„Se face mângâiere fraţilor cu puţin vin“
Viticultura a fost şi este atât de prezentă în viaţa poporului român, încât de-a lungul timpului s-au născut adevărate ritualuri care privesc culesul viilor, prepararea vinului şi păstrarea acestuia. Toate acestea, dar mai ales prezenţa numeroasă a referirilor în Sfânta Scriptură la viţă-de-vie şi vin, mai ales în predica Mântuitorului Hristos, apoi folosirea vinului ca materie euharistică şi nu numai, căci din punct de vedere liturgic vinul are o întrebuinţare foarte largă (slujba Litiei, a Cununiei, a slujbelor de prohodire şi pomenire a morţilor), ne arată importanţa deosebită a vinului în viaţa noastră spirituală, dar şi biologică.
Dintotdeauna românul credincios şi evlavios şi-a început orice activitate plăcută lui Dumnezeu cu rugăciune. Şi în cazul culturii viţei-de-vie, în cărţile noastre de cult avem rugăciuni la sădirea viei, la culesul ei, dar şi rugăciune de binecuvântare a vinului nou (Evhologiu, 1896). Acest fapt învederează profunda sacralitate a legăturii dintre om şi viţa-de-vie. Deci creştinul ortodox trebuie să considere vinul drept un aliment şi un medicament dăruit de Dumnezeu, şi nu un mijloc care să producă celor ce-l consumă în exces euforii bahice.
De aceea tradiţia ortodoxă a statornicit anumite rânduieli cu privire la consumul de vin în general, dar mai cu seamă în perioada posturilor de peste an. Pentru că ne aflăm în Postul Mare şi ne pregătim cu toţii să întâmpinăm slăvitul praznic al Învierii Domnului, ar fi bine-venite răspunsurile la întrebările când şi cât vin consumăm în postul închinat Sfintelor Paşti.
Cât priveşte consumul de vin, avem măsura indicată de Sfântul Apostol Pavel ucenicului său, Timotei: „…foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni“ (I Timotei 5, 23). Excesul a dus şi duce, din păcate, şi astăzi mulţi oameni într-una din cele mai dezumanizante patimi, alcoolismul, căci „amărăciune sufletului este vinul când se bea mult; certuri şi căderi face. Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare, împuţinează virtutea şi agoniseşte răni“ (Ecclesiasticul 31, 34-35).
Potrivit rânduielilor tipiconale, în Postul Mare se dezleagă la vin doar în zilele de sâmbătă şi duminică, la Buna Vestire, în ajun, pe 24 martie, şi după praznic, pe 26. Se mai face dezlegare la vin şi la anumite sărbători marcate în calendar cu cruce roşie sau neagră în anii când acestea cad în perioada postului: 24 februarie de Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 9 martie, Sfinţii 40 de Mucenici, Sfântul Mucenic Gheorghe, pe 23 aprilie. Se mai face dezlegare la vin în Joia din săptămâna a cincea din post, când se citeşte integral Canonul Sfântului Andrei Criteanul şi pentru osteneala privegherii, spune rânduiala bisericească, se face mângâiere fraţilor cu puţin vin. Orice sărbătoare ar cădea în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos nu se consumă vin decât în Joia mare, când serbăm ziua instituirii Sfintei Împărtăşanii. În cartea de cult Triod, care conţine rânduiala slujbelor din Postul Sfintelor Paşti, se face menţiune despre consumul de vin din perioada postului.
Aşa după cum am menţionat deja, expresia folosită de alcătuitorii cărţii sfinte este consacrată: „se face mângâiere fraţilor cu puţin vin“. Ba, într-un loc se face chiar o estimare: două pahare. Ce înseamnă acest puţin? Unii ar vrea să înţeleagă „puţin mai mult“. Referirea este clară: puţinul de care face pomenire cartea de cult se referă la cantitatea pe care o folosim atunci când consumăm un medicament. Nu cred că cineva ar fi imprudent să bea un sirop medicinal sau un oarecare medicament lichid măsurându-l cu litrul. Limita pe care o statorniceşte Sfântul Pavel este clară. El nu-i spune ucenicului Timotei să bea vin, ci să consume „puţin vin“. Moldoveanul ar zice „oleacă“, adică doar cât este de trebuinţă trupului pentru a alunga boala trupului şi nu pentru a permite îmbolnăvirea sufletului şi nici pentru a aţâţa patimile. Dacă dumnezeiescul Pavel face recomandare să consumăm câte puţin vin, tot el glăsuieşte că beţivii nu vor moşteni Împărăţia cerurilor (I Corinteni 6, 10).
Aşadar, vinul, luat cu măsură, este un medicament pentru trupul omului aflat în neputinţă. Isus, fiul lui Sirah, merge mai departe şi arată importanţa vitală a vinului pentru viaţa omului: „întocmai ca apa pentru viaţă este pentru om vinul, de-l vei bea cu măsură“, căci „vinul este bucuria inimii şi veselia sufletului când se bea la vreme cu măsură“ (Ecclesiasticul, 31, 33). Se observă cu uşurinţă în cele trei exemple scripturistice recomandarea de a se consuma vinul cu dreaptă socoteală, puţin, ca o doctorie. Foarte multe studii de specialitate scot în evidenţă o serie de aspecte terapeutice ale vinului. Însuşi părintele medicinii, Hipocrate, făcea referire la importanţa medicală a vinului şi-l recomanda pentru tratarea unor deficienţe fiziologice, pneumonie, plăgi deschise şi muşcături de şarpe. Unele însemnări din istorie ne spun că într-adevăr vinul era folosit nu doar la ospeţe, ci şi în tratarea sau prevenirea unor boli sau epidemii. Bunăoară, Iulius Cezar cerea militarilor romani să-şi bea porţia de vin pentru a preveni frecventele infecţii interne. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, marinarii francezi primeau zilnic o porţie de vin, cu efect profilactic faţă de îmbolnăvirile digestive.
Cercetările minuţioase din ultima vreme au dus la confirmarea a ceea ce a afirmat Oenoterapia (tratamentul diverselor afecţiuni cu ajutorul vinului) încă din Antichitate. Citeam nu demult un articol de-al reputatului oenolog britanic dr. Harry Dunlop, care susţinea că „vinul face adevărate miracole dacă ştim a-l indica şi în special a-l doza. Prin fierul foarte asimilabil pe care îl conţine, vinul contribuie substanţial la combaterea stărilor anemice, stimulând în acelaşi timp forţele de apărare ale organismului“.