Psalmul 71 ebraic și încununarea vârstei senectuții
Psalmul 71 este o rugăciune ce dă glas puternicei credințe a celui înaintat în zile, în ciuda temerilor provocate de vulnerabilitatea specifică bătrâneții. Îngrijorarea se observă atunci când psalmistul Îl imploră pe Dumnezeu zicând: „Să nu mă alungi la vremea bătrâneții, când se sfârșește puterea mea să nu mă părăsești” (v. 9). Credința însă răsună în cuvinte de mărturisire, precum: „Tu ești așteptarea mea, Stăpâne, Doamne, încrederea mea din tinerețea mea” (v. 5), dar și de preamărire, precum: „limba mea toată ziua va murmura dreptatea Ta” (v. 24).
Sub aspect compozițional, Psalmul 71 (Psalmul 70 în Septuaginta) este un filigran biblic la alcătuirea căruia au fost folosite, printr-o asumare creativă, diverse fragmente și expresii din Cartea Psalmilor, ceea ce îl încadrează într-un grup de psalmi davidici cu care se înrudește literar și teologic. Semnalez pe scurt faptul că în acest psalm se găsesc ecouri ale unor pasaje din Psalmii 22, 31, 35, 37, 38. Sesizarea unor astfel de conexiuni textuale nu este un fapt inedit, fiind de mult observate de către comentatorii biblici.
Un raport special se observă însă cu Psalmul 70, cu care Psalmul 71 se află într-o relație foarte strânsă, sub aspect tematic, terminologic și bineînțeles teologic. Psalmii 70-71 sunt, în mod neîntâmplător, învecinați, fapt întărit și de absența titlului în cazul Psalmului 71. Ambii încep cu o implorare adresată lui Dumnezeu, Căruia psalmistul îi cere să intervină grabnic în ajutorul său (70, 2; 71, 1-4). Cuvinte precum „Dumnezeule, grăbește-te spre mine, Tu ești ajutorul meu” (Psalmul 70, 6) apar aproape la fel în următorul psalm în care autorul biblic strigă: „Dumnezeul meu, în ajutorul meu grăbește-te” (Psalmul 71, 12). Starea de ocară este menționată, de asemenea, în ambii psalmi cu referire fie la psalmist (când zice „să nu fiu rușinat în veac” - Psalmul 71, 1), fie la inamicii săi (când cere „să fie rușinați și dezonorați” - Psalmul 70, 3; cf. Psalmul 71, 13.24). Dușmanii sunt desemnați prin expresii similare precum „cei care caută sufletul meu”, „cei care îmi doresc răul” (70, 2; 71, 13.24). De asemenea, relația de apropiere dintre psalmist și Dumnezeu este reliefată prin formulări asemănătoare, foarte personale, precum: „ajutorul meu și izbăvitorul meu ești Tu” (Psalmul 70, 6); „stânca mea și fortăreața mea ești Tu” (Psalmul 71, 3), „Dumnezeul meu” (Psalmul 71, 4.22), „Tu ești așteptarea mea, Stăpânul meu, Doamne, nădejdea mea” (Psalmul 71, 5), „Tu ești ajutorul meu” (Psalmul 71, 6), „Tu ești adăpostul meu cel puternic” (Psalmul 71, 7). Nu în ultimul rând, preamărirea lui Dumnezeu este o preocupare teologică observabilă în ambii psalmi. Având în vedere toate acestea, Psalmul 70 se dovedește a fi o rugăciune introductivă în raport cu Psalmul 71, în care aceeași implorare a ajutorului divin este reluată, de această dată înveșmântată cu podoaba aducerii aminte de către psalmist de bogata sa experiență teologică dobândită de-a lungul vieții, ceea ce înscrie rugăciunea într-un ambient poetic cu irizații autobiografice. De altfel, abia în acest ambient, creat de memorialul experienței teologice de-o viață a autorului biblic, capătă relevanță aducerea aminte menționată în titlul psalmului anterior („Pentru dirijor; [un psalm] al lui David; pentru aducere aminte” - Psalmul 70, 1).
Situat în continuarea Psalmului 70, Psalmul 71 este așadar o amplă rugăciune stăruitoare în cadrul căreia vârstnicul psalmist își întoarce, cu deplină nădejde, privirea de la prezent atât spre trecutul său, cât și spre viitor.
Din punct de vedere structural, rugăciunea este compusă ca un dublet, ceea ce i-a determinat pe unii comentatori biblici să catalogheze Psalmul 71 drept un diptic. De două ori psalmistul înaintat în zile își amintește de Dumnezeu în Care, din pruncie, copilărie și de-a lungul întregii sale vieți, a nădăjduit și ale cărui miracole le-a admirat (70, 5-6.17). În două rânduri contemplă înaintarea în vârstă, evocând slăbirea puterii, și Îi cere lui Dumnezeu să nu-l abandoneze când are cea mai mare nevoie de ajutorul Lui (70, 9.18). De două ori descrie situația cu care se confruntă, prima dată referindu-se la inamicii săi, care s-au coalizat, murmură și încearcă să profite de situația omenește vulnerabilă în care se află (70, 10-11), iar apoi reamintește, pe scurt, faptul că a văzut multe necazuri și rele în viața sa (70, 20). Prima descriere inspiră o sensibilă implorare a ajutorului divin, iar psalmistul mizează pe dreptatea lui Dumnezeu (70, 12-13; cf. 22, 11; 35, 22; 38, 21-22; 70, 1). Este încrezător nu numai în restabilirea, ci și în înmulțirea onoarei sale, precum și în primirea de la Dumnezeu a așteptatei mângâieri (71, 20-21). În acest sens, făgăduiește să-L preamărească neîncetat pe Dumnezeu și să proclame continuu „dreptatea” Lui, dovedită în nenumăratele intervenții mântuitoare (71, 14-16.22-24).
În tot acest context, etapele vieții umane sunt, treptat, trecute în revistă. Psalmistul mărturisește că Dumnezeu l-a susținut mereu, chiar din pântecele matern și în copilărie (71, 5-6). O a doua etapă a vieții contemplată de vârstnicul psalmist o reprezintă tinerețea și ucenicia specifică ei. Privind înapoi, psalmistul mărturisește că povățuirea divină l-a însoțit neîncetat: „Dumnezeule, m-ai învățat din tinerețea mea, iar eu până acum vestesc minunile tale” (71, 17). El îi amintește Domnului despre toată activitatea sa misionară pe care a desfășurat-o de-a lungul vieții și cere ca Dumnezeu să nu-l abandoneze la bătrânețe (71, 9.18). Din experiență, psalmistul știe că rugăciunea îi va fi ascultată, de aceea privește spre un viitor fericit în care va continua să înalțe imnuri de laudă lui Dumnezeu (71, 8.14.22-23). Incursiunea autobiografică îl face pe psalmist să conștientizeze că Dumnezeu este alături de om pe tot parcursul vieții, inclusiv în stadiul misterios al vieții intrauterine, perioadă în care era un făt plin de nădejde, precum și în etapa bătrâneții, în care autorul biblic se prezintă ca un vârstnic cu neîmpuținată speranță.
În ciuda neputințelor inerente vârstei înaintate, ochii psalmistului au privilegiul unei generoase incursiuni restrospective, dar și al unei mature priviri prospective, motiv pentru care nu ezită să comute, în două rânduri, de la prezent la trecut și la viitor.
Nelăsându-se intimidat de cuvintele inamicilor săi, psalmistul refuză să vadă în slăbirea puterilor sale, odată cu înaintarea în vârstă, semnul părăsirii de către Dumnezeu, cum semne ale abandonului divin nu au fost nici neputințele și fragilitatea specifice etapei de început a vieții. Dimpotrivă, vulnerabilitatea vârstnicului este mediul intensificării relației cu Dumnezeu și un ambient prielnic unor noi experiențe duhovnicești, al căror succes nu poate fi obținut în absența exercițiului conștient de predare de sine tot mai mult în mâinile Celui preaînalt, a Cărui putere, potrivit cuvântului apostolic, se desăvârșește în slăbiciune (2 Corinteni 12, 9).
Psalmistul este conștient că, în contextul neputințelor vârstei sale înaintate, mântuirea lui Dumnezeu va fi un miracol și mai evident, motiv pentru care își punctează rugăciunea de cerere cu pasaje de preamărire a lui Dumnezeu, în cadrul cărora declară deplin responsabil: „gura mea este plină de lauda Ta” (v. 8), „voi adăuga la toată lauda Ta” (v. 14), „gura mea va povesti dreptatea Ta, toată ziua mântuirea Ta” (v. 15), „voi ajunge la faptele puternice, Stăpâne, Doamne, voi pomeni dreptatea Ta și numai a Ta” (v. 16), „te voi lăuda cu psaltire... îți voi cânta din liră” (v. 22) „îți voi cânta” (v. 23) și altele asemenea.
Lecția, învățată de-a lungul vieții despre dreptatea lui Dumnezeu, va fi, cu deplină autoritate teologică și în mod culminant proclamată la bătrânețe.
Optimismul psalmistului îl face să-și privească viitorul, nu ca pe o perioadă de declin, ci ca un timp propice pentru alcătuirea de noi creații teologice, de nebănuit de profunde și grandioase imnuri de preamărire a lui Dumnezeu, pe care nu le-ar fi putut crea anterior la același calibru teologic din cauza lipsei de experiență acumulată.
Neputințele bătrâneții sunt deplin resimțite de psalmist, însă dragostea sa față de Dumnezeu și dorința de a-I sluji pe mai departe nu s-au împuținat, ci și-au menținut vigoarea și elanul. Dorește să pună în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor vasta sa experiență și se roagă să fie ajutat de Dumnezeu în continuarea activității sale teologice cu profunde accente misionare.
Închei, precizând că am optat pentru această exegeză a Psalmului 71 tocmai pentru a arăta, pe fundamente biblice, că vârsta senectuții nu e nicidecum sfârșitul unei cariere, ci încununarea ei și, de ce nu, începutul unor noi elanuri devoționale și de aprofundare teologică, așa cum spune psalmistul.