„Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule”

Imnografia Bisericii Ortodoxe conține nenumărate referiri la cinstirea sfintelor icoane. De vreme ce iconomia Domnului nostru Iisus Hristos a fost înfățișată prin cuvânt în Sfânta Scriptură și prin imagine în icoană și pictura bisericească, imnografia Bisericii redă toate aceste aspecte (în imnurile sale sfinte), fără a excepta nimic. Credincioșii sunt astfel îndemnați prin cuvinte și cântări deosebite să se închine cinstitelor chipuri ale Mântuitorului Hristos, Maicii Domnului și sfinților Bisericii înfățișate în icoane și să urmeze asemănării lor în virtuțile binecuvântate.

Prima stihiră la Vecernia mică din Duminica întâi a Postului Mare ne îndeamnă: „Cu sfintele icoane se luminează acum, împodobindu-se ca o mireasă, Biserica lui Hristos, și pe toți îi cheamă să prăznuiască duhovnicește. Să ne adunăm, dar, cu un gând și cu o credință, cu bucurie slăvind pe Domnul”. Biserica este împodobită asemenea Împărăției cerurilor cu chipurile sfinților. Precum în cer sfinții Bisericii sunt adunați în jurul lui Hristos, așa și aici pe pământ ne ocrotesc prin cinstitele icoane în care sunt înfățișați. Unindu-ne în gând și simțire cu ei, ajungem la bucuria binecuvântată a dialogului cu Hristos, după al Cărui chip am fost creați cu toții și la a Cărui asemănare ne rugăm să ajungem. „Preacinstită podoabă a luat Biserica lui Hristos din înălțarea cea prealuminată a cinstitelor și sfintelor icoane ale Mântuitorului Hristos, ale Maicii lui Dumnezeu și ale tuturor sfinților, prin care se luminează și se împodobește cu harul și se leapădă de adunarea ereticilor, alungându-i. Și bucurându-se, slăvește pe iubitorul de oameni Dumnezeu, Care pentru dânsa a răbdat patimi de bunăvoie” (Duminica întâi a Postului Mare, Stihira a 4-a la Vecernia Mare).

Iconomia lui Hristos și pictura bisericească

În aceeași duminică, ne rugăm la Utrenie: „Închipuirea trupului Tău înălțând-o, Doamne, cu dragoste o sărutăm, arătând taina cea mare a iconomiei Tale. Că nu Te-ai arătat nouă, Iubitorule de oameni, prin părere […], ci după adevăr și cu fire de trup, printr-însa suindu-ne spre a Ta dorire și dragoste” (Duminica întâi a Postului Mare, Stihira a 2-a de la Laudele Utreniei). Crucea, Învierea, Înălțarea la Ceruri, a doua venire a lui Hristos, toate acestea sunt etape ale iconomiei Sale în această lume și sunt înfățișate în chip potrivit în cinstitele icoane. Așa cum Sfânta Evanghelie desco­peră prin cuvânt, la fel și icoana descoperă prin imagine tot ceea ce Domnul a făcut pentru noi: „Din firea Ta cea dumnezeiască nefiind cuprins, Stăpâne, mai pe urmă întrupându-Te, ai binevoit a Te cuprinde. Căci cu luarea trupului, ai luat și toate însușirile lui. Pentru aceasta înscriind chipul asemănării Tale, cu cuviință îl sărutăm, spre dragostea Ta înălțându-ne; și din­tr-însul luăm harul tămăduirilor, urmând dumnezeieștilor așeză­min­te ale Apostolilor” (Duminica întâi a Postului Mare, Stihira a 3-a la Vecernia Mare). În istoria Bisericii au fost multe erezii care au contestat venirea Domnului în trup: monofizitismul afirma că firea omenească a fost absorbită de cea dumnezeiască încă de la Nașterea Domnului; dochetismul afirma că trupul Mântuitorului ar fi fost numai unul aparent. Așadar, afirmau că nici icoana nu are vreun fundament, cel pu­țin cea a lui Hristos. Însă învăță­tura Bisericii este fundamental diferită pentru că noi mărturisim cu tărie că Hristos S-a întrupat pentru noi, a suferit moarte pe Cruce, a înviat cu trupul a treia zi și S-a înălțat nu doar cu firea dumnezeiască, ci și cu cea omenească la ceruri, iar la a doua Sa venire va sosi în mijlocul nostru precum S-a înălțat la ceruri, adică având trupul și sufletul firii omenești asumate. Biserica Ortodoxă utilizează toate mărturiile Apostolilor în redarea sfintelor icoane, înfățișând și în acestea, și în pictura bisericească toate evenimentele din viața Mântuitorului exact așa cum s-au petrecut. În icoana Nașterii Domnului regăsim peștera, animalele din staul, steaua, păstorii, pe Maica Domnului lângă Pruncul înfășat – toate acestea fiind descrise direct de Sfintele Evanghelii. La fel și icoana Înălțării la ceruri a Domnului, unde îi regăsim pe Apostoli și pe Maica Domnului, pe îngerii care îi îndeamnă pe toți să nu se întristeze și pe Hristos înălțân­du-Se și binecuvântând. Foarte puține sunt icoanele care nu au o mărturie concretă în Sfânta Scriptură, ci mai mult în tradiția ulterioară cărților canonice ale acesteia, respectiv icoana Intrării Maicii Domnului în templu sau a Acoperământului Maicii Domnului. Însă chiar și așa, acestea se bazează pe mărturiile directe ale scrierilor Părinților Bisericii și alte mărturii istorice ale primelor veacuri creștine.

Icoana, lumină a învățăturii creștine în lume

Imnurile liturgice ale Bisericii ne descoperă și modul în care trebuie să ne rugăm în fața icoanelor. Iată un exemplu în acest sens – troparul Duminicii întâi a Postului Mare se rostește la închinarea în fața icoanei împărătești a Domnului nostru Iisus Hristos: „Preacuratului Tău chip ne închinăm Bunule, cerând iertare greșalelor noastre, Hristoase Dum­nezeule. Că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să scapi din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulțumire strigăm Ție: «Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuiești lumea»”. Pe de o parte, trebuie ca sentimentul pocăinței să se arate mai pregnant în închinarea noastră de vreme ce suntem nevrednici chiar și de a săruta cu buzele chipurile sfinte înfățișate în cinstitele icoane. Însă aceasta nu înseamnă că nu avem parte și de trăirea bucuriei sfinte, după cum afirmă un alt imn bisericesc: „Dumnezeiescul Tău chip în icoană însemnându-L, nașterea Ta, Hristoase, luminat o vestim, minunile cele negrăite și răstignirea cea de bunăvoie; prin care de­monii se gonesc cu frică și necre­dincioșii cu cutremur se tânguiesc, ca niște părtași ai acelora” (Duminica întâi a Postului Mare, Sedealna Canonului Utreniei).

Minunile lui Dumnezeu și ale sfinților strălucesc prin cinstitele icoane în chip desăvârșit. Avem atâtea icoane în fața cărora s-au petrecut minuni negrăite și de nenumărate ori, numai privind spre chipurile sfinte din acestea, unii oameni și-au schimbat viața și au ales să fie asemenea celor pe care îi privesc, urmându-le virtuțile și părăsind păcatele și patimile care le guvernau viețile. Blândețea, bucuria, lumina duhovnicească profundă care parcă iradiază din cinstitele icoane ne încălzesc inimile, ne înalță mintea la cele sfinte, ne curățesc inima de orice gând necurat sau viclean. În materialul următor vom continua să aprofundăm imnografia Bisericii referitoare la sfintele icoane și rolul lor duhovnicesc fundamental în viața noastră spirituală. Sfânta Scriptură, cinstitele icoane și imnografia Bisericii au aceeași sursă și conduc la aceeași Persoană: Mântuitorul nostru Iisus Hristos.