Rânduieli liturgice speciale de Nașterea Domnului
În acest an, Ajunul Nașterii Domnului este duminică, astfel că în cultul liturgic apar rânduieli speciale. Despre aceste rânduieli liturgice, dar și despre pregătirea duhovnicească a credincioșilor pentru taina Nașterii după trup a Mântuitorului Hristos aflăm de la părintele dr. Silviu Tudose, parohul Bisericii „Sfântul Ilie”-Gorgani din Capitală, asistent la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.
Care sunt rânduielile liturgice speciale legate de praznicul Nașterii Mântuitorului Hristos?
Înainte de orice, ar trebui să spunem că, din păcate, această sărbătoare nu e percepută ca având o rânduială de pregătire specială, așa cum este cea a Învierii Domnului. Mă gândesc la faptul că înainte de Nașterea Domnului nu avem o perioadă similară Săptămânii Mari sau a Pătimirilor Domnului. Acest lucru nu înseamnă că ea nu există.
În primul rând ne gândim că întreaga perioadă de post, care începe pe 14 sau 15 noiembrie, este o rânduială pregătitoare. Acest post culminează cu ziua de Ajun, când postul e mai aspru decât în celelalte zile, deoarece se ajunează până după-amiaza, la ceasul al IX-lea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe uscate şi miere, în amintirea postului Prorocului Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. Tot acum sunt preparate și „Scutecele Domnului”, un fel de prăjitură făcută din turte coapte pe plită, umplute cu miere și nucă, cu care e întâmpinat preotul care vine cu icoana, dar și colindătorii care trec pragul caselor vestind Nașterea Domnului.
Pe lângă existența perioadei de post pregătitoare, dacă participăm la slujbele din biserică, observăm că încă de la Intrarea în templu a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, încep să facă parte din slujbe cântări care se referă la Nașterea Domnului. Însă acest lucru este mult mai pregnant începând cu 20 decembrie, când, așa cum citim și în calendar, începe Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului. Nu înseamnă că doar ziua de 20 decembrie este o zi specială, ci că ea inaugurează practic o perioadă în care accentul slujbelor cade pe ceea ce urmează să prăznuim pe 25 decembrie, așa cum după aceea, până pe 31 decembrie, bucuria praznicului se prelungește, această zi fiind Odovania praznicului Naşterii Domnului sau sfârșitul lui. Odată cu 1 ianuarie intrăm deja în Înainte-prăznuirea Botezului Domnului.
Concret, care sunt slujbele speciale care fac parte din perioada de Înainte-prăznuire?
Dacă, așa cum am spus, în celelalte zile găsim multe cântări închinate Nașterii Domnului, doar în ziua ajunului putem vorbi de „slujbe speciale”. În primul rând, deosebit este faptul că ajunul este „zi aliturgică”, adică zi de ajunare, în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie. De ce? Ca pregătire mai intensă pentru praznic, dar și ca amintire a postului pe care îl țineau catehumenii botezați cu prilejul Nașterii Domnului, împreună cu comunitățile creștine din care urmau să facă parte. De asemenea, tot în ajun întâlnim rânduiala „Ceasurilor Împărătești”. În mănăstiri, dar și în unele parohii se citește slujba Ceasurilor, care acum e mult mai bogată decât în restul anului. Bogăția rânduielii este dată de citirea în cadrul fiecărui ceas a lecturilor biblice din Vechiul Testament (trei psalmi și paremiile, din cărțile profetice) și Noul Testament (Apostolul și Sfânta Evanghelie). O rânduială similară a Ceasurilor mai găsim doar în alte două momente din timpul anului bisericesc, în Ajunul Bobotezei și în Vinerea Mare, înainte de Sfintele Paști.
De ce se numesc „Ceasuri Împărătești”?
Pentru că sunt Ceasurile celor mai importante praznice închinate Mântuitorului Hristos, pe care le numim „Împărătești”. Mai există o explicație, potrivit căreia denumirea aceasta ar proveni din perioada bizantină, în care la ele participa și împăratul, împreună cu întreaga Curte, lucru pe care îl făceau și domnitorii țărilor române. Denumirea mai poate fi legată de faptul că, după rânduială, Ceasurile se citesc în pronaos, iar în bisericile vechi existau între pronaos și naos uși despărțitoare, numite „împărătești”. Cu timpul, odată cu dispariția despărțiturii dintre pronaos și naos, denumirea a fost transferată către ușile centrale ale catapetesmei, care desparte naosul de Sfântul Altar.
În afară de „Ceasurile Împărătești”, mai întâlnim vreo rânduială specială în Ajunul Nașterii?
Desigur. Întâlnim poate cea mai importantă rânduială, și anume faptul că, după ajunare, spre seară, se săvârșește Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Nu tot timpul este posibil acest lucru, așa cum se întâmplă și anul acesta. Mai exact, atunci când ziua de ajun este una de sâmbătă sau duminică, apare o modificare în rânduială, care poate fi mai greu de înțeles pentru unii dintre noi. Concret, dacă ziua de ajun este sâmbăta sau duminica, adică Nașterea Domnului pică duminică sau luni, tipicul prevede ca în ajun să fie săvârșită Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua praznicului, cea a Sfântului Vasile cel Mare, neunită cu Vecernia.
De unde provine această modificare?
Din rânduiala canonică a Bisericii, în care zilele de sâmbătă și duminică sunt incompatibile cu ajunarea (cf. Canonul 66 apostolic). Interdicția de a ajuna face ca ziua ajunului să nu mai fie una „aliturgică”, adică fără Liturghie.
Așadar, dacă Ajunul Nașterii Domnului este sâmbătă sau duminică (adică praznicul este duminică sau luni), apar modificări în rânduială, cum se întâmplă și anul acesta: ziua aliturgică se mută vineri, înainte de ajun, când se citesc „Ceasurile Împărăteşti”, şi nu se face Liturghie. În ziua ajunului se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, fără a fi unită cu Vecernia, iar în seara ajunului se săvârșește Vecernia Mare unită cu Litia și, eventual, Utrenia. În ziua praznicului se face Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Dacă Ajunul Nașterii Domnului este de luni până vineri, în această zi, după Utrenie, se citesc „Ceasurile Împărăteşti”, apoi se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile unită cu Vecernia praznicului. Spre seară se face Pavecernița Mare, cu Litie, și Utrenie, urmând ca a doua zi să fie săvârșită Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
Ce ne puteți spune despre ora la care se săvârșește Sfânta Liturghie în ziua Nașterii Domnului?
Mă faceți să mă gândesc la regretul pe care l-am simțit când am venit în București și am constatat că, de Crăciun, slujba începe la aceeași oră ca în orice altă zi de duminică sau sărbătoare. Mi s-a părut neobișnuit, fiindcă veneam dintr-o comunitate în care slujba de Crăciun începea înainte de răsăritul soarelui, iar finalul ei nu depășea primele ore ale dimineții. De fapt, în tipic scrie foarte clar că „în această zi se face Liturghia mai de dimineață”. În unele zone există tradiția ca în noaptea ajunului să fie săvârșite Vecernia și Utrenia praznicului, iar la miezul nopții să înceapă Sfânta Liturghie, această practică fiind o comemorare mai „exactă” a Nașterii Domnului care, potrivit Sfintei Scripturi, s-a petrecut noaptea. Împlinind astfel lucrurile, ne asemănăm păstorilor care, așa cum ne spune Evanghelistul Luca, „făceau noaptea de strajă”, când S-a născut Hristos Domnul.
Credeți că ar fi posibilă o reînviere a acestei tradiții?
Ar fi frumos! Însă trebuie mult tact pastoral. Ea nu trebuie impusă cu forța în comunitățile obișnuite cu o anumită rânduială. Dacă preotul înțelege în primul rând rostul ei, îi poate convinge și pe oameni, treptat, că săvârșirea Liturghiei de Crăciun mai de dimineață decât de obicei ar fi o jertfă în plus pentru Nașterea lui Hristos, ar contribui la o trăire mai intensă a bucuriei praznicului, conferindu-i un specific aparte. Dacă la Sfintele Paști se poate, nu văd de ce nu ar fi posibil și acum.
Și mai e ceva! Prin săvârșirea Liturghiei în noaptea de Crăciun, i-am ajuta poate pe cei care „devansează” bucuria praznicului, organizând mese fastuoase și descoperind cadouri sub brad în seara de ajun, înainte ca acest lucru să fie binecuvântat…