Recunoştinţa, stare de demnitate a omului
Ieri, 19 ianuarie, în Duminica a XXIX-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie a fost citită pericopa de la Sfântul Evanghelist Luca (17, 12-19) despre cei zece leproşi. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a predicat în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa patriarhală.
Evanghelia Duminicii a XXIX-a după Rusalii arată cum Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat pe cei zece bărbaţi leproşi pentru credinţa lor izvorâtă din multa lor suferinţă şi cum i-a trimis să se arate preoţilor pentru a se sublinia că Domnul Hristos a respectat Legea Vechiului Testament şi pentru a vedea comportamentul şi atitudinea celor vindecaţi faţă de Cel ce i-a vindecat. Dintre cei zece leproşi, doar unul, samarinean de neam, nu a uitat Cine l-a vindecat şi s-a întors, căzând cu faţa la pământ înaintea Domnului Iisus şi mulţumind. „Această proporţie de unu la zece este adesea întâlnită în viaţă. Din zece oameni cărora li s-a făcut bine, doar unul se întoarce ca să mulţumească sau să recunoască binefacerea făcută lui. Întrebarea Mântuitorului Iisus Hristos: «Dar cei nouă unde sunt?», rămâne fără răspuns, pentru că cei nouă erau absenţi. Însă El a pus această întrebare retorică nu pentru că avea nevoie de laudă şi de recunoştinţă, ci pentru a semnala că cei nouă, deşi au fost vindecaţi, nu au arătat recunoştinţă şi că starea lor nu este o stare demnă şi nici o stare sănătoasă a sufletului. Nu pentru că are nevoie de recunoştinţă Iisus Se tulbură când vede că nouă din cei zece leproşi nu se întorc pentru a mulţumi, ci deplânge de fapt starea lor de nerecunoştinţă ca fiind o stare de nesănătate şi nedemnitate a sufletului“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Omul care este recunoscător şi mulţumeşte lui Dumnezeu şi semenilor pentru binele făcut, a mai subliniat Întâistătătorul Bisericii noastre, creşte duhovniceşte şi se îmbogăţeşte în relaţia de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii: „Omul care nu mulţumeşte sărăceşte şi se răceşte, în sensul că diminuează comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii şi astfel se dezumanizează. Sufletul omului care mulţumeşte lui Dumnezeu şi semenilor pentru binele făcut e infinit mai frumos decât sufletul unui om insensibil, nerecunoscător, nemulţumitor şi care uită repede binele făcut. Mulţi oameni, foarte adesea, când dau de bine Îl uită pe Dumnezeu. Au căutat pe Dumnezeu când au intrat în suferinţă, în necaz, în boală, în încercări grele, dar după ce au ieşit din starea de suferinţă, de necaz, de primejdie, îndată uită pe Dumnezeu şi pe cei care i-au făcut bine sau i-au ajutat“.
Recunoştinţa a adus leprosului samarinean nu numai vindecarea trupească, ci mai ales vindecarea sufletească. De aceea, a explicat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Biserica a înţeles această Evanghelie a recunoştinţei atât de bine, încât în fiecare Liturghie euharistică sau mulţumitoare noi aducem slavă şi recunoştinţă lui Dumnezeu, iar recunoştinţa devine o stare de dreptate şi de demnitate a omului.