Risipirea întru cele trecătoare şi râvna pentru nespusele bunătăţi

Fiecare dintre noi, oricât ar fi de preocupat să se învrednicească de pregustarea celor cerești, trebuie să recunoască faptul că de multe ori este biruit de grijile pământeşti. Lipirea inimii de bunurile trecătoare şi amăgitoare ce aduc bucurie efemeră ne risipește și ne răpește posibilitatea de a-L contempla pe Dumnezeu în măreția Sa.

Evanghelia pe care Părinții Bisericii au așezat-o în Duminica a 3-a după Rusalii vorbește despre luminătorul trupului, care este ochiul, despre trupul curat, dar și despre ochiul rău și trupul întunecat. Antiteza bine-rău, întuneric-lumină este sugestivă, actuală și pedagogică, întrucât traversăm vremuri când adeseori este numit răul bine şi binele rău; ei numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; ei socotesc amarul dulce şi dulcele amar (Isaia 5, 20), iar Lumina este pusă sub obroc.

Anterior acestui subiect, Domnul vorbise despre mintea înrobită, dar era greu de înțeles. Mântuitorul ne spune că, dacă nu știm ce înseamnă vătămarea minții, putem înțelege aceasta din cele trupești. Ce este ochiul pentru trup constituie mintea pentru suflet.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață: După cum n-ai prefera să porți bijuterii de aur, să porți haine de mătase, dar să ți se scoată ochii, ci soco­tești sănătatea ochilor o bogăție mai de preț decât aceasta, cea mai mare parte a lucrării celorlalte mădulare este pierdută când s-a stins lumina, tot așa se întâmplă când mintea este stricată, atunci sufletul se umple de nenumărate rele. Dacă lumina care este în tine este întuneric, întunericul, cu atât mai mult. Când căpitanul corabiei se îneacă, când lumina se stinge, când împăratul cade prizonier, ce nădejde mai pot avea supușii? Domnul vorbește de robirea minții, după ce a vorbit mai înainte de închisoare, pentru că robirea minții este mai cumplită decât altele. Am trădat darul lui Dumnezeu de dragul lucrurilor de prisos și fără de folos.

Mai târziu, când a vorbit de să­mân­ța căzută între spini, Domnul a vorbit despre dragostea de averi. Mulți bogați s-au pierdut (spânzurat) când au primit ocări, calomnii, care li se par greu de suferit. Bogăția îi face slabi pe bogați în fața greutăților vieții, afară de slujirea bogăției. Când bogăția le cere să slujească, merg până la crimă, la bătăi, insulte, la multe nerușinări.

Nu vă adunați comori pe pământ! Ce fel de dorință este aceea să te robești averii? Să te supui tiraniei, să fii legat din toate părțile, să păstrezi pentru alții averea, de cele mai multe ori pentru dușmanii tăi, care într-o zi ți-o vor lua. Nu merită oare să fugi de acestea? Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că fapta unui om care iubește averile este de fapt a unuia care iubește necontenita suferință.

Astfel, ne putem întreba: pentru cine agonisim cele materiale? Marii trăitori ai credinței ne arată că cea mai mare parte dintre semnele sfârșitului sunt pe cale să se împlinească. Nici cei de pe timpul lui Noe nu au văzut semnele prevestitoare ale potopului, continuând să trăiască în indiferenţă. Gândindu-ne la acestea, este înțelept să ne pregătim pentru plecarea din această lume. Chiar dacă nu pare a fi aproape, dar sfârșitul fiecăruia, indiferent de vârstă, bate permanent la uşă. Odată plecați de aici nu mai putem dobândi iertare oricât ne-am ruga noi sau alții, chiar de ar fi aceia Avraam, Noe, Iov sau Daniel. Cât mai avem vreme, să lucrăm spre a dobândi îndrăznire în fața lui Dumnezeu. Să agonisim untdelemn din belșug, să mutăm averile în cer, să ne bucurăm de ele la timpul cuvenit, cu harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos.

Mântuitorul Hristos ne învaţă că nimeni nu poate sluji la doi domni. Duplicitatea și dualitatea sunt caracteristici ale înșelătoriei, iar împăr­țirea sufletului în două dezbină și destramă dragostea față de Hristos.

Atunci când Îl iubim pe Dumnezeu, Îi slujim doar Lui, sufletul nostru fiind plin de Duh Sfânt, neîmpărțit între două extreme, nedespărțit de dragostea lui Dumnezeu și neamestecând cele rele cu cele bune. Să ne cutremurăm la gândul că noi suntem cei care L-am silit pe Hristos să spună aceste cuvinte. Să punem aurul alături de Dumnezeu! Alegerea este la noi! Dacă acest lucru este înfricoșător, cu mult mai mult este să accepți tirania aurului în locul fricii de Dumnezeu.

Iov a fost bogat, dar nu a fost rob lui Mamona, nu era stăpânit, ci era stăpân. Stăpânea avuțiile ca și cum ar fi fost administratorul unor averi străine, nu numai că nu răpea pe ale altora, ci și pe ale sale le dădea nevo­iașilor. De aceea, nici nu a plâns când le-a pierdut. Unii bogați nu mai sunt ca Iov, ci mai rău decât sclavii, ca și cum ar plăti biruri. Dragostea de bani se așază în mintea oamenilor ca pe un scaun domnesc, primind astfel porunci pline de fărădelege.

Dumnezeu a spus că nu se poate împăca robia cu împărăția. Când unul îți poruncește să răpești, iar altul să te desparți de ale tale, când unul îți poruncește să disprețuiești tot ce este în jurul tău, iar altul să-ți lipești inima de cele de aici, nu este cu putință să se împace o slujire cu alta.

De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? (Matei 6, 25).

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: După ce a arătat paguba cea nespusă dacă slujim lui Mamona, a dat o poruncă mai mare, sufletul nu ar avea nevoie de mâncare, este imaterial, ci pentru că așa obișnuim să vorbim. Dumnezeu ne-a dat sufletul o dată pentru totdeauna și rămâne același, pe când trupul ni-l păzește în fiecare zi.

Ne-a îndemnat să ne uităm la păsările cerului. Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu. Hrăniți-vă fără să vă îngrijiți! Cei care au împlinit porunca au arătat că este cu putință și ne amintim din paginile Sfintei Scripturi multe exemple ale celor care nu s-au îngrijit de hrană: Moise, Ilie, Ioan Botezătorul. Domnul ne-a vorbit despre păsările cerului, iar Vechiul Legământ ne trimite la albină, la turturea și la rândunică. Dacă Dumnezeu are atât de multă grijă de ele, cu atât mai mult are grijă de noi.

Același lucru l-a spus altădată David: Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți (Psalmul 103), apoi Celui ce dă dobitoacelor hrana lor şi puilor corbilor, care-L cheamă pe El (Psalmul 146). Să ne aducem aminte de Iacob care a plecat fără nimic din casa părintească. De mi-ar da Domnul pâine și haină să mă îmbrac… Așa au trăit și Apostolii, cei care au primit pâine din mâinile Domnului.

Uitați-vă la crinii câmpului! Crinii câmpului, care astăzi sunt și apoi se aruncă în foc, nu se ostenesc. Domnul a spus nu seamănă, dar n-a oprit semănatul, ci grija, tot așa și acum când a spus nu se ostenesc, nici nu torc, n-a interzis munca, ci grija peste măsură pentru aceasta.

Dacă măreția lui Solomon a fost biruită de frumusețea crinilor, când și cum vei putea tu să birui frumu­sețea florilor, să te apropii de frumu­sețea lor? Totuși, Domnul ne învață să nu umblăm după o astfel de fru­mu­sețe trecătoare, care, la sfârșitul ei, se aruncă în foc și arde.

Nu numai cerurile spun slava Lui, ci și tot pământul. Lăudați pe Domnul toți cedrii (Psalmul 148), toate înalță Creatorului laudă, unele prin măreția lor, altele prin frumusețea sau prin roadele pe care le dau.

Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut. Îl pune pe Dumnezeu înainte, Îi admiră înțelepciu­nea și purtarea de grijă, când a vorbit de Ierusalim, l-a numit Cetatea Marelui Împărat, când a vorbit de cer, l-a numit Tron al lui Dumnezeu, iar când a vorbit despre conducerea lumii, spune că Dumnezeu răsare soarele atât peste cei răi, cât şi peste cei buni și plouă atât peste cei drepți, cât și peste cei nedrepți.

Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, nu faceți mare lucru, că și păgânii fac la fel. Prin pomenirea păgânilor, ne-a îndemnat să ducem o viață superioară lor. Amintindu-ne de ei, ne mustră, arătându-ne că avem datoria să îndeplinim porunca Sa. Ne arată nouă, care trebuie să ducem o viață superioară cărturarilor și fariseilor, că nu-i depășim, ci, mai grav, continuăm să fim la fel de păgâni și nevrednici, la fel de mici la suflet ca și ei, deși îi condamnăm adeseori.

Căutați Împărăția lui Dumnezeu și toate ale Lui și celelalte se vor adăuga vouă! Domnul, după ce ne-a învățat să lepădăm grijile excesive, ne vorbește despre Împărăția lui Dumnezeu. El ne cheamă la o viață în care iubirea, pacea și bucuria vor fi de-a pururi în preajma Lui. Ne sfătuiește să ne ferim de cele de prisos și de dragostea care ne leagă de pământ.

Noi nu am fost creați doar pentru a mânca, a bea, a ne îmbrăca, ci mai ales pentru a dobândi bunătățile ce vor să fie.

Darurile acestei lumi sunt nimic în comparație cu cele viitoare. Ni se poruncește să nu cerem cele vremelnice când ne rugăm, ci pe cele cereşti, fiind încredințați că ni se vor adăuga și acestea când trebuie. Caută cele viitoare și se vor adăuga și cele de acum. Nu căuta pe cele văzute și le vei dobândi negreșit.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că este nevrednic să te apropii de Dom­nul cu cereri lumești. Te faci de râs și îți cheltuiești râvna cu cele trecătoare, când ești dator ca toată râvna să fie pentru bunătățile cele nespuse...

Cea mai înaltă lucrare duhovnicească a omului reprezintă împlinirea voii lui Dumnezeu. Râvna neîmpu­ținată, evitarea superficialității, preaslăvirea lui Dumnezeu și trăirea autentică a credinței sunt cele care conduc sufletul către Adevărul veșnic, Nemincinos și Netrecător.