Românul a uitat sacralitatea şi a rămas fără timp liber

Nu mai avem timp liber, concediile sunt prea scurte, în general, timpul nu ne mai ajunge. Paradoxal sau nu, această lamentaţie ne ţine loc, uneori, chiar de… timp liber! Şi toate presează acum mai mult ca ieri, prezentul ne macină, despre viitor aproape că nu mai vorbim, căci, din nefericire, pentru mulţi dintre noi, timpul, dar mai ales timpul liber se compune doar din foarte puţine momente în care facem ceea ce ne place. Iar despre sacralitatea timpului nu mai vorbim pentru că, de cele mai multe ori, astăzi, subordonăm timpul intereselor noastre mărunte.

Ideea de timp liber este vehiculată încă din Antichitate. Aristotel spunea că timpul liber nu înseamnă sfârşitul muncii, ci, dimpotrivă, munca înseamnă sfârşitul timpului liber. Acesta trebuie consacrat artei, ştiinţei, filosofiei. Astăzi, conceptul de timp liber cunoaşte o largă circulaţie, denumit "loisir", "leisure" ,"freizeit" tradus prin "răgaz", "ocupaţie plăcută", "pe îndelete", "în tihnă". Sociologul francez Joffre Dumazedier defineşte timpul liber drept un ansamblu de activităţi în care individul poate să se dedice din plin, după preferinţe, fie pentru a se reface, fie pentru a se distra, fie pentru a-şi dezvolta informarea sau formarea, după ce şi-a îndeplinit obligaţiile sale profesionale, familiale şi sociale. Latura psiho-socială a timpului liber este reliefată în măsura în care individul distinge valenţe, consumă diferite stiluri de viaţă sau îşi reprezintă raţional şi simbolic drumul în viaţă, ziua de mâine, se proiectează pe sine imediat sau în viitor. Sub domnia timpului Nimeni pare a nu mai avea timp liber. Această stare o reclamă copiii noştri, chiar şi noi, părinţii, o reclamăm, concediile nu ne mai ajung, iar cărţile necitite se adună în rafturi prăfuite pe noptieră. Serviciul ne ocupă tot timpul, timpul însuşi pare a se fi comprimat faţă de cum îl percepeam cu o generaţie sau două în urmă. Ne vine greu să recunoaştem, dar am ajuns să nu mai trăim în timp, ci sub domnia timpului, devenind împovăraţi de vremuri. De aceea, şi atitudinea noastră faţă de timp, de timpul liber, a suferit mutaţii semnificative. Un studiu realizat cu numai patru ani în urmă de către Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS), referitor la timpul liber la români, scotea în evidenţă faptul că, la vremea respectivă, piaţa timpului liber din România "crescuse şi se rafinase în ultimii ani", statisticile prezentând o "ecuaţie" care suna cam aşa: românii dispun, în medie, de trei ore libere pe zi, 21 de zile de concediu pe an şi cheltuiesc cu timpul liber 3,3 miliarde de euro pe an. Dincolo de categoriile de vârstă, studii, profesii şi venituri anuale, Institutul Naţional de Statistică arăta că "românii cheltuiesc în medie lunar 4,8 la sută din venituri pe "recreere şi cultură" şi pe mersul la restaurante (în România existând la acea perioadă peste 6.000 de restaurante, cafenele, fast-food-uri şi baruri). Categoriile cu venituri mai mici stau acasă şi preferă televizorul ca modalitate de recreere, "cam 2,5 ore pe zi". După criza din anii 1996-1999, frecventarea teatrului cunoştea o semnificativă revigorare, la fel cinematograful, Ateneul Român şi filarmonicile din ţară. Sportul, ca modalitate de relaxare, marca însă o ocupaţie amânată în cele mai multe cazuri pentru viitor, lectura fiind preferată de o treime din consumatorii intervievaţi de CURS. Criza economică ne-a "consumat" grav timpul liber Criza a schimbat însă semnificativ atitudinea românilor faţă de "consumarea" timpului liber. Sportul şi exerciţiile fizice au dispărut aproape definitiv din preocupările lor (60 la sută au declarat acest lucru), participarea la spectacole, concerte sau vizitarea unui muzeu, petrecerea timpului liber la restaurant şi cinematograf se înscriu tot mai rar în programul timpului liber al conaţionalilor noştri, şi 39 la sută dintre noi nu mai citesc cărţi. Cei mai mulţi, adică 90 la sută dintre români, petrec acum timpul liber în faţa televizorului, iar mersul la cumpărături şi muzica reprezintă "plăcerea" cea mai mare a trei sferturi din populaţie. Dacă ar putea să aleagă între a avea mai mulţi bani sau mai mult timp, două treimi dintre români ar alege mai mulţi bani. Aceasta era situaţia în vara anului trecut, după cum o prezenta studiul lunar GfK Omnibus, iar în 2010, situaţia, cu siguranţă, este mult mai nefericită. Când "loisir"-ul ne va reface spiritual şi fizic Dar, oare, numai criza economică este de vină pentru faptul că astăzi nu mai trăim în timp, ci sub domnia timpului, vremurile punând presiune insuportabilă asupra existenţei noastre? Nu. Furaţi de mirajul unei "fericiri" materiale imediate, ignorăm sacralitatea timpului. Faptul că inclusiv timpul sărbătorii, al bucuriei a încetat pentru mulţi să mai fie "un timp al lui Dumnezeu în care se înlătură chinul datorat rupturii dintre transcendent şi imanent", cum spune dr. Adrian Lemeni, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, în studiul "Sensul eshatologic al timpului. Timp şi veşnicie". Acest fapt ne-a adus în ipostaza unor rătăciţi. De aceea, redescoperind timpul ca eternitate, atribut al lui Dumnezeu, vom înţelege fiecare clipă ca şansă unică în care avem posibilitatea să transfigurăm prezentul efemer în veşnicie. Abia în această situaţie, timpul ne va ajunge, concediile vor fi suficient de lungi, iar "loisir"-ul ne va reface spiritual şi fizic. De obicei, copilul imită modelul părinţilor "Copil, adolescent, matur sau persoană ajunsă la senectute, trebuie să-şi împartă orele zilei în activitate utilă şi divertisment. Desigur, proporţiile diferă, la fel şi modalităţile alese. Ultimele decenii au produs schimbări mari în maniera de petrecere a timpului liber, chiar începând cu cei mici. Ofertele s-au înmulţit şi diversificat, televiziunea are programe specializate pe toate gusturile, cărţile sunt mai multe, mai colorate, mai atrăgătoare, teatrele şi filmele se înnoiesc mai repede decât reuşim să facem faţă. Felul în care alegem să ne petrecem timpul ţine însă de educaţia fiecăruia. Ce trebuie amintit, chiar insistat, este că de obicei copilul imită modelul părinţilor. Comunicarea virtuală, atât de utilizată astăzi, nu trebuie să o înlocuiască, ci doar s-o completeze pe cea reală. Dar lectura? Mai citim noi, adulţii, la fel (de mult sau de bun!) ca în anii â60-â80? Nu vreau să arătăm cu un deget acuzator spre copiii sau tinerii care preferă lectura pe computer. Noi suntem modelul. Şcoala nu are suficientă putere, ei sunt acolo doar câteva ore din zi. Iar ceea ce sunt obligaţi să facă ("citiţi 30 de pagini din "Baltagul""), recunoaşteţi, nu are prea mult haz dacă nu ai căpătat de la vârste mici deprinderea de a te bucura de cărţile pe care ţi le citeşte mama, bunicul sau oricine altcineva", ne-a declarat psihologul Anca Dumitrescu.