În Duminica întâi după Rusalii cinstim sfinţii de pretutindeni, înveşniciţi prin hotărâri sinodale în calendar, dar şi pe cei mulţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, rămaşi necunoscuţi pentru noi cei de astăzi. Şi unii, şi alţii sunt modele de lepădare a vieţii prihănite şi de statornicie întru Hristos. În peisajul pestriț al Capitalei, întâlnim nu departe de centrul cetății, retrasă discret de volumetriile moderne sufocante, Mănăstirea Antim, care a cunoscut de-a lungul istoriei perioade fericite de înflorire duhovnicească.
De sub bolta arcuită a clopotniţei, situată la intrarea în mănăstire, pelerinul grăbit descoperă biserica înaltă şi zveltă ca o făclie de Paști, din cărămidă roşie, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”.
Aici, în acest edificiu emblematic pentru Cetatea Bucureștilor, grijit cu dragoste și chibzuință, viața mănăstirească curge în albia cea mănoasă a rugăciunilor înaintașilor cu viață sfântă și au loc activități culturale și administrative, care continuă tradiția prețioasă a mănăstirii. Rugăciunea, meșteșugurile tradițional-mănăstirești și zăbava cărților se întâlnesc aici cu cea a scrisului, muzicii și picturii.
Chipul înnoit al bisericii acestei preafrumoase mănăstiri este fructul strădaniilor actualei obști, sub părinteasca purtare de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Astăzi, în întâmpinarea hramului acestei stupine duhovnicești și culturale, vă oferim prin măiestria profesională și artistică a colegilor noștri, Luigi Ivanciu și Mihnea Păduraru, un prețios dar fotografic cu valoare documentară pentru viitor, în care au surprins istoria de acum și de altă-dată, precum și noile împliniri.