Rugăciunea de mijlocire la Sfântul Proroc Moise
Ca un bun păstor de suflete al poporului Israel, Sfântul Proroc Moise a mijlocit în multe momente prin rugăciunea pentru cei păstoriți. Întotdeauna, acest demers este unul dificil pentru cel care a fost numit întâistătător, deoarece el știe că oamenii pentru care mijlocește pot greși din nou, pot cădea în aceleași păcate, dar iubirea sa pentru ei îl îndeamnă să se roage continuu pentru mântuirea lor.
Timp de patruzeci de zile, Sfântul Proroc Moise petrece pe vârful Muntelui Sinai împreună cu Dumnezeu, primind de la El tablele legii și multe alte porunci. Poporul rămâne jos, așteptând înfricoșat să vadă ce se întâmplă. Dar, așa cum se întâmplă adesea în astfel de momente, deznădejdea ia rapid locul credinței și nădejdii. Atunci poporul se întoarce către Aaron, marele preot și fratele de sânge al lui Moise, și îi cere cu neobrăzare să i se facă idoli pentru că Moise pare că a dispărut și Dumnezeu nu Se vede nicăieri... Iar Aaron, clătinându-se în credință și el, consimte să creeze din aurul donat de popor doi viței de aur, pe care îi prezintă drept dumnezei ai poporului. Când Moise coboară din nou în mijlocul poporului, el aude strigăte de oameni beți și vede o mare petrecere idolească. Atunci, îngrozit, aruncă tablele legii primite de la Dumnezeu, spărgându-le cu putere și arătând astfel ruptura legământului proaspăt încheiat între Cel fără de moarte și oamenii care I-au fost necredincioși. Poporul este pedepsit aspru, vițeii sunt sfărâmați, dar păcatul rămâne. Cine să-și asume acum responsabilitatea pentru ispășirea acestuia, dacă nu cel mai sfânt om din popor? Și, astfel: „A doua zi a zis Moise către popor: «Ați făcut păcat mare; mă voi sui acum la Domnul să văd nu cumva voi șterge păcatul vostru». Și s-a întors Moise la Domnul și a zis: «O, Doamne, poporul acesta a săvârșit păcat mare, făcându-și dumnezeu de aur. Rogu-mă acum, de vrei să le ierți păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!». Zis-a Domnul către Moise: «Pe acela care a greșit înaintea Mea îl voi șterge din cartea Mea. Iar acum mergi și du poporul acesta la locul unde ți-am zis. Iată îngerul Meu va merge înaintea ta și în ziua cercetării Mele voi pedepsi păcatul lor» (Ieșirea 32, 30-34). Sfântul Proroc Moise merge cu inima strânsă înaintea lui Dumnezeu și alege să mijlocească pentru poporul care a greșit. Dar nu merge acolo doar cu vorbe goale, doar cu mici cuvinte de împăciuire, ca un negustor, ci cu propriul său suflet în mâini! Se așază înaintea lui Dumnezeu, punând sufletul său în aceeași balanță a păcatului în care se află și poporul, cu toate că el nu greșise cu absolut nimic. Acceptă să fie el însuși despărțit pe vecie de Dumnezeu decât să lase poporul să se piardă sufletește. Asemenea unui păstor îndurerat de pierderea sau mai bine zis rătăcirea turmei sale, Moise merge înaintea lui Dumnezeu asumându-și întreaga responsabilitate și dorind sincer să sufere aceeași pedeapsă ca poporul sau să primească aceeași iertare. Iertare de care Dumnezeu îi învrednicește în cele din urmă.
Răzvrătirea leviților și rolul mijlocitor al preoției
După ce episodul vițeilor de aur este uitat în negura vremurilor, așa cum adesea uităm chiar și păcatele mari, căzând în altele, încă și mai mari, Moise se confruntă cu o mare problemă, chiar în interiorul părții clericale a poporului: leviții. Dintre cele douăsprezece seminții ale poporului Israel, una dintre ele fusese păstrată pentru a deservi jertfelnicul lui Dumnezeu, și anume cea a lui Levi. Însă, acum, leviții se răscoală, dorind să fie și ei preoți, nu doar cântăreți la slujbele liturgice sau slujitori care se ocupă de buna întreținere a cortului mărturiei și a jertfelnicelor. Își doresc locul lui Aaron și al fiilor lui, pe care Dumnezeu și numai Dumnezeu i-a chemat să slujească drept preoți. Și sunt plini de obrăznicie și venin și invidie, împroșcându-i pe Moise și pe Aaron cu aceste cuvinte grele: „Toată obștea și toți cei ce o alcătuiesc sunt sfinți și Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiți voi mai presus de adunarea Domnului!” (Numerii 16, 3). Atunci Moise se prăbușește în țărână cu fruntea la pământ, mijlocind pentru ei către Dumnezeu. Dar, apoi, se ridică, spunând cu durere: „Mâine va arăta Domnul cine este al Lui și cine este sfânt, ca să și-L apropie; și pe cine va alege El, pe acela îl va și apropia la Sine. Iată ce să faceți: Core și toți părtașii tăi să vă luați cădelnițe. Și mâine să puneți în acestea foc și să turnați în ele tămâie înaintea Domnului, și pe cine va alege Domnul, acela va fi sfânt. Destul, fiii lui Levi!” (Numerii 16, 5-7). Moise, amărât de ceea ce se întâmplă, nu-și întrerupe rugăciunea către Dumnezeu, dar se adresează din nou leviților, mustrându-i astfel: „Ascultați, fii ai lui Levi: oare este puțin lucru pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a osebit de obștea lui Israel și v-a apropiat la Sine ca să faceți slujbe la cortul Domnului și să stați înaintea obștii Domnului, slujind pentru ea? El te-a apropiat pe tine și cu tine pe toți frații tăi, fiii lui Levi. Alergați acum și după preoție? Așadar, tu și toată obștea ta v-ați adunat împotriva Domnului (s.n.). Ce este Aaron, de cârtiți împotriva lui?” (Numerii 16, 8-11). A doua zi, toată obștea adunându-se în fața cortului mărturiei, foc s-a pogorât de la Dumnezeu și a ars pe toți cei care purtau cădelnițe și nu erau sfințiți preoți, iar, apoi, pământul deschizându-se, a înghițit toate averile și familiile celor care se răzvrătiseră împotriva preotului Aaron și a prorocului Moise. Dar, văzând aceste pedepse mari asupra poporului, Moise și Aaron au strigat către Dumnezeu zicând: „Doamne, Dumnezeul duhurilor și a tot trupul, un om a greșit și Tu Te mânii pe toată obștea?” (Numerii 16, 22), iar Moise l-a rugat pe Aaron, zicând: „Ia-ți cădelnița, pune în ea foc de pe jertfelnic, aruncă în ea tămâie și du-o repede în tabără și te roagă pentru ei, că a ieșit mânie de la fața Domnului și a început pedepsirea poporului” (Numerii 16, 46). Și, astfel, prin mijlocirea preotului Aaron și a prorocului Moise, a încetat pedepsirea aspră a poporului Israel. Dar, de data aceasta, pedepsirea a fost mult mai dură decât cea petrecută după închinarea la vițeii de aur. Și, cu toate acestea, mijlocirea a fost aceeași: iertarea celor care greșiseră și izbăvirea de păcatul greu al neascultării acum, la fel cum greu fusese și cel a idolatriei descris mai sus. Iar cuvântul de final al scenei rezumă într-un chip strălucit rugăciunea de mijlocire pentru iertarea obștii răzvrătite: „Și stând el (Aaron, n.n.) între morți și vii, a încetat bătaia” (Numerii 16, 48).