Provocări misionare actuale ale preotului și profesorului de religie

Misiunea profesorului de religie din sistemul preuniversitar nu este una facilă, confruntându-se cu fenomene care afectează întreaga societate, implicit pe copii și tineri: tehnologizarea excesivă, înmulțirea și rafinarea formelor de manipulare, răspândirea unor ideologii din spectrul New Age sau seculariste, promovarea imoralității sub diferite aspecte. Profesorul de religie nu se adresează numai elevilor care provin din familii angajate pe linia unei vieți duhovnicești, ci tuturor copiilor care au optat pentru studiul religiei în școală, indiferent de nivelul educației religioase primite acasă.

Profesorul de religie poate întâmpina, dincolo de provocările exterioare inerente, multiple provocări interioare, dintre care cele mai frecvente sunt: propriile patimi, alunecarea în scolasticism și în rutină, inflexibilitatea, teama de nou, pierderea entuziasmului și a bucuriei, delăsarea în raport cu formarea continuă, comunicarea superficială sau chiar lipsa de comunicare cu alți profesori de religie și/ sau cu alte persoane capabile să îl susțină în munca sa la catedră. De aceea este nevoie de asumarea unui efort personal statornic de a depăși aceste încercări, prin conș­ti­entizarea lor, prin întărirea voinței, rugăciune, participarea la slujbele Bisericii, ajutorul duhovnicului și al altor membri ai Bisericii.

Influența tot mai crescută a mass-media, utilizarea Internetului și a rețelelor de socializare determină ca impactul informațiilor care circulă pe aceste căi asupra întregii societăți să fie și el tot mai mare, fie în sens pozitiv, fie negativ. Întrucât de cele mai multe ori Biserica este pusă sub lupă în aceste medii, urmărindu-se slăbiciunile dovedite de unii membri ai acesteia - cu tendință de amplificare și de generalizare a lor - și mai puțin aspectele care țin de caritate, rugăciune, iubire creștină etc., implicit și ecoul unor asemenea știri este cu precădere negativ, în mod intenționat sau nu. În acest caz, atât profesorul de religie, cât și preotul, ca persoane angajate pe calea misionarismului creștin autentic (opus propagandei religioase!), sunt mai expuși la ceea ce înseamnă mentalitatea colectivă alimentată constant de informații publice/ știri bulversante în legătură cu Biserica/ reprezentanți ai Bisericii.

Dacă misiunea profesorului de religie este legată îndeosebi de spațiul școlii, care s-a extins în perioada pandemiei și în mediul virtual organizat, misiunea preotului este corelată în mod tradițional cu spațiul eclesial. Cum întregul cosmos este chemat să fie Biserică, aceasta nefiind limitată de ziduri și de construcții ome­nești, înseamnă că răsunetul cuvintelor dumne­zeiești, transmise de persoanele abilitate și sfințite în acest sens, ar trebui să se producă oriunde, în orice mediu, desigur, cu respectarea libertății de conștiință a fiecărei persoane. Emisiuni radio și TV, site-uri, platforme online, bloguri, vloguri, podcasturi, conferințe/ transmisiuni online, comentarii pertinente pe forumuri de discuții, pagini/ grupuri/ postări de Facebook și pe Instagram, TikTok ș.a.m.d., fie în legătură cu slujbe religioase, fie cu predici sau dialoguri pe teme religioase, toate acestea au un efect benefic asupra celor care utilizează/ accesează în mod frecvent aceste canale de comunicație și sunt interesați de aspectele menționate. Numai dacă se depășește linia echilibrului, a discernământului creștin atât de elogiat de Sfinții Părinți și atât de necesar, în sensul unor atitudini extremiste sau exagerat de sentimentaliste - aparițiile pe aceste medii pot suscita comentarii contradictorii, nemul­țumiri, confuzii etc. Dar s-a dovedit că urmăritorii unor asemenea emisiuni/ transmisiuni/ postări sunt capabili să selecteze ei înșiși ceea ce le este compatibil duhovnicește. Nu întâmplător anumite emisiuni/ postări cu conținut religios sunt mai vizualizate decât altele.

Nevoia mai sus menționată este împlinită, în parte, prin existența și funcționarea Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, precum și a site-urilor/ platformelor online ale mitropoliilor, arhiepiscopiilor, protopopiatelor ortodoxe din țară și din diasporă. Totuși, acestea se adresează unui grup-țintă restrâns, format majoritar din persoane credincioase, participante la cultul liturgic. Sunt multe persoane, însă, declarate creștin-ortodoxe, care nu au beneficiat sau nu au fost interesate de o educație religioasă sistematică și care nu se implică activ în viața Bisericii, dar care pot manifesta o deschidere spre aceasta. În acest caz, în special misiunea preotului se extinde și spre alte medii de transmitere a adevărului revelat decât cele consacrate oficial.

Prezența copiilor și a tinerilor în mediul digital este, de asemenea, tot mai mare, de aceea este recomandat ca ei să întâlnească şi în acest mediu conținuturi religioase valoroase, cu condiția desigur să fie adaptate și prezentate în mod accesibil, sintetic, cu har. Menționez că, din cele observate, chiar și creștinii „practicanți” se bucură când întâlnesc elemente de cateheză și în alte medii decât pe canale tradiţionale, prezentate simplu și atractiv. Nu de puține ori am întâlnit cazuri de familii credincioase care urmăreau seara, după serviciu, împreună, o conferință transmisă live sau un vlog pe teme religioase ș.a., discutând apoi pe baza acestora și însușindu-și anumite învățături folositoare.

Media online se modifică rapid, iar cei care sunt atenți la aceste schimbări și se implică printr-o activitate misionară dedicată, cu binecuvântarea Bisericii, își asumă o sarcină grea și delicată. Posibilitatea alunecării în forme variate ale mândriei, slavei deșarte și iubirii pătimașe de sine - filavtia, numite astăzi: infatuare, vedetism, epatare, autoafirmare, grandomanie/ megalomanie, orgoliu etc., a celor care devin cunoscuți și urmăriți pe canalele media tradiționale și/ sau în mediul online, inclusiv în legătură cu tematica religioasă, nu este atât de mare pe cât ar părea la prima vedere, din mai multe motive. Conștientizând faptul că lista nu este exhaustivă, observăm că persoanele implicate în misiunea desfășurată în aceste medii poartă pe umeri:

Crucea responsabilității - dată fiind influența cuvântului rostit/ scris, dublat sau nu de ima­gine, asupra unui număr foarte mare de persoane, din toate mediile sociale și de toate vârstele, din țară și din străinătate, din prezent și în viitor (majoritatea emisiunilor/ conferințelor/ articolelor etc. rămân înregistrate și pot fi accesate și ulterior). „Dacă vorbește cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să Se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin” (I Petru 4, 11).

Crucea expunerii publice - care are multe aspecte, inclusiv resimțirea unei presiuni psihologice (a fi în vizorul public) și apariția de solicitări suplimentare de la persoane din afara parohiei, până la restrângerea spațiului personal și invadarea intimității. „Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învățătură neschimbare, cuviință, cuvânt sănătos și fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se rușineze, neavând de zis nimic rău despre noi” (Tit 2, 7-8).

Crucea pregătirii permanente - atât emo­țional, cât și din prisma îmbunătățirii abilităților de comunicare, studiu aprofundat pe temele abordate şi, nu în ultimul rând, pregătire duhovnicească permanentă, intensificată, pentru a putea păstra și transmite pacea sufletească oriunde, oricând.

Crucea limitării/ restrângerii timpului personal, mai ales al celui petrecut cu familia.

Pentru îndeplinirea unei misiuni atât de provocatoare, profesorul de religie și preotul au nevoie de mult discernământ și de angajare pe calea rugăciunii neîncetate, privind neîntrerupt cu ochii minții și ai inimii spre Domnul nostru Iisus Hristos, Capul și Mirele Bise­ricii.

 

Mirela Șova este profesoară la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București.