Rugăciunea de dimineaţă a credinciosului
Timpul liturgic al pravilei de dimineaţă poate fi unul legat de spaţiul eclesial (slujba de dimineaţă a Utreniei, a Ceasurilor 1, 3, 6 urmate de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie), sau putem vorbi de timpul liturgic al rugăciunii matinale a credinciosului în mediul său particular sau „în cămara“ inimii sale (Matei 6, 6), în taină, în comuniune cu Dumnezeu.
Rugăciunea personală este de fapt o continuare a stării de rugăciune din Sfânta Biserică, o liturghie după Liturghie, iar rugăciunea cuvintelor trebuie să îmbrace forme concrete în rugăciunea faptelor bune, a filantropiei, a iubirii de aproapele.
Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea este maica tuturor virtuţilor şi din sânul ei toate celelalte se nasc. Ea ridică mintea către Dumnezeu şi reprezintă vorbirea cea mai intimă a omului cu Mântuitorul lui. Rugăciunea este viaţa lumii, inima credinţei, cununa nădejdii şi sufletul Bisericii, este pacea familiilor, bucuria soţilor, apărarea copiilor, alinarea bolnavilor, mângâierea văduvelor şi întărirea bătrânilor.
Viaţa de rugăciune a primilor creştini a fost continuă şi intensă. Rugăciunile erau în parte improvizate, pentru nevoile de moment ale comunităţii, altele stabilite pentru Sfânta Euharistie, adică pentru cult. Se făceau şi cântări din Psalmii Vechiului Testament sau imne creştine, iar apoi odată cu dezvoltarea cultului creştin a luat naştere impresionanta imnografie creştină apărând frumoasele alcătuiri din cărţile noastre de cult, inclusiv cărţile de rugăciuni pe care le purtăm şi le păstrăm fiecare în casa lui la loc de cinste, alături de sfintele icoane, de Sfânta Scriptură şi de candela aprinsă.
De aceea, rugăciunea dimineţii săvârşită de credincioşi încă de la începutul creştinismului trebuie să constituie pentru fiecare dintre noi legătura cu primele veacuri creştine, dar şi cu tradiţia milenară a Bisericii noastre strămoşeşti. Atunci când ne trezim din somnul nopţii care a trecut, precum am adormit cu gândul şi sufletul la Dumnezeu, acelaşi lucru trebuie să-l săvârşim şi la momentul deşteptării noastre, când mai întâi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru noaptea ce tocmai a trecut, pentru paza din timpul somnului şi pentru sprijinul şi ajutorul zilei care acum începe.
În cărţile noastre de rugăciuni, înainte de a se începe pravila de dimineaţă, sunt precizate credinciosului următoarele îndemnuri: „Nu uita ceasurile tale de rugăciune, că nu ştii ce va urma. Aşadar, după ce te scoli şi te speli, alungă toate grijile lumeşti, fă-ţi semnul Sfintei Cruci şi cu evlavie şi fără grabă rosteşte mai întâi rugăciunile începătoare“ (Carte de Rugăciuni, Editura Arhiepisciopiei Târgoviştei, 2012, p. 11.). Observăm faptul că pentru rugăciune este necesară atât o pregătire trupească, cât şi una sufletească.
Întotdeauna când începem să ne rugăm preamărim pe Dumnezeu prin cuvintele „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!“; continuăm cu rugăciunile începătoare: „Împărate ceresc“, „Sfinte Dumnezeule“, „Prea Sfântă Treime“ şi Rugăciunea domnească „Tatăl nostru“, urmează troparele speciale specifice acestui moment din zi, iar apoi „Rugăciunea către Sfânta Treime“. Fiindcă rugăciunea arată starea noastră de smerenie, de umilinţă şi ofrandă adusă Preasfintei Treimi, rânduiala dimineţii se continuă cu psalmul de umilinţă, „Psalmul 50“ al lui David. Nu poate lipsi mărturisirea credinţei noastre, „Crezul sau Simbolul Credinţei“, urmat de Rugăciunea către Dumnezeu-Tatăl, două rugăciuni adresate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rugăciune către Sfântul Înger, păzitorul vieţii noastre, şi bineînţeles două rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pravila dimineţii se încheie cu o rugăciune de pocăinţă şi alte scurte rugăciuni de sfârşit (Lumină lină, Nădejdea mea, Cuvine-se cu adevărat… şi Pentru rugăciunile...).
Canonul de dimineaţă poate continua, în funcţie de timpul fiecăruia, cu un acatist sau paraclis şi cu citiri din Sfânta Scriptură. La final este bine să facem câteva metanii şi să consumăm anafură şi/sau agheasmă şi să ne închinăm, rugând pe Bunul Dumnezeu să ne apere şi să ne ferească de tot răul în cursul zilei.
Sfânta Biserică a alcătuit rugăciuni spre folos credinciosului în timpul zilei pentru diferite momente: rugăciune la începutul lucrului, rugăciune după sfârşitul lucrului şi frumoasele rugăciuni de la vremea mesei (dimineaţă, prânz şi cină), toate cu scopul de a ţine mintea şi sufletul credinciosului îndreptate la Dumnezeu spre ferirea de păcate şi de lucruri rele.
În timpul rugăciunii credincioşilor pot apărea felurite ispite sau neajunsuri din partea diavolului: seara îi dă omului somn devreme, dimineaţa lenevire, peste zi nenumărate griji. Dar acestea sunt trecătoare şi pot fi învinse prin exerciţiul rugăciunii continue şi al concentrării minţii la cele dumnezeieşti.
Lucrarea rugăciunii trebuie să fie pe primul loc în viaţa creştinului. Ea este suflarea duhului. Rugăciunea curată se află la capătul unui efort constant de curăţire personală. Ea este încoronarea unor eforturi îndelungate de purificare de patimi şi de gânduri, care dau omului echilibrul şi succesul într-o lume caracterizată de o profundă criză moral-spirituală, intensificarea rugăciunii fiind antidotul „însănătoşirii“ sufleteşti a oamenilor de astăzi.