Prăznuirea Sfântului Ioan Casian

Sfântul Ioan Casian, a cărui prăznuire facem astăzi, s-a născut în anul 350 (după unele păreri 360). Majoritatea cercetătorilor socotesc că originea lui a fost daco-romană, provenind din Scythia Minor, Dobrogea de astăzi. L-a mărturisit pe Hristos în pustiul Egiptului, la Constantinopol, la Roma şi mai apoi ca preot în Marsilia, unde a întemeiat două mănăstiri, una de bărbaţi şi cealaltă de femei.

 În contextul controverselor origeniste, Sfântul Ioan Casian este obligat să părăsească pus­tiul Egiptului şi să se adăpostească la Constantinopol, împreună cu Sfântul Gherman şi „fraţii lungi”. Aici îl cunoaşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care slujea pe atunci ca patriarh în cetatea Sfântului Constantin. În această situaţie, Sfântul Părinte s-a arătat rezervat faţă de problematica antropomorfită care-i viza în special pe „fraţii lungi”, dar s-a aplecat cu bucurie asupra celor doi monahi daco-romani pe care i-a primit deîndată în clerul său. Astfel, German a fost hirotonit preot şi Casian diacon.

Ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur

Personalitatea Sfântului Ioan Hrisostom s-a manifestat din plin asupra celor doi. Acest lucru este evocat de Sfântul Ioan Casian la sfârşitul lucrării sale „De Incarnatione”, unde adresează un elogiu luminos părintelui său duhovnicesc, subliniind „valoarea ortodoxiei sale” şi afirmându-se ca „ucenic al său”. Astfel, el îi îndeamnă pe unenici: „aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri învăţători şi preoţi, de Grigorie cel cunoscut în lumea întreagă, de Nectarie cel vestit în sfinţenie, de Ioan cel minunat în credinţă şi nevinovăţie, de Ioan zic, acel Ioan care prin asemănare cu Ioan evanghelistul, ucenicul lui Iisus, a dormit întotdeauna la pieptul şi în dragostea Domnului. De el, vă spun, aduceţi-vă aminte, pe el urmaţi-l, la curăţia lui, la credinţa lui, la învăţătura şi la sfinţenia lui cugetaţi. Aduceţi-vă aminte întotdeauna de învăţătorul şi dascălul vostru, la sânul şi îmbrăţişarea căruia, ca să zic astfel, aţi crescut, care a fost deopotrivă învăţătorul meu şi al vostru, căruia îi suntem ucenici şi aşezământ” (Sfântul Ioan Casian, „Despre Întruparea Domnului”, Cartea VII.31.4, în PSB 57, p. 881).

Aflat într-o mai veche dispută cu Teofil al Alexandriei, generată pe fondul alegerii sale în scaunul de Constantinopol, Sfântul Părinte se lasă descoperit, adăpostindu-i pe „fraţii lungi” la curtea sa. Aceştia fuseseră condamnaţi de Teofil în baza relaţiilor lor cu monahul origenist Isidor. Pentru o viziune de ansamblu, teologul britanic Norman Russell arată că „criza origenistă a fost precedată de controversa antropomorfită. Avem mărturia lui Teofil, într-o scrisoare oficială, împotriva celor care popovăduiau că Dumnezeu poate fi înţeles în formă omenească. Aceasta a fost scrisoarea festală din 399. După Casian, documentul a fost prost primit de majoritatea monahilor din Egipt. În Sketis numai unul dintre cei patru preoţi care slujeau în bisericile de acolo a îngăduit ca documentul să fie citit. Rapoartele lui Socrate şi Sozomen arată că au fost demonstraţii serioase în Alexandria împotriva lui Teofil” (Norman Russell, Theophilus of Alexandria, Routlege, London, and New York, 2007, p. 20). De aici rezultă foarte clar că Sfinţii Ioan Casian şi Gherman se aflau în Sketis atunci când au început disputele antropomorfite.

Contextul disputei antropomorfite

Situaţia de la Constantinopol s-a înrăutăţit, din cauza acuzelor aduse de Teofil împotriva Sfântului Ioan Hrisostom. Cu toate că Sfântul Părinte a înaintat mai multe epistole conciliatoare spre episcopul Alexandriei, rugându-l „ca pe un părinte şi frate” să-i primească înapoi pe nitrioţi, sfătuindu-i de asemenea şi pe aceştia să renunţe la acuzaţiile împotriva episcopului, a fost acuzat de Teofil „că încalcă rânduielile canoanelor de la Niceea”. Din acest moment, disputa pe tematica antropomorfită trece pe locul doi, principala dorinţă a episcopului de Alexandria fiind aceea de a-l scoate pe Sfântul Ioan Gură de Aur din scaunul constantinopolitan. Judecata are loc la Sinodul de la Stejar (septembrie 403), la care au luat parte 36 de episcopi. Sfântului Părinte i-au fost înaintate nu mai puţin de 29 de capete de acuzare, formulate în principal de doi diaconi caterisiţi. Condamnat fără drept de apel, Sfântul Ioan Hrisostom a fost arestat trei zile mai târziu şi expulzat de autorităţi dincolo de Bosfor. La protestele poporului şi după „ce un accident s-a produs în camera imperială”, el a fost însă chemat înapoi şi reinstalat în scaunul patriarhal. În duminica reîntoarcerii sale, Sfântul Părinte şi-a reluat scaunul patriarhal din „Hagia Sofia”, rostind un impresionant cuvânt în care „s-a asemănat cu Avraam, când faraonul egiptean a încercat să o răpească pe soţia sa, Sara, de lângă dânsul” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia după primul exil/ A priore exsilio omilia, PG 52, col. 443 448).

Liniştea pentru Sfântul Ioan Hrisostom a durat doar o vreme. Astfel, după unele critici vădite aduse împărătesei Eudoxia, el a ajuns din nou la judecata sinodului, fiind de data aceasta înlăturat pe motiv că „un episcop de sinod depus nu-şi poate recâştiga scaunul decât după hotărârea unui alt sinod” (cf. Sinodului din Antiohia, 341, Canonul IV). Teofil s-a îngrijit ca împăratul Arcadius să recunoască validitatea canonului IV de la Antionhia şi a înaintat un nou demers de depunere a Sfântului Părinte. La rândul său, Sfântul Ioan Hrisostom a trimis epistole către Roma, la papa Inocenţiu, la episcopii Venerius de Milano şi Chromatius de Aquileia, prin care a demonstrat invaliditatea condamnării sale în Sinodul tâlhăresc de la Stejar.

Sfântul Ioan Casian în Cetatea Eternă

Problema exilării dascălului său l-a determinat pe Sfântul Ioan Casian să-şi îndrepte paşii spre Roma, unde a mers împreună cu mai mulţi credincioşi pentru a comunica nedreptatea făcută de constantinopolitani înaintea papei Ino­cenţiu. Sfântul Ioan Casian ajunge aşadar pentru prima dată la Roma în primăvara anului 405. Alături de Sfântul Gherman, el a venit aici să facă apologia magistrului său, învinuit pe nedrept de Teofil al Alexandriei şi scos din scaun. Paladie confirmă acest lucru, afirmând că „preotul Gherman şi diaconul Casian, bărbaţi evlavioşi, au adus o scrisoare din partea întregului cler al lui Ioan în care scriau despre violenţa şi tirania la care fusese supusă Biserica lor” (Paladie, Dialogus de vita Iohannis Chrysostomi, ediţie şi traducere din franceză de Anne Marie Mailingrey şi Philipe Leclerq). Pe lângă faptul că l-a cunos­cut aici pe Sfântul Leon cel Mare, viitorul papă al Romei, Sfântul Ioan Casian a profitat pentru un timp considerabil de anturajul papei Inocenţiu I. Se pare că despre el ar fi vorba în cele două scrisori trimise de papa Inocenţiu I către Alexandru al Antiohiei (cca 414-415), unde se aminteşte despre „preotul Casian”. De aici reiese că a fost hirotonit preot la Roma şi nu în Marsilia, aşa cum susţin cele mai multe păreri.

Experienţa apologetică în Cetatea Eternă avea ca principală direcţie argumentarea nevinovăţiei Sfântului Ioan Gură de Aur şi demontarea acuzaţiilor aduse de Sinodul tâlhăresc. Sfântul Ioan Casian devine astfel emisarul unei foarte interesante corespondenţe între cei doi mari Părinţi ai Bisericii, între Răsărit şi Apus. Despre prietenia cu Sfântul Leon cel Mare, Sfântul Ioan Casian aminteşte în lucrarea sa „Despre Întruparea Domnului”. Date fiind toate acestea, „cu toate că a trăit departe de patria sa, Biserica Ortodoxă Română îl revendică pe Sfântul Ioan Casian, atât pentru originea sa daco-romană, cât şi pentru bogata sa moştenire culturală şi spirituală, cu toate că aceasta aparţine întregii Biserici creştine” (Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Sfinţi daco-romani şi români”, p. 59).