Responsabilităţi ale gravidei infectate cu hepatita B

▲ Hepatita virală acută tip B este determinată de un virus mai complex, extrem de rezistent la substanţele dezinfectante, uşor transmisibil atât prin sânge şi derivate, cât şi prin secreţii ▲ Transmiterea se poate face deci atât prin transfuzii, injecţii, instrumentar insuficient sterilizat, cât şi prin contact cu secreţiile bolnavului ▲

Virusul Hepatitei B conţine un antigen de suprafaţă Ag HBs şi o componentă centrală ce conţine ADN viral şi antigenele centrale Ag HBc şi Ag HBe. Împotriva acestor antigene se formează în sânge anticorpi. Prezenţa sau absenţa acestor markeri, cât şi configuraţia lor sunt extrem de utile pentru stabilirea stadiului infecţiei cu virus B: hepatită virală acută, hepatită cronică persistentă sau activă cu virus B, purtător cronic de Ag HBs. În toate aceste situaţii, se întâlneşte prezenţa Ag HBs, dar, pentru a stabili cu exactitate în care dintre aceste situaţii se încadrează pacienta noastră, de obicei gravidă, trebuie efectuate investigaţii suplimentare: Antigen HBe (ce semnifică infecţie severă cu replicare virală şi risc de cronicizare, dar şi risc de transmitere materno-fetală), Anticorpi anti-HBc Ig M şi Ig G, Anticorpi anti-Hbe (apariţia lor semnifică atât absenţa replicării virale, cât şi a contagiozităţii, tendinţă la vindecare şi dispariţia riscului de cronicizare). În ce priveşte frecvenţa infecţiei cu virus hepatitic B, ne aflăm într-o zonă cu extindere medie. Studii făcute pe loturi mari de gravide arată o incidenţă mare a portajului de Ag HBs, de 10-15% şi chiar mai mult în zona Moldovei. În consecinţă, se impune, cât mai precoce în sarcină, introducerea cercetării sistematice în România a prezenţei Antigenului HBs la toate gravidele. Boala se poate transmite la făt Riscul de transmitere de la mamă la făt a virusului variază în funcţie de vârsta sarcinii la care a debutat hepatita (în cazul infecţiei acute): în trimestrul I - risc 0%, în trimestrul II - 10-25% şi în trimestrul III - 80-90%. La gravidele purtătoare cronic de Ag HBs riscul variază în funcţie de prezenţa sau absenţa AHBe, marker al contagiozităţii şi replicării virale. Riscul este maxim în caz de Ag HBS şi Ag HBe pozitiv şi mai redus în cazul în care numai Ag HBs este pozitiv. Modul de transmitere de la mamă la făt este prin contaminarea în timpul naşterii a copilului cu sânge şi secreţii materne. Mult mai rar, este posibilă transmiterea transplacentară în cursul sarcinii. De asemenea, este posibilă infectarea nou-născutului în cursul alăptării. Hepatita B apărută în trimestrul trei poate determina naştere prematură şi hipotrofie fetală (copii cu greutate mică la naştere). Nou-născuţii infectaţi vor dezvolta forme asimptomatice de hepatită acută B, ce trec neobservate şi, din păcate, mulţi vor rămâne purtători cronici de Ag HBs, dintre care 40% vor dezvolta forme agresive de hepatită cronică şi ciroză hepatică. De aici rezultă importanţa depistării sistematice a gravidelor purtătoare de Ag HBs, investigarea lor pentru stabilirea tipului şi stadiului evolutiv de infecţie, cât şi a riscului de transmitere materno-fetală. Este bine ca aceste gravide să fie urmărite în colaborare cu medicul infecţionist-hepatolog, care va supraveghea şi restul familiei (ceilalţi copii, soţul) expusă contaminării. Odată ce s-a stabilit existenţa riscului de transmitere la nou-născut, se vor lua măsuri profilactice: administrarea de imunoglobuline anti HBs în primele 12 ore după naştere (eficienţă 90%), ce oferă protecţie 4-5 săptămâni. Concomitent se va administra vaccinul antihepatitic B.