Prezența în tabere înseamnă o binecuvântare atât pentru participanți, cât și pentru voluntari
Taberele aduc experiențe unice și lasă mereu în sufletele participanților amintiri. Despre aceste lucruri ne-au povestit patru tineri care, fie în postura de participant, fie în cea de voluntar sau animator, s-au bucurat de întâlnirea cu alți oameni în cadrul a diverse activități. (Al.O.)
Renate Demeter, coordonatoare Nepsis în cadrul Episcopiei Spaniei și Portugaliei: „De obicei, în Spania, tânărul român ortodox este foarte restrâns, găsim puține inițiative pentru activități cu tineri români. În schimb, taberele organizate de Nepsis sunt foarte diversificate, iar reacțiile tinerilor sunt pe măsură; anul acesta se pare că taberele organizate au avut și mai mare succes. Tinerii care participă se deschid, iar activitățile și jocurile merg ca pe roate. Ei găsesc în aceste tabere un model nou, o săptămână altfel decât cea cunoscută. De fapt, cred că 90% din tineri care participă vor repeta această experiență. Este al treilea an în care particip la taberele de vară organizate de Episcopia noastră, ce e drept ca monitor, dar în august voi merge și în calitate de participant. În această săptămână (3-10 iulie) am fost în Mallen, un orășel din Spania, la o tabără de pictură. Tinerii participanți sunt entuziasmați de activitățile propuse pe diverse teme religioase, de familie și artistice.
În tabăra de formare din Toledo ne-am ocupat de formarea tinerilor pentru a fi monitori, apoi am încercat să ne învingem fricile prin diverse jocuri și prin a ne înțelege sentimentele. A fost o experiență obositoare, dar de neuitat!”
Anastasia Cosma, participant veteran și actual voluntar, Asociația Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj: „De la vârsta de 8 ani, am participat la fiecare taberă de tineret organizată cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Copilăria și adolescența mi le-am petrecut alături de alți tineri care împărtășesc aceleași valori ca mine și de voluntari care, în timp, au devenit repere în formarea mea ca adult. Anul acesta împlinesc vârsta de 20 de ani, dar și 3 ani de când am trecut de la stadiul de participant la rolul de voluntar în aceleași tabere care m-au crescut. În acest mediu am cunoscut maturizarea, pentru mine vârsta de 18 ani a însemnat responsabilizarea ca voluntar, un moment în care am devenit la rândul meu un reper pentru alții, o sarcină care nu e tocmai ușoară.
Voluntariatul necesită deținerea unui bagaj potrivit de cunoștințe și abilități din diferite domenii. Cu toate acestea, după 12 ani de prezență anuală, de ce continui să vin în aceste tabere? Poate că unii se plictisesc de un program care rămâne neschimbat de la an la an sau poate că sunt sătui de discuțiile catehetice sau momentele de rugăciune. Nu pot să zic că în perioada adolescenței nu am avut momente când mi-am zis: «Deja știu ce urmează, nu prea mai am chef să fiu atentă la tot ce ni se tot spune de atâția ani». Chiar și distracția jocurilor începuse să se stingă ușor, ușor, dar aici a intervenit etapa maturizării mele. Vă mărturisesc că această etapă este rezultatul eforturilor voluntarilor care m-au îndrumat atâția ani. Am înțeles că pe lângă toată distracția de care nu te mai săturai, taberele căpătau un sens mult mai profund din punct de vedere educațional, dar și teologic. Aici au crescut generații întregi, de la copii la adolescenți și adulți în toată firea.
Iar după atâția ani de prezență anuală, am conștientizat că prezența în aceste tabere înseamnă o binecuvântare atât pentru participanți, cât și pentru voluntari. Îi încurajez pe tinerii care sunt chemați să slujească astfel lui Dumnezeu să o facă din toată inima și cu zâmbetul pe buze, iar răsplata va fi de nenumărate ori mai mare. Nu am cuvinte să descriu bucuria pe care o simt după fiecare tabără. Mă simt împlinită atât duhovnicește, cât și din punctul de vedere al formării mele ca persoană.”
Vicențiu Dragoș Bășa, inspector de misiune, Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu: „Tabăra națională de tineret de la Valea Avrigului 3-8 iulie 2017, organizată de Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, a avut un obiectiv major, acela al creării comuniunii pe care Biserica o presupune, prin dezvoltarea capacității de lucru în echipă. Toate activitățile coordonate de echipa formată din părintele Vasile Dariciuc, coordonatorul Departamentului de tineret, voluntarele Ilinca Milu și Medeea Sava și subsemnatul, pe lângă caracterul distractiv și recreativ, au avut un substrat pedagogic-duhovnicesc. Programul zilnic a fost presărat cu scurte momente de rugăciune (de dimineață, de seară și la mese) conduse de părintele Vasile Dariciuc. Bucuria mea în calitate de coordonator a fost aceea să constat că, dacă în primele zile copiii erau reținuți și ezitanți, uneori și ușor persiflatori la momentele de ezitare ale altora, în ultimele zile, atitudinea lor s-a îmbunătățit, ajutându-se reciproc și acționând ca o adevărată echipă, nu doar în ceea ce privește rugăciunea. Provocarea cea mare, care i-a scos pe participanți din zona de confort, peste limitele vizibile ale fiecăruia, a fost drumeția de pe munte, spre Cabana Bârgaciu, din ziua de joi, care, prin specificul ei, a avut cel mai mare impact asupra grupului. Faptul că acum joaca se transformase într-o provocare reală, cu riscuri reale specifice muntelui (dificultatea traseului, condițiile meteo nefavorabile, deshidratarea etc.), iar nevoia de întrajutorare era una cât se poate de prezentă și de concretă, a întărit învățăturile pe care le deprinsesem din jocurile de echipă din zilele precedente. Astfel, copiii au învățat în mod experiențial de ce, într-o echipă, de responsabilitatea ta ține siguranța grupului și de responsabilitatea grupului ține siguranța ta, de ce dacă vrem să ajungem departe trebuie să mergem împreună, de ce duritatea unui lanț este dată de zala cea mai slabă și din acest motiv trebuie să ne întrajutorăm, de ce într-o echipă abilitățile și aptitudinile individuale nu sunt estompate, ci dimpotrivă, sunt puse în valoare și completate de abilitățile și aptitudinile celorlalți membri, astfel, toți împreună, fiind mai puternici, și nu în ultimul rând de ce pentru realizarea comuniunii o turmă trebuie să aibă un păstor care trebuie să aibă grijă de oile sale.”
Andreia-Nicoleta Paraschiv, anul III, Asistență Socială, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”: „Cuvintele «Căci ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel privilegiu al sufletului în care Adevărul se poate odihni?» (Dan Puric) pot spune că sunt laitmotivul taberei la care particip. Oriunde am mers în calitate de student, fie la mare – ca acum, fie la munte, pe băncile facultății sau în activitățile asociației ASTO (Asociația Studenților Teologi Ortodocși), cei mai importanți au fost oamenii de lângă mine. Oamenii, prietenii care m-au ajutat să cresc frumos, să mă dezvolt profesional, personal și duhovnicește. Acum, la mare, în tabăra oferită de Centrul de Tineret al Municipiului București, eu și colegii mei ne amintim cu drag de activitățile frumoase pe care le-am avut în ultimul an. Le depănăm la răsăritul soarelui, când acesta se desprinde de luciul apei. Ne aducem aminte că îl putem găsi pe Hristos lângă noi și în noi, oriunde, după nemincinoasele Sale făgăduințe «Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor», făcând din orice tabără un prilej de bucurie, echilibrând distracția tinerească cu liniștirea.”