Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul în viața elevilor

Îmi amintesc cu nostalgie de perioada studen­ției, când abia așteptam să particip la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul din săptămânile întâi și a cincea ale Postului Mare. Atât de impresionată eram de versurile Canonului și de refrenul care se repeta ca un strigăt de durere, de pocăință și de nădejde în același timp! Tot atunci am ascultat pentru prima oară Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care mi-a rămas pentru totdeauna în suflet și în minte. Rostirea rugăciunii, însoțită de metanii și urmată de stihuri și închinăciuni, m-a dus cu gândul la sfinții care au trăit continuu în asceză și în nevoință pentru a-L urma pe Hristos.

După învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, rugăciunea este o stare lăuntrică, prin care omul își curățește inima și își luminează mintea. Această rugăciune ocupă un loc important în viața liturgică a Bisericii, mai ales în perioada Sfântului și Marelui Post, fiind considerată o adevărată sinteză a nevoinței duhovnicești.

Sfântul Efrem Sirul, mare teolog și imnograf al Bisericii din secolul al IV-lea, a alcătuit această rugăciune ca pe o chemare la pocăință și la dobândirea virtuților. Ea exprimă lupta omului împotriva patimilor și dorința de a dobândi harul lui Dumnezeu, fără de care nu este mântuire.

La ora de religie, elevilor li se vorbește, astăzi, despre rugăciune, ca deprindere zilnică în comunicarea și comuniunea cu Hristos, dar mai ales pentru mântuire, care este scopul vieții noastre. Rugăciunea poate fi considerată principalul drum prin care ne putem curăți inima și prin care sufletul poate respira.

Credința ortodoxă ne învață că scopul vieții este dobândirea harului și unirea cu Dumnezeu prin curățirea inimii, așa cum spune Sfântul Efrem, prin cererea de a fi izbăviți de patimi: Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie.

Patimile sunt boli sufletești care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu și de aproapele, cul­tivând egoismul și păcatul. Pentru elevi și tineri, dar și pentru adulți, aceste patimi capătă forme concrete:

Trândăvia este lipsa de responsabilitate și dezinteresul față de studiu, dar și neascultarea de părinți;

Grija de multe este, de fapt, împrăștierea tânărului în multe activități care cauzează stresul și tensiunea continuă;

Iubirea de stăpânire este dorința de a domina conflictele cu colegii, relațiile cu ceilalți, dorința de a fi lider;

Grăirea în deșert este vorbirea fără rost, cuprinzând jignirile și comentariile răutăcioase la adresa celorlalți colegi.

Învățătura ortodoxă nu condamnă persoana, ci cheamă la conștientizarea stării și la îndreptarea persoanei. Elevul, tânărul este învățat să lupte cu aceste tendințe, prin pocă­ință, rugăciune și efort personal, dar și pentru dobândirea virtuților, care reprezintă o împreună-lucrare cu harul.

În a doua parte a rugăciunii, Sfântul cere lui Dumnezeu dobândirea darurilor sfinte: Duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău.

Virtuțile sunt calități morale și roade ale harului divin, care lucrează în om. Elevii pot aplica aceste virtuți în viața lor la modul concret:

Curăția nu se referă doar la moralitate, ci și la curăția gândurilor și a intențiilor. În lu­mea digitală de astăzi, aceasta înseamnă alegerea responsabilă a conținutului vizionat, evitarea limbajului vulgar, păstrarea respectului față de sine și față de ceilalți;

Gândul smerit, smerenia, este baza vieții duhovnicești. Elevul smerit recunoaște când greșește, acceptă sfatul profesorilor și nu se consideră superior colegilor, iar smerenia îi aduce pacea interioară;

Răbdarea. Viața de elev implică efort și perseverență. Răbdarea îi ajută pe elevi să nu renunțe la prima dificultate, să accepte procesul de învățare și să înțeleagă faptul că rezultatele vin în timp;

Dragostea. După Sfântul Apostol Pavel, dragostea este virtutea supremă, este reflectarea iubirii lui Dumnezeu în viața omului, iar în mediul școlar, dragostea presupune solidaritate, ajutor oferit colegilor, evitarea excluderii și a judecării aproapelui;

Să-mi văd greșelile mele, adică lucrarea conștiinței și pocăința.

Ultima parte a rugăciunii este profund pedagogică: Dăruiește să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Învățătura ortodoxă pune accent pe examinarea conștiinței. Astfel, elevii sunt încurajați să reflecteze asupra propriului comportament și să își asume gre­șelile, să evite critica și judecarea celorlalți colegi. O astfel de atitudine cultivă maturitatea emoțională și poate crea relații armonioase.

Rugăciunea, autoeducare duhovnicească

Rugăciunea în viața creștinului trebuie unită cu trăirea concretă. Elevii o pot rosti dimineața, înainte de școală, atât în perioada Postului Mare, cât și în celelalte zile. Pot medita la fiecare virtute din cuprinsul Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, dar pot încerca și să aplice zilnic un aspect concret. Astfel, rugăciunea poate deveni un exercițiu de formare și autoeducare duhovnicească.

Cât este însă de actuală, în secolul al XXl-lea, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul? Cu toate că a fost alcătuită în secolul al lV-lea, această rugăciune răspunde problemelor actuale cu care ne confruntăm cu toții, elevi, părinți, das­căli, şi anume stresul, iubirea de plăceri, egoismul, competiția, superficialitatea. Cultivată și rostită în mod frecvent, ea oferă echilibru, o înțelegere a vieții din perspectivă duhovnicească, liniște sufletească și orientare morală.

În societatea actuală, în care se pune mare accent pe imagine și performanță, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul îi poate învăța pe elevi că adevărata valoare nu constă doar în rezultatele obținute la școală sau în competiții, ci și în curăția inimii, în care locuiește Hristos.

Rugăciunea, în general, poate fi un adevărat program de formare spirituală. Ea îi ajută pe copii și tineri să conștientizeze viciile, care se pot transforma ușor în patimi ce îi pot îndepărta de ce este bun și plăcut lui Dumnezeu.

Deși suntem în secolul al XXl-lea, când inteligența artificială ne oferă răspunsul la orice nedumerire, simțim totuși nevoia de liniște și de rugăciune în comuniune cu semenii. Nimic nu se compară cu liniștea sufletească pe care o primim atunci când ascultăm cântările sfinte, la lumina candelelor și a lumânărilor din ceară curată, împodobite cu mirosul frumos al tămâii. Ne simțim mângâiați când intonăm în taină imnul Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! Toate aceste momente de bucurie interioară și de trăire ne desprind de lumea reală și ne cufundă în duhul de rugăciune.

Adeseori, vorbesc elevilor despre frumusețea slujbelor din perioada Postului Mare și îi invit pe unii dintre ei să mă însoțească la biserică sau să meargă ei înșiși, împreună cu părinții sau bunicii, pentru a simți bucuria și a experimenta rostirea Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul - cu metanii mari și închinăciuni: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului! Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul! Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă! Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă!

Prin rostirea rugăciunii în general și a rugăciunilor din Postul Mare în special, cu toții putem deveni mai responsabili, mai smeriți și mai iubitori de Dumnezeu, dar și de semeni. În acest sens, nădăjduim că vom parcurge cu iubire și iertare urcușul duhovnicesc care duce la Hristos, Izvorul iubirii și al sfințeniei.