Răspunsuri duhovniceşti: Călugării nu sunt desăvârşiţi, sunt în devenire

Care trebuie să fie atitudinea credincioşilor faţă de monahi, atunci când vin la mănăstire? Cum trebuie să se comporte monahii faţă de mirenii care vin la mănăstire?

Mirenii trebuie să-i cinstească pe călugări cu orice chip, pentru că sunt persoane dăruite, binecuvântate, iar călugării trebuie să-i bucure pe oamenii aceştia, să-i sfătuiască să-şi ţină credinţa. Şi unii şi alţii să nu vorbească de rău, găsind defecte colo şi colo. Călugării nu sunt desăvârşiţi, sunt în devenire, în formare, dar stau acolo, cum zic unii Sfinţi Părinţi, mari trăitori: „Să mănânce când le e foame, să doarmă când le e somn, numai să stea acolo!“ Pentru că numai statul acolo este deja o nevoinţă. Deja el se numeşte călugăr. Aceştia nu pot fi numiţi călugări proşti, ci mai puţin nevoitori. Dar de la toată lumea se cere un lucru categoric: să nu vorbească de rău, pentru că această nevoinţă este mai mare decât canonul, metaniile şi toate celelalte. Nu vorbi pe fratele tău de rău, deoarece criteriul de judecată va fi iubirea. Când vorbeşti de rău, te încadrezi la crimă. Deci, unele din marile nevoinţe călugăreşti sunt statornicia şi a nu vorbi de rău. Dacă vin mirenii, să ne bucurăm, că se folosesc şi ei şi, dacă se poate, să se folosească mai mult de mişcarea ta decât de vorbele tale. Pentru că nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge. Să se folosească de felul de a fi al monahilor. „Fraţilor, nu vreau să pierd timpul cu voi. Bine aţi venit, folosiţi-vă de slujbă! Bucuraţi-vă! Şi iertaţi-mă, că sunt în ascultare!“ (Ne vorbeşte părintele Arsenie, vol. 3)