Remember Mircea Nedelciu
Am crezut o vreme că toţi scriitorii sunt călcaţi în picioare, după spectacolul multimedia al unei înmormântări în Cimitirul Bellu, când mulţimea de gură-cască s-a urcat pe mormântul lui Eminescu ca să vadă mai bine reprezentaţia. Deşi cred şi acum aproape la fel, că marii creatori au fost surclasaţi de mizeriile publice şi isteriile politice, izolat apar totuşi semne de normalitate culturală. După aproape un deceniu de când prozatorul Mircea Nedelciu (1950-1999) a fost trecut în indexul marilor scriitori uitaţi, două evenimente literare ni-l readuc în memoria afectivă, făcându-ne să recitim şi să reconsiderăm lecturile optzeciştilor din care el a făcut parte. Primul a avut loc miercuri, 17 noiembrie, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în cadrul unei noi ediţii "Rotonda 13", unde Traian Coşovei, Paul Dugneanu, Florin Iaru, Nicolae Iliescu, Sorin Preda şi Constantin Stan l-au evocat pe scriitorul intertextualist. Al doilea eveniment care îi este consacrat este cea de-a opta ediţie a Concursului Naţional de Lectură "Mircea Nedelciu", faza naţională, care se va desfăşura în cadrul Târgului Internaţional "Gaudeamus". Trebuie să reamintim că regretatul scriitor a fost unul dintre fondatorii Gaudeamusului. Concursul, adresat elevilor din ultimele clase de liceu, are scopul de a redeştepta interesul tinerilor din întreaga ţară pentru lectură. Astfel, autorul prozelor "Aventuri într-o curte interioară" (1979), "Efectul de ecou controlat" (1981), "Amendament la instinctul proprietăţii" (1983), "Şi ieri va fi o zi" (1989) şi al romanelor "Zmeura de câmpie" (1984), "Tratament fabulatoriu" (1986), "Femeia în roşu" (1990), roman scris împreună cu Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, "Zodia scafandrului" (2000), roman neterminat, publicat postum, este din nou prezent, pentru o vreme, în lecturile noastre preferate.