Prin suferinţa celor puţini se întăresc în credinţă mulţi
În Duminica a VI-a după Paşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat în cuvântul de învăţătură rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii în Paraclisul istoric „Sfântul Gheorghe“ din Reşedinţa patriarhală, învăţăturile duhovniceşti ale minunii vindecării orbului din naştere de către Mântuitorul Iisus Hristos.
Minunea consemnată în Evanghelia după Sfântul Ioan, capitolul 9, este cea mai cuprinzătoare dintre tămăduirile săvârşite de Domnul, desfăşurându-se pe mai multe planuri şi având două întâlniri şi conversaţii ale orbului cu Mântuitorul şi se încheie cu recunoaşterea dumnezeirii Domnului Hristos. „Evanghelia vindecării orbului cuprinde mai multe învăţături sau adevăruri duhovniceşti foarte folositoare pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin în parte. În primul rând ne arată că boala sau suferinţa nu este întotdeauna o urmare a păcatului, ci adesea ea este o lucrare a lui Dumnezeu în viaţa unora pentru mântuirea multora. În al doilea rând, vedem că Dumnezeu Cuvântul care din ţărână a făcut om acum se apleacă şi face tină din ţărână şi din salivă, unge ochii orbului din naştere şi-l trimite la scăldătoarea Siloamului să se spele, arătând prin aceasta că puterea dumnezeiască vindecă pe cel orb din naştere. În al treilea rând, vedem din Evanghelia de astăzi că orbul din naştere îndată ce s-a vindecat, s-a luminat prin credinţă şi a recunoscut că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, în timp ce cărturarii farisei, plini de invidie şi necredinţă, au rămas întunecaţi în cugetul lor şi împietriţi în inima lor. În al patrulea rând, Evanghelia ne arată cum Dumnezeu poate transforma un orb din naştere într-un mărturisitor misionar al lui Hristos, care mărturiseşte că Iisus Hristos este de la Dumnezeu şi pe un astfel de Om Dumnezeu îl ascultă“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Sensul suferinţei este descoperit de Dumnezeu
Suferinţa orbului din naştere neînţeleasă de contemporanii săi a fost o cale pregătită de Dumnezeu care în iconomia sa a dorit ca, prin vindecare, acest om să ajungă la cunoaşterea şi la mărturisirea Fiului lui Dumnezeu. „Uneori există o lucrare neştiută a lui Dumnezeu, chiar prin oamenii suferinzi sau infirmi, iar această lucrare se face spre folosul multora. Suferă puţini, dar se folosesc mulţi. E greu de înţeles şi de dat un sens suferinţei când te afli în ea, însă ne învaţă Mântuitorul Iisus Hristos să nu judecăm prea repede când cineva este bolnav sau suferind, spunând că este pedepsit de Dumnezeu, sau că este urmarea unui blestem de la părinţi sau asupra părinţilor, asupra familiei sau asupra neamului, ci trebuie să luăm aminte în tăcere la suferinţa cuiva şi să venerăm lucrarea necunoscută sau neînţeleasă de noi a lui Dumnezeu chiar prin suferinţă. Adesea prin suferinţă se ajunge la pocăinţă, dar tot prin suferinţă omul se întăreşte în credinţă şi nu se întăreşte numai cel care suferă, ci şi mulţi din jurul lui când văd răbdarea şi statornicia lui în credinţă aşa cum a fost pilda lui Iov, care a suferit mult, dar nu s-a răzvrătit, ci într-o statornică răbdare a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate“, a arătat Patriarhul României.
Necredinţa se manifestă şi prin indiferenţă şi nepăsare duhovnicească
Minunea arată şi contrastul dintre orbul vindecat care devenise un mărturisitor al lui Hristos şi fariseii care erau orbiţi de invidie şi răutate. „Evanghelia este actuală şi pentru timpul nostru, pentru că există astăzi multe forme de orbire spirituală: ateismul sau necredinţa, nihilismul, secularizarea, o mulţime de forme în care oamenii nu mai au capacitatea spirituală de a vedea sensul duhovnicesc al vieţii ca legătură a omului cu Dumnezeu, începută în viaţa aceasta şi continuată în viaţa veşnică. Orbirea spirituală este adesea ca o reducere a orizontului vieţii omului la mormânt şi trăirea vieţii pe pământ doar la nivel biologic, fără nici o legătură cu valorile eterne ale credinţei, fără nici o legătură cu bucuria comuniunii omului cu Dumnezeu. Există multe forme de necredinţă, chiar dacă nu sunt mărturisite întotdeauna în mod sistematic. Forma cea mai răspândită de necredinţă este indiferenţa, nepăsarea duhovnicească. Omul se secularizează când încetează a se mai ruga, când nu mai vede în rugăciune izvor de bucurie şi de pace, ci consideră că este un timp pierdut sau o acţiune inutilă. Orbul vindecat din Evanghelia de astăzi devine dascăl pentru toţi, inclusiv pentru cei delăsători duhovniceşte“, a explicat Preafericirea Sa.