Predicile părintelui Vasile Vasilache

Fost stareț al Mănăstirii Antim exact în perioada întâlnirilor cultural-duhovnicești ale Rugului Aprins (1944-1948), părintele arhimandrit Vasile Vasilache era în epocă unul dintre cei mai impor­tanți predicatori ai Bisericii Orto­doxe Române. Apropiat ucenic al Patriarhului Nicodim, părintele Vasile Vasilache fusese deja predicator al Catedralei Mitropolitane din Iași, pentru ca, ajuns în București (1940), la câteva luni de la înscăunarea noului Patriarh Nicodim, să devină cel mai important predicator al Catedralei Patriarhale.

Predicile acestuia erau transmise în direct la Radio România, ceea ce i-a și atras consecințe nefaste, ulterior. Și părintele Vasile Vasilache, și fratele său de sânge, părintele Haralambie Vasilache, de asemenea un predicator de excep­ție, urmau să fie arestați în anul 1959. Între altele, li s-au reproșat și predicile din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, care indubitabil aveau și rolul de a îmbărbăta întreaga populație, mai ales că erau transmise și la radio.

Ceea ce se cunoaște mai puțin însă este faptul că părintele Vasile Vasilache, un harnic cărturar, se pregătise cu seriozitate până să devină un predicator de excepție. Chiar dacă aceasta este și o voca­ție, „arta predicării” - cum o numesc nenumărați specialiști -, o de­rivată a artei oratoriei antice, poate și trebuie să fie studiată. Este ceea ce a făcut părintele Vasile Vasilache, pentru o teză de doctorat susținută cu pr. prof. Iuliu Scriban, profesor de omiletică și pastorală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chișinău (1938).

Teza de doctorat susținută de părintele Vasile Vasilache se intitulează Predica în Evul Mediu și a fost publicată la Institutul de Arte Grafice „Albina românească” (Iași, 1938). De ce s-a aplecat asupra Evului Mediu, tânărul doctor în teologie se explică încă din prefață: „un studiu despre predica din Evul Mediu ne va înfățișa nu numai mersul ei, ci și întreaga des­fășurare a spiritului omenesc. Evul Mediu a urzit sâmburele și duhul tuturor lucrărilor și al înălțărilor sufletești de mai târziu. Ba ceva mai mult, numai cunoscând duhul vieții medievale, vom vedea rolul conducător al unui spirit rector, pe care l-a avut Biserica în toată viața sufletească și socială al unui răstimp de peste o mie de ani... «Timpurile acelea eroice, în care duhul puternic al Bisericii a dat naștere cruciadelor, cavalerismului, constituțiilor politice, știin­țelor, arhitecturii și tuturor elementelor unei civilizații creș­tine...» (Armand Ravelet)” (p. 2).

Părintele Vasile Vasilache se concentrează în cercetarea sa asupra a patru personalități: Francisc de Assisi, Bernard de Clairvaux, Sfântul Grigorie Palama și Mitropolitul Grigorie Țamblac. La fiecare dintre aceștia identifică speci­fi­cități și limite, fără a uita o scurtă panoramare a epocilor în care s-au format, au trăit, au predicat.

De pildă, în privința lui Bernard, părintele Vasilache notează: „nezăgăzuitul său zel apostolic, care l-a făcut să cutreiere mai toate țările Apusului, într-o epocă lipsită de goana călătoriilor din timpurile de față; prea bogatul lui suflet, înzestrat cu nebănuite adâncimi de cunoștințe teologice, pe care le folosea cu un neîntrecut talent oratoric; credința lui vie de a birui, prin eroismul convingerilor lui, pe cei neluminați și înșelați în mărturisirea lor de credință, viața lui dusă cu râvna unei înalte sfințenii, erau tot atâtea calități care-l făceau să fie un predicator dorit și ascultat cu o nedescrisă bucurie.

...Predicile lui Bernard sunt predici savante și mult studiate de că­tre cuvântător. În ele găsim o bo­­gată teologie. Subtilitatea teologică e foarte adeseori folosită, stâr­nind de multe ori, prin o amă­nun­țită analiză filologică a cuvintelor care scot la iveală în chip minunat un adevăr, o virtute, un principiu de viață creștină. Multe din predicile lui Bernard sunt adevărate tratate, în care ni se înfă­țișează multe din problemele religioase în întreaga lor desfă­șu­rare. (...) La Bernard, deși observăm un bogat material teologic, totuși, el este atât de cumpănit, că nu e folosit decât în granițele și pentru scopul bine hotărât al predicii.

Altă trăsătură reprezentativă a predicii lui Bernard, pe care o găsim la foarte mulți predicatori din acest ev, este misticismul. În aceas­tă privință, putem spune că Bernard e un tipic predicator al unei înalte mistici pe care a înfă­țișat-o în chip strălucit printr-o adâncă subtilitate de gândire și credință, înfățișând-o într-o mlădiere de simțire sufletească și înaltă distinc­țiune. Minunatele lui predici la Cân­tarea Cântărilor, ținute frăți­mii din Clairvaux, ni-l înfățișează ca pe un adânc trăitor și cunoscător al unei mistici ce luminează din țara de peste veac, până în taina sufletului omenesc” (pp. 184-185).

Generozitatea duhovnicească a părintelui Vasile Vasilache sesizează ecouri ale Bisericii nedespăr­țite în viața și opera lui Francisc și a lui Bernard.

În capitolul dedicat Sfântului Grigorie Palama sesizăm faptul că referințele bibliografice ale cercetătorului sunt majoritar occidentale, cu excepția unui singur studiu publicat de Sfântul Dumitru Stăniloae (Lumina Dumnezeiască la Sf. Grigorie Palama, Anua­rul Academiei Teologice „Andreiane”, nr. VI, Sibiu, 1930). Cu alte cuvinte, nu apucase să citească încă importantul volum al Sfântului Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama (Sibiu, 1938), întrucât teza părintelui Vasilache a fost sus­ți­nută și publicată în aceeași perioadă.

Precum în cazurile precedente, părintele Vasile Vasilache subliniază ceea ce este specific Sfântului Grigorie Palama: „Dumnezeu, în esența Lui, este invizibil, pentru făptură, dar prin luminile care izvorăsc ca niște atribute din El, omul poate să vadă, nu pe Dumnezeu în sine, ci manifestarea și operațiile Lui. Așadar, Sfinții Apostoli au văzut, la Schimbarea la Față, o lumină necreată, veș­nică, pornită din esența dumnezeiască. Călugării isihaști, care spun că văd această lumină dumnezeiască, nu se înșală, ci mărturisesc un adevăr. Aceasta e, în cel mai scurt rezumat, toată teologia palamită pe care o găsim pe larg dezbătută și documentată în lucrările lui Grigorie Palama. Cu tot dreptul, pe Grigorie Palama îl putem numi teologul luminii necreate. Desigur că nu ușoară este problema isihastă și rezolvarea ei în chip fericit cum a ajuns s-o pună Grigorie Palama. Numai unul care avea o pregătire înaltă teologică și o viață de ascet, ca a lui Grigorie, putea lua parte la această discuție și... de va fi avut harul de sus, pe care l-a avut Palama, să o încununeze cu răspunsul cel adevărat. Într-adevăr, Grigorie Palama a avut această pregătire și chemare” (p. 204).

Concluziile cercetării realizate de părintele Vasile Vasilache sunt la fel de prețioase ca și conținutul. El constată un fapt istoric, din motive obiective, autoritatea predicii a scăzut, în timp. Dar, cel mai important, personalitățile studiate sunt modele al căror ecou peste veac încă poate fi exemplar. De aici poate și una dintre explicațiile faptului că părintele Vasile Vasilache a fost unul dintre marii predicatori români de secol XX.

Frații Vasile și Haralambie Vasilache, părintele lor Gheorghe Vasilache, preot și ctitor al unei frumoase biserici, au fost come­mo­rați recent în localitatea Vutcani. Fiii și fiicele satului le-au ridicat un monument funerar chiar în curtea bisericii ctitorite de părintele Gheorghe Vasilache. Ulterior, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, a nume­roși clerici și cercetători, s-a desfășurat un simpozion dedicat martirilor care au viețuit pe aceste meleaguri: Episcopul Grigorie Leu, arhim. Mina Dobzeu, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, arhim. Vasile și arhim. Haralambie Vasilache. Reamintesc, părintele Haralambie Vasilache, arestat pentru Hristos în temnițele comuniste, a plecat la Domnul în închisoarea Gherla (noiembrie 1962). La limita lor luminoasă, predicile ajung până la martiraj.