Rugăciunea ne sfințește viața

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul I despre rugăciune, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 271-272

„Prin rugăciune încetăm de a mai fi muritori și vremelnici - căci prin fire suntem muritori -, ne mutăm prin vorbirea aceasta cu Dumnezeu în viața cea nemuritoare. Trebuie deci neapărat ca acela care stă de vorbă cu Dumnezeu să ajungă mai presus de moarte și de orice stricăciune. Și, după cum cel ce stă în soare scapă neapărat de întuneric, tot așa și cel ce stă de vorbă cu Dumnezeu ajunge neapărat nemuritor. Da, cinstea aceasta mare ne face nemuritori! Și, după cum nu-i cu putință să fie săraci cei care se bucură de cinstirea împăratului, tot așa, cu mult mai mult, nu-i cu putință să aibă suflete muritoare cei ce se roagă lui Dumnezeu, cei ce stau de vorbă cu El. Căci moartea sufletului sunt necredința și viața nelegiuită; iar viața sufletului sunt slujirea lui Dumnezeu și viață potrivită cu această slujire. Da, rugăciunea ne face viața sfântă și potrivită slujirii lui Dumnezeu; ea adună comori minunate în sufletele noastre. De ești îndrăgostit de feciorie, de te străduiești să cinstești curăția în căsnicie, de te străduiești să-ți înfrânezi mânia și să fii blând, de dorești să scapi de invidie sau să faci altceva din cele ce se cuvin, ei bine, spre toate acestea te povățuiește rugăciunea; ea îți netezește drumul vieții și calea credinței îți va fi ușoară și lesnicioasă. Nu se poate, nu se poate să nu li se împlinească rugăciunea celor care cer de la Dumnezeu cumințenie, dreptate, blândețe, bunătate! Cereți, spune Domnul, și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide! Că tot cel ce cere primește, cel ce caută găsește și celui ce bate i se va deschide! (Matei 7, 7-8) Și în altă parte, iarăși: Care tată dintre voi, de-i va cere fiul lui pâine, îi va da piatră? Sau, de-i va cere pește, îi va da șarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, știți să le dați fiilor voștri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care-L cer de la El! (Luca 11, 11-13) Cu astfel de cuvinte și cu astfel de nădejdi ne-a îndemnat Domnul să ne rugăm; datoria noastră este să dăm ascultare lui Dumnezeu, ca să trăim totdeauna în rugăciuni și cântări duhovnicești; să avem mai multă grijă de slujirea față de Dumnezeu decât de sufletele noastre. Făcând astfel, vom trăi așa cum se cuvine să trăiască oamenii.
Omul care nu se roagă lui Dumnezeu și nu dorește să stea de vorbă cu Dumnezeu este mort, fără suflet și fără minte. Cel mai mare semn de smintire este acela că nu știi ce mare cinste îți face Dumnezeu; cel mai mare semn de nebunie este să nu iubești rugăciunea, să nu socotești că ai murit sufletește când nu te mai rogi lui Dumnezeu. După cum trupul acesta al nostru este mort și plin de miros urât când lipsește din el sufletul, tot așa și sufletul este mort, ticălos și plin de miros urât când nu se dedică rugăciunii. Daniel, marele proroc, ne învață că se cuvine să socotim mai amară ca moartea lipsa rugăciunii (Daniel 6, 13).” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)