Proprietăţile terapeutice ale coacăzului

Coacăzul este un arbust originar din Tibet şi extins în flora spontană şi în cea cultivată din Europa de aproximativ 400 de ani. A fost plantat mai întâi în Olanda, Danemarca, Suedia şi nordul Germaniei, unde creşte spontan prin păduri, mai frecvent în zonele colinare, cu peste 600 mm precipitaţii anual, având şi o mare rezistenţă la ger. În stare sălbatică, preferă zonele temperate mai umede şi răcoroase, ferite de vânturi puternice. În scopuri medicinale se recoltează atât fructele, cât şi frunzele, imediat după coacerea deplină a fructelor, pentru a grăbi diferenţierea mugurilor de rod din anul următor. Primăvara devreme se pot recolta mugurii de coacăz, iar după prelucrarea fructelor mature se reţin seminţele.

În prezent, 98% din suprafaţa cultivată este concentrată în Europa, unde se produc anual 330.000 de tone fructe de coacăz, mai ales în Germania, Anglia, Norvegia şi Austria. În România, cultura coacăzului a fost iniţiată pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în primul rând în Transilvania. În prezent, se cultivă pe suprafeţe mai mari în zonele submontane şi colinare din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Suceava. În majoritate se află în culturi intensive, dar apare şi sporadic, în flora spontană, prin păduri, poieni, zăvoaie, tufărişuri şi mlaştini din zonele mai reci şi mai umede ale Moldovei şi Transilvaniei. În grădinile familiale se cultivă, cu succes, în spaţii însorite sau uşor umbrite, pe marginea aleilor, în apropierea gardurilor sau ca plantă intercalată printre pomii fructiferi existenţi. Coacăzul aparţine familiei Saxifragaceae, cu 150 de specii, între care există genul botanic Ribes cu speciile: coacăz negru (Ribes nigrum), coacăz roşu (R. rubrum), coacăz de munte (R. alpinus), coacăz auriu (R. aureum), agriş (R. grossularia) etc. Coacăzul negru Coacăzul negru este un arbust nespinos, înalt de 1-1,5 metri, puternic ramificat de la bază, cu tulpini erecte, viguroase. Sistemul radicular este relativ superficial, situat la adâncimi de numai 10-30 cm, ramificat doar pe suprafaţa proiecţiei coroanei. Frunzele au margini dinţate, puţin păroase pe faţa inferioară şi garnisite cu numeroase glande punctiforme, galbene şi parfumate. Florile sunt mici, galben-verzui la exterior şi roşii spre interior, grupate câte 5-10 în raceme (ciorchini) care atârnă în jos. Înflorirea are loc primăvara timpuriu, mai frecvent în lunile aprilie-mai, şi durează 14-15 zile, începând de la baza ciorchinilor spre vârf. La circa 60 de zile după fecundarea florilor, are loc maturarea fructelor, cam în a doua decadă a lunii iulie. Fructele sunt bace sferice, cu diametrul de 0,5-1 cm, având culoare neagră, parfumate şi cu gust plăcut, aromatic şi puţin acrişor. Cultura intensivă de coacăz are un randament foarte bun Frunzele şi mugurii se usucă în strat subţire, la umbră, în încăperi bine aerisite. Întrucât arbustul nu are spini, fructele se pot recolta cu uşurinţă, atât manual, cât şi mecanizat. Un muncitor poate recolta manual 40-60 kg fructe pe zi. Un hectar de cultură intensivă asigură o producţie de 4-5 tone de fructe, care se valorifică pe piaţa externă la 1,5 euro/kg. Se poate aprecia eficienţa deosebită a culturii, care ar putea să aducă venituri de până la 20.000 de lei/hectar. Eficienţa economică a culturii de coacăz rezultă din modul uşor de înmulţire (butaşi verzi, marcotaj, despărţire de tufe şi altoire), precum şi prin soiurile nou create, cu mare productivitate şi cu însuşiri calitative deosebite (Consort, Negre Mari, Baldwin, Black Down, Cotswold Cross, Road Krop, Tinker). După recoltare, fructele se pot păstra timp de 8-10 zile în încăperi răcoroase şi aproximativ 30-35 zile în depozite frigorifere, la 00C şi umiditate relativă a aerului de 90%. Pentru utilizare în prepararea ceaiurilor, fructele se usucă imediat, întrucât pot putrezi uşor. Fructele au de trei ori mai multă vitamina C decât portocalele Fructele de coacăz negru sunt considerate printre cele mai bogate în vitamina C (150-200 mg la 100 de grame de fructe), de trei ori mai mult decât portocalele. În plus, vitamina C din fructe este foarte stabilă, atât la şoc termic, cât şi la oxidare, datorită complexului de substanţe organice care inhibă procesele oxidative. Garnitura enzimatică este completată cu provitamina A, complexul B (B1, B2, B6) şi vitamina PP. Datorită conţinutului ridicat în antociani, este asigurat rolul exercitat de vitamina P. În afară de vitamine, analizele au scos în evidenţă prezenţa unei cantităţi mari de zaharuri (10-14%), care dau dulceaţa fructelor, apoi proteine (0,9%), pectine, taninuri şi un ulei esenţial de culoare verde (până la 0,2%), format din hidrocarburi terpenice. Merită să fie menţionată bogăţia fructelor în săruri minerale de potasiu (870 mg), calciu (60 mg), magneziu (17 mg), fier, sodiu, fosfor, zinc şi alte microelemente. Aportul caloric de 56 kcal la 100 g fructe întregeşte valoarea terapeutică şi nutritivă a fructelor. Frunzele conţin vitamina C, rutozizi, taninuri, ulei esenţial şi săruri de potasiu. Seminţele de coacăz conţin acid gama-linoleic, un acid gras de mare valoare nutritivă. Un „elixir al tinereţii“ Atât fructele, cât şi frunzele, şi mugurii au fost mult apreciate încă din vremuri îndepărtate, pentru virtuţile lor medicinale. Sunt consemnate menţionările lui Peter Forestus, care, în urmă cu patru secole (1614), a utilizat frunzele de coacăz contra calculilor renali şi retenţiei urinare. Lista proprietăţilor terapeutice ale fructelor de coacăz a fost prezentată în secolul al XVIII-lea de abatele Bailley de Montaran, din Mănăstirea Dijon, care sublinia minunatele sale virtuţi tonice, generale şi nervoase, considerând coacăzul drept un „elixir al tinereţii“, cu efecte de tinereţe prelungită şi viaţă sănătoasă. Treptat, au fost constatate şi alte virtuţi medicinale. În mod deosebit fructele au proprietăţi diuretice, depurative, pectorale, sudorifice, stomahice, antidiareice, anticolitice, astringente, hipotensive, antireumatice, antigutoase, antiinflamatoare, vermifuge, antiscorbutice, antihemoragice, antiinfecţioase, cicatrizante, vitaminizante, energizante, aperitive şi răcoritoare. Frunzele au o mare capacitate diuretică, au acţiune antireumatică şi efecte uricozurice, favorizând eliminarea purinelor şi a acidului uric. Rezultate bune în bolile renale Experimentările îndelungate au demonstrat efectele multiple ale fructelor, frunzelor şi mugurilor de coacăz negru în prevenirea şi combaterea unei mare diversităţi de afecţiuni maladive: - boli cardiovasculare (previne insuficienţa cardiacă şi accidentele vasculare prin conţinutul ridicat în antocianozide şi vitamina C, măreşte rezistenţa capilarelor sanguine fragile, reduce hipertensiunea arterială, ateroscleroza cerebrală, arterita, trombangeita obliterantă, intensifică circulaţia periferică slabă cauzată de menopauză, curăţă sângele de toxine, deşeuri şi colesterol); - boli respiratorii şi pulmonare (tuse seacă, gripă, angină, laringită, rinită alergică şi rinofaringită recidivantă, febră, astm bronşic, bronşite cronice, pneumonie, emfizem pulmonar, exces de expectoraţii; inhibă dezvoltarea unor bacterii şi a virusului gripei); - boli renale (litiază renală, inflamaţii şi infecţii renale, nefrite, pielonefrite, hidropizie; contribuie la scăderea excesului de uree şi de acid uric); - afecţiuni reumatismale (combate reumatismul cronic degenerativ şi artritele reumatoide prin efectele antiinflamatorii, guta şi mai ales poliartrozele generalizate şi invalidante la mâini şi picioare deformate); - afecţiuni digestive (boli hepatobiliare, hepatită, insuficienţă şi steatoză hepatică, icter, dispepsie, gastrită, gastroduodenită, ulcer duodenal, colite, diaree şi dizenterie prin proprietăţile astringente; combate paraziţii intestinali, facilitează digestia, stimulează funcţionarea ficatului, a pancreasului şi a splinei, stimulează pofta de mâncare); - afecţiuni ale sistemului nervos (stres, migrene, surmenaj fizic şi intelectual, astenie psihică post-gripală, oboseală generală). Favorizează creşterea oaselor la copii Efecte clare se constată şi în alte boli, ca: retinopatiile diabetice, creşterea acuităţii vizuale la aviatori, şoferi, scafandri şi la lucrătorii din subteran. De asemenea, măreşte rezistenţa organismului la infecţii apărute în gură şi gât (amigdalite, gingivite, hemoragii şi inflamaţii gingivale), alinând durerile acute, precum şi în alte boli infecţioase, cum ar fi rujeola şi scarlatina. În plus, combate scorbutul, în carenţa vitaminei C, favorizează creşterea oaselor la copii şi intensifică formarea hematiilor (globulelor roşii) la copiii anemici şi la bolnavii în convalescenţă. În uz extern, eficienţa preparatelor din fructe negre de coacăz se constată în abcese, dermatoze, eczeme, loviri, pecingine, înţepături de insecte, având şi efecte antiinflamatoare sistemice, similare tratamentelor cu hormoni corticosteroizi în alergii cutanate. Frunzele au efecte deosebite în artrite, gută, hidropizie, catar vezical, hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, tuse convulsivă, migrene persistente, dureri de stomac şi în calmarea durerilor provocate la înţepăturile de albine şi alte insecte. Mugurii de coacăz sunt eficienţi în tratamentele multor afecţiuni, pentru care sunt utilizaţi alături de fructe şi frunze. În uz intern, mugurii acţionează în stimularea secreţiei hormonilor antiinflamatori în prostatită şi adenom de prostată, în fibrom uterin, chisturi ovariene şi alte inflamaţii locale la nivelul mucoaselor pulmonare, renale şi digestive. În uz extern, preparatele din muguri s-au dovedit utile în dermatoze, urticarie şi eczeme.