„Rugăciune și Înviere - dialoguri în contratimp”
Trăim vremuri incerte. Pe lângă faptul că ne confruntăm cu o criză financiară și identitară, suntem chemați mai mult ca oricând să ne redescoperim reperele morale, să ne adâncim reflecția asupra sensului existenței și să nu ne gândim doar la partea materială, ci și la cea spirituală. Iar când nu mai știm încotro să ne îndreptăm, să privim înspre Hristos, Cel care ne spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Ne aflăm în Postul Adormirii Maicii Domnului, un răstimp de creștere duhovnicească, introspecție și curățire a sufletului, adesea împovărat de păcate și griji cotidiene.
Într-un astfel de context, volumul „Rugăciune și Înviere - dialoguri în contratimp”, apărut anul acesta la Editura Doxologia, realizat de doi teologi cunoscuți, este o lectură potrivită pentru primenirea sufletului în acest răstimp al postului Sfintei Mării.
Poate ne întrebăm: de ce o astfel de carte, dacă nu este dedicată în special Maicii Domnului? Pentru că, tocmai din discreția Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pururea rugătoare și mijlocitoare pentru noi, învățăm că arată mereu înspre Fiul ei, Mântuitorul Hristos, și ne îndeamnă: „Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5). „Rugăciunea este mâna mamei, Învierea este mâna copilului” (p. 39), descoperim scris în volum, într-un context pe care vă invit să-l descoperiți în paginile sale.
Cartea însumează trei interviuri vii și pline de consistență, susținute de părintele prof. univ. dr. Constantin Valer Necula, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Cu o impresionantă activitate publicistică (83 de volume ca autor unic, 45 de volume colective, 13 traduse în limbi străine, 88 coordonate, editate sau traduse, peste 900 de articole științifice, studii și recenzii, precum și peste 600 de conferințe), acesta intră în dialog cu protosinghelul dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, doctor în teologie, scriitor și traducător (autor, editor sau coordonator a 46 de volume și peste 350 de articole științifice), în prezent inspector eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei și eclesiarh la Catedrala Episcopală din Saint-Hubert (Quebec).
Cele trei interviuri, intitulate sugestiv: „Rugăciune și Înviere”, „Senectutea - pridvor al Împărăției cerurilor” și „Sănătatea ca semn al Învierii”, tratează teme de actualitate, dar dintr-o perspectivă duhovnicească ce transcende superficialitatea prezentului. Printre temele abordate se numără: vocația preoțească în lumea contemporană, suferința ca loc al revelației și comuniunii, bătrânețea ca binecuvântare, solidaritatea în fața tragediei (criza refugiaților ucraineni) și responsabilitatea comunitară.
Discuțiile dintre cei doi interlocutori ating realități sociale și culturale, fără a pierde vreodată orientarea către Cer, ceea ce conferă cărții o verticalitate rar întâlnită. Dialogul e presărat cu reflecții teologice profunde, evocări istorice și personale, dar și cu un umor discret, ce nu umbrește seriozitatea mesajului, ci, dimpotrivă, îl face mai accesibil și mai uman. „Hristos S-a făcut om, pentru ca omului să nu-i mai lipsească niciodată omul de lângă el” (p. 38), spune părintele Constantin Necula, care dă o notă poetică și duhovnicească acestui volum.
Titlul volumului nu este ales întâmplător. Rugăciunea e văzută ca dialog viu între suflet și Dumnezeu, iar Învierea ca singura realitate care poate da sens suferinței, bolii și morții. Din aceste două ancore se dezvoltă întreg discursul teologic, pastoral și cultural al celor doi autori. „Îi îndemn pe oameni să privească adânc în conștiința lor și să înțeleagă, în mod cert, sănătatea ca un exercițiu de Înviere. Să-și vadă de Înviere mai mult decât de moarte” (p. 118), spune părintele Constantin Necula.
Prefața volumului, intitulată „Semănând lumină” (pp. 13-19), este semnată de pr. prof. univ. dr. Theodor Damian, teolog, poet și eseist român stabilit la New York, care descrie lucrarea drept un veritabil „manifest de lumină” într-o epocă de confuzie valorică. Îl compară pe părintele Necula cu părintele Ioanichie Bălan, numindu-l un „teolog-poet al zilelor noastre”. „Ceea ce atrage și merge la suflet sunt naturalețea conversației, simplitatea, lipsa de prețiozitate în răspunsuri, metafora inspirată, o anumită căldură care se degajă din cuvinte și care îți face bine”, se arată în prefață.
Prin stilul viu și conținutul profund, această nouă apariție editorială devine un volum de referință nu doar pentru clerici și teologi, ci pentru orice credincios care caută un echilibru spiritual într-o lume dominată de tulburare și incertitudine.
Într-un timp în care discursul religios este adesea marginalizat sau golit de conținut, dialogurile din această carte revin la esență: credința trăită cu responsabilitate, rugăciunea ca respirație a sufletului și Învierea ca temei ultim al nădejdii. „Trebuie să fim conștienți că alternativa la moarte e doar Învierea la care ne cheamă Hristos” (p. 122). Nu este vorba despre un discurs teoretic, ci despre o asumare sinceră, caldă și autentică a Evangheliei, trăită în lume, cu toate durerile și bucuriile ei.