Prima mărturie patristică asupra Tainei Mirungerii

Teofil al Antiohiei este un autor creştin din secolul al II-lea care prezintă o importanţă deosebită pentru istoria creştinismului timpuriu. Spre exemplu, el este cel care utilizează pentru prima dată termenul de Sfântă Treime, este primul Părinte care scrie o lucrare de cronografie şi totodată primul care oferă o interpretare extensivă a referatului biblic al creaţiei.

În perioada recentă s-a mai descoperit un element esenţial în privinţa căruia îi putem atribui paternitatea: el oferă poate prima mărturie din istoria patristică asupra Tainei Mirungerii. Episcop al Antiohiei Despre viaţa lui Teofil al Antiohiei cunoaştem foarte puţine lucruri. Datorită unor informaţii păstrate în opera lui Eusebiu de Cezareea, aflăm că a fost al şaselea episcop al Antiohiei, cetate pe care a păstorit-o începând cu anul 169. O singură operă a sa mai supravieţuieşte în momentul de faţă, în timp ce toate celelalte s-au pierdut. Lucrarea se intitulează Către Autolic şi este împărţită în trei părţi. Aici, Teofil al Antiohiei încearcă să convingă un păgân din perioada respectivă să se convertească la creştinism. Deşi lucrarea este plină de citate din operele filozofilor şi poeţilor păgâni, maniera de convingere este una total nereuşită (vezi Claudio Moreschinni, Istoria literaturii creştine vechi..., vol. I, p. 233). Cu toate acestea, Teofil al Antiohiei rămâne un autor plin de originalitate. El este primul care foloseşte termenul de Sfântă Treime, primul care încearcă să scrie o cronografie (lucrarea Despre istorii - din păcate, pierdută - a se vedea S. Papadopoulos, Patrologie, vol. I, p. 271), precum şi primul care oferă o interpretare a referatului biblic al creaţiei (vezi următoarele studii: Nicole Zeegers-Vander Vorst, "La création de lâhomme (Gn 1,26) chez Théophile dâAntioche", Vigiliae Christianae, XXX (1976), 4, pp. 258-267 şi Pierre Nautin, "Ciel, pneuma et lumière chez Théophile dâAntioche (notes critiques sur Ad Autol. 2, 13)", Vigiliae Christianae, XXVII ş1973ţ, 3, pp. 165-171). Un alt aspect care ne interesează primordial aici constă în faptul că Teofil al Antiohiei este totodată primul autor creştin care oferă o informaţie cu privire la Taina Mirungerii. "Noi ne numim creştini pentru că suntem unşi cu uleiul lui Dumnezeu" Vom începe prin a cita in extenso pasajul care conţine posibila referire la Taina Mirungerii. "Nu ştii apoi ce spui, când îţi baţi joc de mine numindu-mă creştin (uns). Mai întâi, pentru că cuvântul "hristos", adică uns, este plăcut, folositor şi lipsit de batjocură. Care corabie poate fi de folos, care corabie poate scăpa de la înec, dacă n-a fost mai întâi unsă? Sau care turn sau casă este frumoasă şi de folos înainte de a fi unsă? Care om care intră în această viaţă sau luptă în stadion nu se unge cu ulei? Care lucru sau podoabă poate avea frumuseţe, dacă nu-i unsă şi lustruită? Apoi văzduhul şi tot pământul de sub cer sunt, într-un chip oarecare, unse cu lumină şi cu duh. Şi tu nu vrei să fii uns cu uleiul lui Dumnezeu? Noi, deci, de asta ne numim creştini, pentru că suntem unşi cu uleiul lui Dumnezeu" ("Către Autolic", 1.12, în: Apologeţi de limbă greacă, col. PSB, vol. II, trad. pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1980, p. 290). Everett Ferguson este de părere că, aici, Teofil al Antiohiei se concentrează mai mult asupra sensului metaforic al termenului de ulei. Cu alte cuvinte, autorul antiohian nu se referă la o eventuală Taină a Bisericii, ci doar la importanţa simbolică a uleiului în general pentru viaţa creştină. Însă cercetătorul american admite totodată că, dacă privim ultima frază a fragmentului dintr-un punct de vedere strict în literă, atunci avem de-a face cu prima menţiune a unei ungeri postbaptismale din istoria creştină (E. Ferguson, Baptism in the Early Church..., p. 247). De asemenea, Everett Ferguson remarcă faptul că "multe dintre dezvoltările liturgice cu privire la Botez au oferit o exprimare practică a ideilor teologice legate de această taină şi era, aşadar, un lucru natural să se facă asocierea creştinilor cu Hristos (Cel Uns) şi cu ideea de a fi uns cu Duhul Sfânt prin Mirungerea celor botezaţi, simbolizând astfel Duhul Sfânt cu Care Hristos Însuşi a fost uns" (E. Ferguson, Baptism in the Early Church..., p. 247). O altă frază esenţială care apare în fragmentul de mai sus face referire la viaţa spirituală a creştinului şi modul cum aceasta este întreţinută prin harul dăruit de Taina Mirungerii: "Care om care intră în această viaţă sau luptă în stadion nu se unge cu ulei?" Prin această scurtă mărturisire, Teofil al Antiohiei afirmă că darul oferit de Taina Mirungerii ne dă puterea necesară pentru a rezista din punct de vedere duhovnicesc în încercările din cursul vieţii pământeşti. Nici un om nu este scutit de încercare, dar doar cei care conlucrează cu Dumnezeu vor avea în cele din urmă posibilitatea de a învinge în toate necazurile cu care se confruntă. Vieţuitoarele din apă şi Taina Botezului În materialul anterior am discutat importanţa metaforelor care utilizează imagini din natură pentru a arăta diverse prefigurări ale tainelor. Meliton de Sardes utilizează o multitudine de simboluri naturale pentru a indica diverse aspecte din Taina Botezului, iar Teofil al Antiohiei se înscrie cu succes în aceeaşi categorie. Am semnalat la începutul acestui material modul cum el a fost preocupat de o interpretare pertinentă a referatului creaţiei din cartea Facerii (a se vedea şi studiul lui Paul M. Blowers, "Doctrine of creation", The Oxford Handbook of Early Christian Studies, Susan Ashbrook Harvey & David Hunter (eds.), Oxford University Press, Oxford, 2010, p. 915). Comparaţia care ne interesează în momentul de faţă cuprinde o paralelă interesantă între crearea vieţuitoarelor din apă şi Taina Botezului. "În a cincea zi au fost create vieţuitoarele din ape; prin ele şi în ele se arată înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu. Cine ar putea enumera mulţimea lor şi marea varietate a soiurilor lor? Mai mult: vieţuitoarele create în apă au fost binecuvântate de Dumnezeu, ca să fie şi aceasta o dovadă că oamenii au să primească pocăinţă şi iertare de păcate prin apă şi prin baia naşterii din nou, adică toţi cei care se apropie de adevăr, care se nasc din nou şi primesc binecuvântare de la Dumnezeu" ("Către Autolic", 3.16, în: Apologeţi de limbă greacă..., p. 307). Pocăinţa şi iertarea păcatelor sunt primele efecte ale Tainei Botezului, aşa cum observăm din acest pasaj. Desigur, actul de pocăinţă poate premerge de asemenea Tainei Botezului mai ales în cazul unei persoane care se converteşte la o vârstă adultă. Însă faptul remarcabil din acest pasaj constă în ideea că acea creare a vieţuitoarelor din apă reprezintă o prefigurare a Tainei Botezului. Putem spune că avem de-a face cu o imagine unică în toată literatura patristică. După lecturarea pasajelor din lucrările lui Meliton de Sardes şi Teofil al Antiohiei putem afirma că avem un tipar interesant cu privire la opţiunile stilistice ale autorilor din primele veacuri atunci când ei doreau să creioneze aspectele principale ale tainelor. În general, se pare că se preferă imaginile care reflectă aspecte din natură, în dauna celor care aduc în vedere evenimente petrecute în trecut. Considerăm că această alegere s-a făcut pentru că majoritatea persoanelor convertite din zonele unde trăiau autorii respectivi proveneau din rândul populaţiei păgâne şi nu neapărat din rândul celei iudaice. Însă această ipoteză trebuie confirmată pe viitor, poate cu susţinerea mai multor documente importante...