„Răscoala“ unei lumi ce nu trebuie să piară

Dacă vizitezi apartamentul de pe strada Prof. Dr. Gh. Marinescu nr. 19, ce găzduieşte Muzeul Memorial "Ion Minulescu - Claudia Millian", nu ai cum să nu treci şi pragul apartamentului vecin, de la numărul 11. Astfel, vei intra în lumea lui Liviu Rebreanu şi a familiei sale.

Cele două familii - Rebreanu şi Minulescu - au cumpărat locuinţe perete-n perete în anii '30, dar dacă Minuleştii şi-au petrecut viaţa aici, deschizând fereastra spre grădina Cotroceniului, Liviu Rebreanu a dăruit casa fiicei sale, Puia, după căsătoria acesteia cu Radu Vasilescu. Deşi nu a locuit în acest bloc, ci pe bulevardul Elisabeta, cu chirie, Rebreanu îşi vizita fiica în fiecare zi. Fiica adoptivă, dar pe care scriitorul a numit-o întotdeauna "Puica mea". După moartea acestuia, în 1944 - stranie coincidenţă, Minulescu şi Rebreanu s-au stins în acelaşi an -, Puia Rebreanu a reconstituit viaţa tatălui său, întru cinstirea memoriei, aducând mobilierul, obiectele personale, manuscrisele de la Valea Mare, unde scriitorul a locuit ultimii 15 ani de viaţă sau din locuinţa închiriată nu departe de ei, vizavi de Facultatea de Drept. Astfel că apartamentul cu patru camere, donat de Puia Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) în 1992, cu trei ani înainte de moarte, poartă amprenta lui Liviu Rebreanu şi a soţiei sale, actriţa Fanny Rebreanu. Imagini în oglindă Vestibulul te întâmpină cu semnături celebre pe portrete ale scriitorului, caricaturi, coperte: Iosif Iser, Camil Ressu, Gerard Depralon. O caricatură mare, semnată Sell, concurează cu autoportretul lui Rebreanu din 1928, sau poate că se completează, iar de sub pălăria din fotografia din tinereţe ne priveşte un bărbat frumos, cu ochi pătrunzători. Pasiunea primului scriitor proprietar al unui automobil nu o mai regăseşti în fotografiile calme de maturitate şi de aceea e bine să o priveşti pe aceasta cu atenţie, pentru a-ţi întregi o impresie despre omul Rebreanu. În oglinda înrămată, de înălţimea unui om, se răsfrânge imaginea unui costum popular din Ardeal, agăţat în cuier, dar privirea se întoarce la oglindă, căci tocmai ce a început să se mişte. Ascunde - o, nu aşa cum te-ai fi aşteptat, o intrare secretă -, ci un mic şifonier, gol în prezent. Dar de nuntă Mobila din următoarele două camere are ceva în comun: fiecare garnitură a fost dar de nuntă. Cea din sufragerie, Biedermeyer, executată la Viena, a fost primită de familia Rebreanu de la mitropolitul Nifon, Ştefania Rebreanu fiindu-i acestuia nepoată, iar cea din sufragerie, numită şi camera icoanelor, datorită numărului mare de icoane, aproximativ â50, majoritatea din Ardeal, a fost dar de nuntă al familiei Rebreanu pentru fiica lor. Mobila a fost realizată la Târgu Mureş de către furnizorii familiei regale, Szekely-Retty. Vitrina din sufragerie e plină de păpuşi din porţelan, bijuterii, evantaie, ceramică, bibelouri, darurile scriitorului pentru fiica şi soţia sa. Pe un perete, un portret în mărime naturală, semnat Camil Ressu, în 1929, o înfăţişează pe Puia, la 21 de ani, iar pereţii sunt plini de lucrări ale pictorilor vremii: Steriadi, Paul Constantinescu, Luki Galaction, Nicolae Dărăscu; mobila susţine, spre eternitate, pe lângă porţelanurile fine, sculpturile Miliţei Petraşcu şi ale lui Constantin Baraschi. Privindu-le, ai impresia că te afli într-o galerie de artă, impresie avută şi în Muzeul Memorial "Ion Minulescu-Claudia Millian". De la înălţimea veşniciei, flancat de tablourile cu trandafiri, autorul lui Ion priveşte şi el această colecţie, imortalizat de pictorul scenograf Traian Cornescu, cel care i-a realizat ultimul portret. Un birou pentru eternitate Paşii te poartă, în mod natural, spre următoarea încăpere, care este însă destinată colecţiei Ion Pillat, donată MNLR de scriitoarea Monica Pillat-Săulescu. Colecţia merită atenţia unui articol separat, aşa că te îndrepţi spre camera unde, la fereastră, a fost instalat biroul lui Rebreanu, unde regăseşti obiectele personale şi instrumentele de lucru: cele două călimări, prespapierul, cuţitele din lemn pentru corespondenţă, pipele, deşi aflăm că Rebreanu îşi răsucea singur ţigările. Ceasul de buzunar nu mai ticăie şi timpul nu trece peste tomurile din biblioteca unde se află volumele cu traducerile laureatului Premiului "Năsturel Herescu" al Academiei Române. Amintiri la o cafea Vei trece din nou prin camerele sobre, impunătoare ca mobilier, dar primitoare datorită bibelourilor, păpuşilor din porţelan, vei privi evantaiul din pene de struţ, care a răcorit multe seri ale actriţei Fanny Rebreanu, şi, când să-ţi iei rămas-bun de la gazdă, doamna Paraschiva, vei afla cu surprindere că mai ai o încăpere de vizitat - bucătăria. O urmezi pe femeia micuţă pe un culoar strâmt, spre bucătăria cu mobilier din lemn vopsit în gri, admiri colecţia de pe perete, de urcioare în alb-albastru, din Ardeal, priveşti cu admiraţie dulăpiorul cu compartimente pentru condimente, polonicele din lemn, ibricele de mărimi diferite pentru cafeaua turcească, la jar. Încerci să-ţi imaginezi în ce ibric se făcea cafeaua când Rebreanu venea în vizită la Puica lui şi ai da orice ca să le auzi vocea. Poate că îi povestea cum a refuzat să fie spion, sau amintiri din copilăria lui cu mulţi fraţi. Sau poate cum a cunoscut-o pe mama sa, actriţa de la Craiova care i-a cucerit inima. Poate că în faţa unei ceşti cu cafea îi povestea despre tatăl său, care l-a învăţat să scrie şi să citească, fiindu-i învăţător, sau despre celula friguroasă de la Văcăreşti. Poate i-a împărtăşit mândria de a fi devenit preşedinte al Uniunii Scriitorilor, director al Radiodifuziunii Române, al Teatrului Naţional. Poate că-i mărturisea bucuria de a fi izbutit să înfiinţeze, în 1942, Muzeul Teatrului Naţional, fără să bănuiască o clipă că masa la care se află va fi ea parte a unui muzeu care va purta numele său şi al soţiei sale. Nu vei şti însă niciodată ce au discutat. Aşa cum nu vei şti ce resort a împins-o pe Puia să nu dea mai departe pagina calendarului de perete: acesta indică, pentru totdeauna, data de 15 martie 1976, data morţii mamei sale. Crainica Radiodifuziunii Române, Puia Rebreanu Vasilescu, avea să doneze MNLR apartamentul care adăposteşte amintirile familiei sale, pe care, pentru a o cinsti creştineşte, prin pomeni, mergea la Biserica Elefterie, împreună cu fiica Minuleştilor, Mioara. Doamna Paraschiva a dat de urma scaunului care-i mai poartă numele. Cel al Mioarei Minulescu s-a rătăcit, dar pe un scaun din Biserica Elefterie mai stă scris Puia Rebreanu. Pentru cât timp? Coordonatele muzeului Adresa: Bd. Prof. Dr. Gh. Marinescu nr. 19, etaj 2, ap. 11. Telefon: 021 317 90 42. Program vizitare: 10:00-17:00, marţi-duminică, luni închis. Acces: metrou: Staţia Eroilor. Troleibuz: 61, 69, 90, 91 (Staţia Facultatea de Medicină), 96 (Staţia Eroilor), 62, 71, 93 (Staţia Grădina Botanică); autobuz: 306, 336 (Staţia Facultatea de Medicină). Preţ bilet: 4 lei. Elevi, studenţi, pensionari: 2 lei.