Răutatea semenilor, îndemn la sporirea iubirii milostive

„Dumnezeu dorește să schimbe inimile și viețile oamenilor nu atât prin pedepse, boală, necazuri ori mustrări, cât mai ales prin copleșitoarea Sa bunătate”, a spus Patriarhul României. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică, 21 ianuarie, la Sfânta Liturghie, săvârșită în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală. La finalul slujbei, a rostit cuvântul de învățătură.

Evanghelia Duminicii a 32-a după Rusalii sau a lui Zaheu (Luca 19, 1-10) relatează întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Zaheu vameșul, preocupat mai înainte de această întâlnire doar de îmbogățirea materială, indiferent de faptul că asuprea oamenii și colecta impozit pentru Imperiul Roman mai mult decât cerea legea. Totuși, dintre cei prezentați de Sfântul Evanghelist Luca, Zaheu este singurul bogat care se mântuiește, întrucât Domnul Iisus Hristos a văzut în sufletul său dorința de schimbare spirituală.

„Zaheu și-a dat seama că nu a devenit atât de fericit pe cât spera să fie, că bogățiile materiale adunate de el cu lăcomie nu-l mulțumeau sufletește. El simțea că omul este mai mult decât materia, că pacea, bucuria și fericirea sufletului nu se dobândesc prin averi materiale, dacă sufletul omului este lipsit de bunătate, de dărnicie. […] Evanghelia ne arată că bunătatea lui Hristos Cel milostiv a pătruns dincolo de răutatea lui Zaheu cel lacom. Astfel, după ce Iisus a intrat în casa lui Zaheu, acest vameș lacom devine un om darnic, se schimbă radical, dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime de Iisus, ci pentru că a fost onorat de o cinste nemeritată. Prezența lui Iisus în casa lui Zaheu l-a copleșit pe acesta, pentru că i-a acordat o onoare sau o prețuire pe care știa că nu o merită, deoarece fusese necinstit și rău în relațiile cu oamenii. Dar care au fost scopul și rezultatul intrării Mântuitorului în casa lui Zaheu? Nemărginita milostivire sau copleșitoarea bunătate a lui Hristos a pătruns atât de puternic în sufletul lui Zaheu, dincolo de întunericul și răutatea păcatului lăcomiei care stăpânea pe acesta, încât a răscolit în el dramul de bunătate care mai rămăsese în adâncul sufletului său ca un bob de jăratic sau cărbune puțin incandescent, acoperit până atunci de cenușa și zgura păcatului. Când acest bob de jăratic, aproape stins, al chipului bunătății milostive a fost aprins de focul iubirii milostive și salvatoare a Domnului Iisus Hristos, din sufletul lui Zaheu a țâșnit lumina unei vieți noi, mărturisită printr-o hotărâre radicală: «Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit» (Luca 19, 8). Tăciunele fumegând al sufletului său, întunecat de lăcomie, a devenit îndată torță înflăcărată de dărnicie, chip luminos al lui Dumnezeu Cel milostiv”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

Pocăința, schimbarea modului de a gândi

Evanghelia Duminicii lui Zaheu, a mai explicat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ne învață că „Dumnezeu dorește să schimbe inimile și viețile oamenilor, nu atât prin pedepse, boală, necazuri ori mustrări, cât mai ales prin copleșitoarea Sa bunătate, care se arată oamenilor păcătoși ca ei să-L caute pe Dumnezeu Cel bun și milostiv pentru a deveni și ei buni și milostivi asemenea Lui. Însă bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu se arată foarte adesea peste cei mai mari păcătoși, nu doar pentru convertirea acestora, ci și ca un îndemn la bunătate adresat tuturor oamenilor, pentru ca toți să caute asemănarea cu Dumnezeu Cel milostiv”.

O altă semnificație duhovnicească principală care reiese din această Evanghelie este schimbarea sau convertirea spirituală a lui Zaheu vameșul. Această stare de pocăință, a spus Părintele Patriarh Daniel, nu este o părere de rău sau un regret pentru faptele rele săvârșite de el, ci este și o stare, o schimbare în bine a modului de a gândi, a simți și de a făptui. La finalul cuvântului de învățătură, Preafericirea Sa a precizat că fiecare om are puterea de a-și schimba viața sa păcătoasă, nu așteptând pedepsirea prin boli, necazuri și mustrări, ci cugetând la multa bunătate a lui Dumnezeu și la dorința Lui de a intra în casa sufletului nostru cu iubirea Lui cea milostivă pentru a ne ajuta ca să fim și noi buni și milostivi. De asemenea, a explicat că mulți oameni răi primesc în continuare pe cele bune pentru că Domnul Hristos așteaptă ca bunătatea Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoși să se convertească nu din teamă de pedeapsă, ci urmând iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru fiecare om.