Preotul Leonida Gavrilescu sub persecuţia comunistă
A fost unul dintre cei mai apreciaţi slujitori din ţinutul Fălticenilor, om de cultură aplecat scriiturii poetice şi apropiat al lui Nicolae Labiş şi al fraţilor Horia şi Vasile Lovinescu. Leonida Gavrilescu s-a născut la 29 august 1908, în familia unui agricultor din Horodniceni, judeţul Baia. După şcoala primară, tânărul Gavrilescu a urmat Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ din Iaşi (1921-1929), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1929-1933). La 22 octombrie 1933 a primit darul diaconiei prin mâinile Episcopului Nicodim Munteanu, pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Neamţ. După un an a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Blăgeşti, de lângă Paşcani. Din 1941 a slujit la bisericile „Sfântul Ilie“ şi „Adormirea Maicii Domnului“ din Fălticeni. Pentru o perioadă de timp a ocupat postul de protoiereu de Fălticeni, în această calitate la 15 aprilie 1945 participând la resfinţirea Bisericii Albe din localitatea Baia, ctitoria voievodului Ştefan cel Mare. Pentru că era una dintre personalităţile ecleziastice ale zonei, părintele Gavrilescu a fost cooptat în rândurile Partidului Naţional Liberal. A acceptat să activeze chiar în delegaţia permanentă a judeţului Baia şi să militeze în speranţa că politicienii aduşi cu trupele de ocupaţie sovietice vor fi demişi în urma alegerilor din octombrie 1946. Din acest motiv intră în vizorul organelor de represiune. I se monitorizează predicile, este verificat în arhiva Siguranţei asupra trecutului politic şi filat pentru legăturile sale cu oamenii „vechiului regim“. În 1949 i se intentează un proces pentru „manifestări duşmănoase“ la adresa regimului „democrat-popular“, însă este achitat. Aparenta bunăvoinţă a autorităţilor comuniste faţă de preotul Leonida Gavrilescu a durat însă puţin. În noaptea Adormirii Maici Domnului a anului 1952, părintele Leonida Gavrilescu este arestat de Securitate. În ancheta consemnată la 4 septembrie 1952, la Securitatea Suceava, părintele este interogat asupra trecutului politic interbelic, cu acuzaţii de participare la Mişcarea Legionară sau Liga Apărării Naţional-Creştine, condusă de A. C. Cuza. Părintele refuză acuzaţiile care i se aduc. În schimb, i se aminteşte că în 1942 a fost judecat pentru deţinere de „material legionar“. Deşi la vremea aceea fusese achitat, în sarcina părintelui se reţine culpa de activitate legionară interbelică, apoi că după război făcuse campanie electorală şi fusese în conducerea PNL Baia. Pentru aceste culpe, comisia Ministerului Afacerilor Interne i-a dat o decizie de pedeapsă administrativă de 60 de luni în colonie de muncă. După detenţia de la Penitenciarul Suceava, la 14 ianuarie 1953, părintele este transferat la canal, în colonia de muncă Valea Neagră, în celebra „brigadă a hoţilor“, formată doar din preoţi. La 15 iulie 1953 este transferat la Centrul de Triere Bucureşti de pe lângă Penitenciarul Văcăreşti. La 7 septembrie 1953 este eliberat de la Văcăreşti. Revine la parohia sa, unde slujeşte cu dăruire pentru păstoriţii săi. Trece la cele veşnice, în urma unui infarct, în Săptămâna Patimilor a anului 1977, atunci când încerca să-şi salveze biserica în care slujea de la pericolul demolării.