se sfinţească spre sălăşluirea Împăratului tuturor…”
La aducerea sa în Templu, Maica Fecioară este întâmpinată și de cetele fecioarelor şi de oştile îngereşti. Textul slujbei praznicului arată: „Cetele fecioarelor, purtând făclii, astăzi petrec împreună cu îngerii pe singură pururi Fecioara şi curata Născătoarea de Dumnezeu, în casa Domnului, ca pe o sfinţită dăruire şi ca pe un locaş preasfinţit, în care Dumnezeu în chip de negrăit a locuit, înnoind toată firea oamenilor pentru milostivirea milei”. Într-un alt text liturgic auzim și alte detalii: „Mieluşeaua cea nepătată şi cămara cea neîntinată, Născătoarea de Dumnezeu Maria, cu veselie este adusă în chip prealuminat. Pe care îngerii lui Dumnezeu o înconjură cu credinţă şi toţi credincioşii o fericesc pururi şi cu mulţumire cântă ei neîncetat cu glas mare…”
Tot din textul imnografic aflăm că Prunca Sfântă a fost pusă în Sfânta Sfintelor: „Să se deschidă uşa Templului celui de Dumnezeu primitor, că pe aceea ce este Biserica Împăratului tuturor şi scaun, astăzi cu slavă primind-o, Ioachim a pus-o, dând-o Domnului pe cea aleasă de El spre a fi Lui Maică”.
Cât priveşte vieţuirea Fecioarei în Templu, textele slujbei arată: „După ce te-ai născut tu, dumnezeiască Mireasă, Stăpână, ai venit la Templul Domnului, ca să te hrăneşti în Sfintele Sfintelor ca o sfinţită. Atunci şi Gavriil a fost trimis la tine, ceea ce eşti cu totul fără de prihană, hrană ţie aducându-ţi…” Înţelegem de aici că Fecioara vieţuia în Sfânta Sfintelor Templului, fiind hrănită în chip minunat de însuşi îngerul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu, care-i va aduce şi vestea Bunei Vestiri.
Troparul sintetizează teologia sărbătorii
Troparul praznicului sintetizează întregul mesaj teologic şi duhovnicesc al sărbătorii: „Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului”. Troparul prezintă evenimentul acesta ca început al lucrării mântuirii oamenilor, în sensul că încă de acum se arată planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Aducerea Fecioarei la Templu și curăţia vieţii ei arată că finalitatea unei asemenea asceze reprezintă pregătirea sa pentru primirea în pântece a Mântuitorului Hristos. Fecioara, prin curăţia vieţii ei, Îl vesteşte încă de acum pe Cel pe care-L aştepta. Tocmai de aceea spunem că prin Maica Curată s-a împlinit rânduiala Ziditorului, de mântuire a lumii.