Preotul Vasile Georgescu în închisoarea comunistă
Mişcarea armată anticomunistă din Dobrogea a cunoscut o rezonanţă deosebită în rândurile celor care credeau că regimul comunist nu va dura, mai ales prin începerea unui război antisovietic de către americanii aşteptaţi ca eliberatori. În această parte de României s-a remarcat grupul de rezistenţă condus de Gogu Puiu, care a fost ajutat de populaţie prin sprijin material şi financiar. Între numeroşii sprijinitori au fost preoţii ortodocşi, care de-a lungul a câţiva ani de urmăriri şi anchete ale Securităţii au fost arestaţi şi trimişi în gulagul românesc. Liderul mişcării de rezistenţă a murit încă din iulie 1949. Cu toate acestea, organele de represiune au trecut la o amplă operaţiune de vânare a tuturor susţinătorilor lui Gogu Puiu. Se arestau loturi întregi de oameni simpli, agricultori, intelectuali, preoţi etc. Unul dintre aceştia a fost preotul Vasile Georgescu, din Eforie Sud (după 1950 Vasile Roaită), judeţul Constanţa. Acesta era constănţean din comuna Bărăganu, născut la 1 ianuarie 1915 într-o familie de oameni simpli. După obţinerea licenţei în Teologie, a fost hirotonit preot în comuna Straja, aflată lângă localitatea natală. Era dăruit altarului, era aproape de păstoriţii săi. La instalarea regimului comunist, alături de credincioşii săi, a făcut colectă de alimente şi bani pentru a-l ajuta pe Gogu Puiu şi ai săi luptători împotriva comunismului. La o vizită în Constanţa, în septembrie 1949, este denunţat la Securitate pentru legături cu luptătorul anticomunist. Securitatea nu îl arestează, însă îl urmăreşte pentru a găsi tot mai mulţi susţinători ai "bandei contrarevoluţionare". Abia la 13 septembrie 1951, preotul Vasile Georgescu este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Constanţa, alături de alte şase persoane. Organele de represiune nu aveau nevoie de dovezi, ci vizau trimiterea preotului Georgescu în detenţie. Astfel, la 27 decembrie 1951, prin Sentinţa nr. 899, Tribunalul Militar Constanţa l-a condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Pentru preotul Georgescu a urmat calvarul. A cunoscut penitenciarele de la Constanţa (1951-1952), Aiud (1952-1956), Gherla (1956-1960), apoi a fost trimis la muncă forţată în lagărul de la Periprava (1960-1964), unde a prestat 599 de zile. A fost eliberat la 22 iunie 1964, din lagărul de la Periprava. (Adrian Nicolae Petcu)