Rostul cărţilor
În cunoscuta carte Spovedania unui pelerin rus este relatat un episod impresionant legat de valoarea şi rostul cărţii. Pelerinul, personajul principal al povestirii, trece printr-o mare ispită atunci când, pe un drum mai lăturalnic, este jefuit de doi bandiţi şi, întrucât nu avea nimic de preţ asupra lui, cei doi hoţi îl bat şi îi fură Biblia şi Filocalia, singura lui avere. După ce şi-a revenit din bătaie şi a văzut că-i lipsesc cărţile lui dragi, pelerinul a căzut într-o amară depresie sufletească. Cuvintele sale sunt elocvente în acest sens: „Era mai bine să mă fi omorât decât să trăiesc fără această hrană duhovnicească”. La scurtă vreme însă răufăcătorii sunt prinşi şi duşi la un batalion disciplinar, întrucât erau soldaţi dezertori. Pelerinul a pornit la drum cu greu şi nemângâiat de pierderea sa, de „ultima comoară a vieţii lui”, după propria sa expresie. Dar Pronia lui Dumnezeu face ca să ajungă din urmă convoiul deţinuţilor şi, după o discuţie cu comandantul acestui convoi, să i se îngăduie să caute în lucrurile jefuite de tâlhari, poate va afla şi cărţile sale. Într-adevăr, le găseşte şi descrie astfel momentul: „Nu ştiam cum să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Le-am strâns la piept şi le-am ţinut aşa până mi-au amorţit mâinile; de bucurie îmi curgeau lacrimi din ochi”...
Pentru cititorul de astăzi poate părea exagerată o astfel de atitudine. În epoca librăriilor, în care poţi găsi tot ce vrei şi ce nu vrei, pare deplasat să te ataşezi în acest mod de o carte. Totuşi, ataşamentul pelerinului de cele două cărţi ale sale nu este unul pătimaş, ci constituie o relaţie vie; cărţile şi viaţa sa sunt un tot unitar. Cărţile erau pentru el îndrumarul absolut necesar practicării Rugăciunii lui Iisus şi a deosebirii stărilor şi gândurilor ce o însoţesc. De asemenea, lectura acestor cărţi fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe era o mângâiere, cea mai însemnată mângâiere pentru sufletul său.
Astăzi trăim un paradox: deşi tipărim mai multă carte ca niciodată, raportarea noastră la cărţi este una tot mai superficială. Pe lângă faptul că nu le preţuim cum se cuvine valoarea, nici nu mai urmărim să tragem cele mai importante foloase din lectura lor, adică mângâierea sufletului şi călăuzirea spre practicarea credinţei după experienţa probată a Sfinţilor Părinţi.
Este însă foarte posibil ca atitudinea celor de astăzi faţă de cărţi să se fi schimbat şi ca o reacţie la calitatea conţinutului cărţilor. O mare de cărţi nefolositoare inundă periodic piaţa. Căci cum altfel ar putea fi catalogate sutele de volume dedicate copiilor şi tinerilor care, atunci când nu-i învaţă desfrânarea şi magia, îi deprinde în dobândirea unei obrăznicii şi a unei revolte nemaiîntâlnite? Şi, pentru a nu rămâne nici un spaţiu neviciat, inclusiv în domeniul cărţilor religioase s-a produs atâta literatură falsă, încât există riscul s-o acopere pe cea folositoare. Iar efectele unei literaturi religioase mincinoase sunt infinit mai mari decât producţiile de-a dreptul deformante ale literaturii laice. De aceea nu e de prisos să amintim, în final, că dintotdeauna Sfinţii Părinţi au stabilit din dragoste pentru sufletul omului o împărţire a cărţilor în canonice, bune de citit şi eretice. Iar cel care va respecta această mică recomandare a sfinţilor noştri învăţători totdeauna se va bucura şi se va folosi de lectura cărţilor cu adevărat ziditoare.