Rugăciunea neîncetată

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 05 Martie 2018

Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, XXXIV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, p. 485

„Iar dacă în Scripturile sfinte Hristos este adevăratul soare și adevărata zi, nu există pentru creștini oră în care ei să nu se simtă datori a se ruga lui Dumnezeu, pentru ca noi, care suntem în Hristos, adică în soarele cel adevărat și în ziua cea adevărată, să stăm toată ziua în rugăciuni. Și când vine noaptea, potrivit legilor universului, care fac să alterneze între ele zilele și nopțile, este de tot folosul pentru credin­cioși să se roage și în întunericul nopții, fiindcă pentru fiii luminii și noaptea este zi. Când este fără lumină cel ce are lumină în inimă? Când n-are soare și zi cel pentru care Hristos este soare și zi?”

Viața Sfântului Macarie Egipteanul - Epistola Sfântului Macarie Egipteanul, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 83

„Dacă cineva nu are dispoziția cuvenită de a stărui continuu în rugăciune, să nu se ostenească în zadar, ci să arate zel față de celelalte osteneli. Astfel, să slujească și să ajute (aproapelui) cu plăcere, nu pentru a primi ca răsplată onoruri și nici (s-o facă) cu sila, ca și când ar sluji niște trupuri și niște suflete străine, ci cu (iubire și devotament) întocmai ca pe mădularele sale, ca lucrarea să se arate lui Dumnezeu curată și fără vicleșug.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­nicești, omilia VIII, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 127

„Lumina care strălucește în inimă descoperă o altă lumină, mai lăuntrică, mai tainică și mai adâncă. În această lumină, în această contemplare (plină de dulceață) afundându-se, omul nu mai este stăpân pe sine, devine ca un străin pentru lumea aceasta; (iar acest lucru se face) datorită iubirii și a plăcerii care-l copleșește, din cauza tainelor celor ascunse (care i se des­coperă). În acel timp, omul acela, fiind eliberat de povara celor trecătoare, ajunge la măsura de­săvârșirii, curat și liber de păcat.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXX, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, p. 393

„Cu rugăciuni neîncetate să ne întărim viața! Să nu ne stea în cale nici o piedică! Nimic nu ne poate împiedica de suntem cu mintea trează! Avem, oare, nevoie de loc sau de timp? Orice loc și orice timp ne este potrivit pentru o astfel de faptă. Ascultă-l iarăși pe dascălul lumii spunând: În orice loc, ridicând mâini cuvioase, fără mânie și fără șovăire (I Timotei 2, 8). De ți-i inima curată de patimi rușinoase, vei putea, de ai fi în piață, în casă, pe cale, la tribunal, pe mare, în han, în atelier, oriunde ai fi, vei putea, rugând pe Dumnezeu, să primești ce ceri.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 29, p. 478

„Cel ce stăruie în rugăciune se cade să ceară și să știe să se nevoiască în această luptă cu multă sârguință și cu toată puterea pentru un lucru așa de mare. Căci marile biruințe au nevoie de multe osteneli, pentru că răutatea întinde curse mai ales acestora, născocind de pretutindeni și umblând împrejur și căutând să pună piedici sârguinței. De aici, somnul și îngreunarea trupului și a sufletului, moleșeala, trândăvia, descurajarea, nerăbdarea și celelalte patimi și lucrări prin care se pierde sufletul, fiind răpit cu vreo parte a lui și rostogolit spre vrăjmașul lui.”