Preotul Liviu Boldura din Luncoiu de Jos-Hunedoara în temniţa comunistă

S-a născut la 21 august 1920, în satul Luncoiu de Sus, comuna Luncoiu de Jos, judeţul Hunedoara. După şcoala primară din Dealu Mare (timp de un an) şi cea din Luncoiu de Sus, tânărul Boldura a urmat Liceul „Avram Iancu” din Brad (1932-1940), respectiv Academia Teologică din Sibiu (1940-1944). Pentru a se întreţine, în timpul studiilor a lucrat ca secretar al Academiei.
La absolvirea Academiei a susţinut o teză în teologie dogmatică la profesorul Dumitru Stăniloae. În vara anului 1944 este încorporat în Regimentul 5 Infanterie, apoi trimis la Şcoala Militară de Infanterie din Arad. Va lupta pe frontul din vest, în 1946 fiind lăsat la vatră. În zilele de 9 şi 10 martie 1946 va primi darul diaconiei, respectiv pe cel al preoţiei, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, din mâinile Arhiereului-vicar Teodor Scorobete pe seama parohiei din satul natal. În aprilie 1949, când ţinutul Hunedoarei trece în jurisdicţia canonică a Episcopiei Aradului, Episcopul Andrei Magieru îi propune ocuparea postului de protopop al Zarandului. Însă el îl refuză motivând că este prea tânăr pentru o aşa funcţie. La 8 martie 1953, în timp ce se întorcea de la slujba duminicală, este ridicat pentru a da o declaraţie la Securitatea din Deva. Pentru o perioadă familia nu a ştiut nimic de el. Motivul arestării avea să-l afle părintele Boldura la anchetă, anume legături cu un fugar. În toamna anului 1950, un localnic, Dud Candid, soldat în termen în armată, dezertase de pe un şantier de construcţii, adăpostindu-se în pădurile din zona natală. La 6 noiembrie 1952 acesta a fost prins de Securitate, încât la anchete a pronunţat numele părintelui Boldura. Mai mult decât atât, anchetatorii au consemnat că fugarul l-ar fi vizitat pe părintele Boldura în octombrie-noiembrie 1950, prilej în care i s-ar fi spus că regimul nu va mai dura, căci va începe războiul. Preotul Boldura nu a recunoscut nimic în anchetă, cum nici tatăl fugarului. În schimb, la confruntarea cu fiul, tatăl a recunoscut că a avut cunoştinţă de întâlnirea celor doi. Totuşi, la proces şi fiul, şi tatăl au retractat. Dar preotul mai era acuzat şi de deţinere de înscrisuri interzise. La percheziţia domiciliară, Securitatea îi găsise preotului două epigrame la adresa regimului comunist (considerate „poezii contrarevoluţionare”), pe care le avea din 1949, când urmase cursurile de îndrumări misionare de la Bucureşti. De aceea, la proces, instanţa nu l-a găsit vinovat pentru legătura cu fugarul, ci pentru delictul „răspândire de publicaţii interzise”, art. 325 Cod penal. Astfel, prin Sentinţa nr. 318 din 23 iulie 1953 a Tribunalului Militar Oraş Stalin, părintele Boldura a primit o condamnare de 7 luni închisoare corecţională.

A cunoscut penitenciarele de la Deva, Codlea şi Braşov. A fost eliberat la 17 octombrie 1953 din penitenciarul Codlea. A revenit în mijlocul familiei, slujind la parohia din satul natal până în 1968, când a fost numit slujitor la Parohia Brad, apoi protopop de Brad. Această funcţie a deţinut-o până în 1988, când a ieşit la pensie pentru limită de vârstă. În timpul păstoririi sale la Brad, în protopopiat s-au zidit câteva biserici şi s-au renovat altele, într-o perioadă în care prin sistematizarea urbană se demolau numeroase locaşuri de cult sau nu se construiau.