Scrisoare către inimile tinere

Data: 06 Octombrie 2018

Se spune că poetul german Rilke, pe vremea când locuia la Paris, mergea spre universitate, însoțit de o prietenă franțuzoaică, pe o stradă foarte aglomerată. Într-un colț al străzii era o femeie care cerea de pomană trecătorilor. Aceasta stătea mereu în același loc, nemișcată, ca o stană de piatră, cu mâna întinsă și cu privirile ațintite spre pământ. Rilke nu-i dădea niciodată nimic, pe când colega sa îi dăruia adesea câte un bănuț. Într-o zi, tânăra franțuzoaică îl întreabă pe poet:

- De ce nu-i dai niciodată nimic acelei sărmane?

- Ar trebui să-i dăruim ceva pentru suflet, nu pentru trup, a răspuns poetul.

În ziua următoare, Rilke a venit cu un minunat boboc de trandafir și, așezându-l în mâna cerșetoarei, se pregătea să plece. În acel moment, s-a petrecut ceva neașteptat: cerșetoarea și-a ridicat privirea spre poet și, prinzând mâna acestuia, a sărutat-o... Apoi a plecat de acolo, strângând la piept trandafirul.

Timp de o săptămână, n-a mai văzut-o nimeni. După opt zile, cerșetoarea ședea din nou în obișnuitul colț al străzii tăcută și nemișcată.

- Oare cu ce o fi trăit în aceste zile în care nu a primit nimic? întrebă tânăra franțuzoaică.

- Cu mireasma acelui trandafir, răspunse poetul.

***

Dragi tineri,

Trăim într-o lume în care suntem învățați cât de importante sunt cele ale trupului. Omul este însă trup și suflet, deopotrivă! Dacă reducem omul la trup, totul cade sub incidența absurdului. Numai perspectiva nemuririi sufletului valorizează viața noastră. Parafrazându-l pe filosoful Petre Țuțea, am putea spune că fără credința în nemurirea sufletului, omul rămâne un animal rațional care vine de nicăieri și se îndreaptă spre nicăieri.

Ora de religie ne învață că suntem nemuritori, că sufletul nostru nu dispare după ce se desparte de trup. Ea ne aduce în fiecare săptămână ceva din mireasma trandafirului... pentru că e o oră despre suflet, cu toate problemele, frământările și neliniștile lui; e o oră care ne aduce mireasma cerului, a nemuririi. La această disciplină încercăm să depășim tiparele societății în care trăim: ora de religie ne mărturisește că important nu este verbul „a avea”, ci verbul „a fi”. Am putea spune că ora de religie ne învață să conjugăm verbul „a fi”. Prima formă a acestui verb este „Eu sunt Cel ce sunt”. Ora de religie ne vorbește în primul rând despre Dumnezeu, Cel ce este, despre ce a făcut și ce face El pentru lumea aceasta. Ni-L prezintă pe Dumnezeu care este cauza și finalitatea a tot ceea ce există aici, acum și în veșnicie. Toate capătă sens în și prin Dumnezeu.

A doua formă a verbului „a fi” este „tu ești”. Ora de religie ne învață că Dumnezeu îi spune omului, cu iubire: „Tu ești cel pentru care am creat lumea, pe care l-am iubit atât de mult încât am primit moarte pe cruce”. Într-o lume a răzbunării și a egoismului ni se vorbește despre „iubirea nebună a lui Dumnezeu” pentru noi, despre dăruire și jertfă. Este iubirea care dă viață, iartă totul și te ajută să te ridici orice ai face. E iubirea care nu ajustează, nu pune etichete, ci te acceptă așa cum ești, tinere, văzându-te ca pe cea mai mare bogăție a lumii acesteia.

A treia formă a verbului „a fi” este „el este”. El, aproapele, omul de lângă tine, este viața ta. „Drumul spre Dumnezeu trece prin inima aproapelui tău”, afirma Sfântul Sofronie Saharov. Ora de religie este o oră în care fiecare ne întrebăm ce să facem ca să îmbunătățim relația cu omul de lângă noi. De felul în care mă raportez eu la el depinde totul în viața mea. Până la urmă este o lecție despre iubirea Lui pentru mine, care naște în sufletul meu iubirea mea pentru El, arătată prin felul în care mă raportez la omul de lângă mine. E vorba despre un triunghi al iubirii care stă la baza existenței noastre și fără de care omul nu-și găsește împlinirea și fericirea spre care tânjește sufletul său. Omul de lângă mine și relația sa cu mine reprezintă oglinda în care iau pulsul vieții care vibrează în inima mea. El e comoara cea prețioasă din viața mea. Într-o lume supertehnologizată în care comunicăm cu ușurință la distanțe impresionante, uităm atât de des acest adevăr. Omul de lângă mine valorează mai mult decât întregul univers material. Pe el trebuie să-l câștig și să-l pun în altarul inimii mele.

Ora de religie este o oră în care învățăm ce înseamnă să fii cu adevărat om. Lumea de azi ne oferă nenumărate cursuri de dezvoltare personală, prin care ni se promite că ni se va îmbunătăți comunicarea cu noi înșine și cu cei din jur, în care vom afla cine suntem și cum ne putem schimba. Dar despre acest lucru ne învață creștinismul de peste 2.000 de ani: cum să creștem duhovnicește prin iubirea pe care trebuie să o manifestăm concret în viața de zi cu zi și cum să comunicăm mai eficient cu cei din jur prin raportarea permanentă la Dumnezeu, la noi înșine și la omul de lângă noi. Ora de religie constituie modalitatea prin care poți afla că practicarea credinței este cel mai modern curs de dezvoltare personală. Acest curs l-au urmat toți cei care au înțeles că religia nu este un set de reguli seci pe care trebuie să le urmăm, nici ideologie, nici discursuri plictisitoare și aride despre Dumnezeu, ci viață. Religia este viață! Dumnezeu este o Persoană Care poate fi cunoscută aici și acum de fiecare dintre noi.

Înainte de toate, nu trebuie să uităm că ora de religie este o invitație: Vino și vezi! Vino în grădina creștinismului și a Ortodoxiei și vezi câtă frumusețe poate străluci din inima unui tânăr ca și tine! (Prof. Carmen-Mihaela Jinariu)