Răspunsuri duhovniceşti: „Te iubesc, dar hai cu mine la mântuire!“
Iubirea creştină faţă de om are aceeaşi măsură ca cea pentru Dumnezeu?
Nu! Auzi ce spune: „Iar a doua poruncă, asemenea acesteia, să iubeşti pe aproapele tău ca pe ţine însuţi (Matei 22, 39). Iubirea de aproapele are măsură. Pe aproapele să-l iubim, nu ca pe Dumnezeu, ci numai ca pe tine însuţi. „Eu vreau să mă mântuiesc; te iubesc pe tine, dar hai cu mine la mântuire! Eu vreau să mănânc, hai şi tu!...“ Îl iubeşti numai în măsura ta. Iar cu Dumnezeu te cufunzi cu nemărginire în iubirea Lui, cu toată fiinţa. Deci a doua poruncă are măsură, cu treaptă - în măsura în care mă iubesc pe mine, iar cea dintâi nu mai are măsură, fiindcă se contopeşte cu fiinţa cea nemărginita a lui Dumnezeu.
Ce înseamnă cuvântul: „N-a făcut Hristos în patria Sa multe minuni, pentru necredinţa lor“. Nu putea să facă minuni să-i întoarcă şi pe ei?
Ştii de ce n-a făcut minuni? Nu credeau! Ca un ştiutor al inimilor, n-a făcut minuni, ca nu cumva făcând minuni şi ei, necrezând, să se osândească. Tot din dragoste, de mila lor. „Mă duc la aceia care cred, că dreptatea Mea mă sileşte să-i pedepsesc, şi mai bine nu fac aici minuni“. Dar nu cântă proorocul prin Duhul Sfânt: „Mila şi judecata voi cântă Ţie, Doamne!“. Dumnezeu este nemărginit în milostenie, este nemărginit şi în dreptate. Dacă ar fi făcut minuni, dreptatea Lui avea să-i pedepsească, dar aşa nu. El i-a cruţat, căci nu erau pregătiţi să primească.
Părinte, când va fi sfârşitul lumii?
Fraţii mei, gândindu-ne la sfârşitul lumii, să ne gândim la sfârşitul nostru. N-avem treabă când are să fie sfârşitul lumii. Poate are să fie peste 100 de ani, poate peste 1.000. Când o vrea Dumnezeu. Noi să ne gândim la sfârşitul nostru. Sfârşitul meu e sfârşitul lumii. Dacă eu mor peste un ceas, ce-mi pasă mie, sau ce mă priveşte că lumea va mai trăi? Dacă eu mă duc la groapă mâine, pentru mine lumea s-a terminat şi eu mă duc în lumea cea veşnică. Cu ce mă duc? Cu ce am pus în traistă! Când porneşti la drum, ţi-ai pus merinde de acasă, ţi-ai pus ceapă, ţi-ai pus cozonac, ţi-ai pus sticla cu vin, ţi-ai pus încălţări, ţi-ai pus brâu, ţi-ai pus căciulă, ţi-ai pus bundiţa de frig. Toate ţi le-ai pus în traistă. Când stai la popas, ce scoţi din traistă? Ce-ai pus, nu? Aceea şi găseşti.
Vom găsi un pahar de apă dat în numele Domnului, o vorba bună, o milostenie făcută. Dacă am ajutat pe fratele nostru, dacă ne-am rugat pentru cei ce ne-au necăjit să le facă Dumnezeu bine, nu rău; dacă n-am pomenit numele diavolului, dacă ne-am rugat, dacă am postit, dacă am privegheat, dacă am citit dumnezeieştile Scripturi, dacă am ajutat pe cel necăjit, pe cel sărman, dacă am îmbrăcat pe cel gol, dacă am primit pe cel străin. Toate le vom găsi dacă le-am pus în traistă, pe drumul cel veşnic.
De aceea, Hristos a spus: Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme! Eu ştiu că am să mor, dar nu ştiu când. Acesta-i lucru înfricoşat. Poate acum, poate peste un ceas, şi ce am să iau cu mine? Îngerul păzitor care m-a îndemnat să fac bine şi faptele mele bune sau rele, acelea merg cu mine şi prin vămi, şi la Hristos şi la judecată. Deci, fraţii mei, sunteţi un grup de oameni, nu ştiu de unde aţi apărut. Hotărât lucru, îngerul vostru v-a adus aici. Aţi auzit o predică. Am voit să vă spun şi eu ceva, să spuneţi şi la alţii. Fericit şi de trei ori fericit este creştinul acela care în fiecare ceas şi în fiecare zi pune ceva în traistă pentru veacul viitor. Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune. (arhim. Cleopa ILIE, Sfaturi duhovniceşti)