Sensul orei de religie în vreme de încercare

Istoriografia a consemnat, de-a lungul timpului, evenimente specifice și definitorii pentru fiecare generație de oameni în parte. Indiferent de perioada istorică în care și-a derulat activitatea pământească, omenirea a primit provocarea timpului respectiv de a descoperi și de a înțelege sensul fiecărui eveniment istoric, pentru a găsi modalitatea de a trăi concret și real acel timp istoric. 

Cu siguranță, și noi, cei care trăim aceste vremuri, suntem chemați să găsim cheia de înțelegere și asumare a rostului pentru care Dumnezeu a îngăduit să fim contemporani cu aceste evenimente. Despre modul în care alte generații au trecut prin încercări putem descoperi în paginile cărților de istorie și de acolo putem identifica paradigmele necesare prin care să regăsim ieșirea spre normalitatea vieții noastre.

Dar cum putem defini normalitatea unei vieți? Care este adevăratul sens al vieții omului? În momentele de încercare, mintea omului se limpezește cel mai mult și poate identifica răspunsurile esen­țiale pentru propria viață sau despre direcția spre care viața acestuia trebuie să se îndrepte. Aceste trăiri le parcurgem fiecare dintre noi în aceste clipe, iar în ființa noastră se nasc astfel de dileme care își caută răspunsuri clare și rapide.

Provocarea supremă, care a pus stăpânire pe întreaga lume, este redată de pandemia care a paralizat sectoarele sociale din țările afectate de pătrunderea și instalarea acestui virus în rândul oamenilor și a schimbat niște paradigme sociale. Atunci când un om primește vestea nedorită a faptului că trupul său este afectat de o anumită boală, acesta, dintr-odată, este aruncat într-un alt univers, pe care nu îl recunoaște și cu care nu se identifică. Primul șoc, prima schimbare în viața acestuia, se petrece în acea clipă, din punct de vedere psihologic. Este nevoit să accepte situația, să asume suferința și să găsească modele și repere prin care să depășească încercarea care s-a abătut asupra sa.

La nivel global, același lucru se întâmplă și în perioada aceasta cu pandemia care s-a instalat în cea mai mare parte a acestei lumi. Noi, indiferent de țară, credință și ocupație, am avut un ritm particular al vieții, care a fost brusc dereglat de pătrunderea agresivă a acestui virus. Mai departe, s-a instalat teama colectivă și individuală, care conduce spre reacții de multe ori nefirești și necontrolate.

Rezolvarea trebuie să treacă prin asumarea situației și încredințarea noastră în mâinile Creatorului acestui univers, Care ne poate oferi răspunsul clar pentru care această problemă existențială s-a abătut asupra noastră. Altfel, vom rămâne dezorientați și rătăciți în teroarea și frica colectivă generală, care s-a instalat la nivel global.

Aceste momente încărcate s-au suprapus cu o perioadă specială din timpul anului bisericesc. Ne-am aflat în perioada Postului Mare, care a pregătit marele praznic al Învierii Domnului. Cu toții cunoaș­tem din experiența liturgică, pe care am trăit-o în fiecare an, că îna­inte de a ajunge la Duminica Învierii trebuie să trecem împreună prin Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Doar în felul acesta vom putea înțelege și trăi deplin Învierea Domnului. Mai mult ca oricând, suntem chemați să trăim această taină a creștinătății și să ne asumăm întreaga învățătură de cre­dință, într-un mod concret și deplin. Aceasta este cheia prin care vom reuși să depășim și această încercare ce s-a abătut asupra omenirii.

Provocări și dileme educaționale

Conform programei școlare pentru disciplina Religie ortodoxă, această perioadă a fost destinată, din punct de vedere tematic, pregătirii praznicului Învierii Domnului la toate clasele de studiu, indiferent de ciclul școlar. Atunci când a venit hotărârea de suspendare a activității didactice, ne aflam cu toții, profesori de religie și elevi, cu gândul la pregătirea, discutarea și trăirea împreună a acestei perioade. S-au luat și deciziile privind identificarea unor modalități de a menține programul elevilor și dascălilor într-un mod activ. În acele momente, fiecare profesor a transmis elevilor ceea ce a simțit.

Gândul cu care m-am despărțit de elevi a fost unul legat de praznicul Învierii, rugându-i să se apropie mai mult de Dumnezeu în această perioadă și să reflecteze prin rugăciune, prin citirea din Sfânta Scriptură și participarea la sfintele slujbe ale Bisericii la momentul Învierii Domnului din morți. Am insistat pe participarea acestora la sfintele slujbe ale Bisericii, care au un caracter cu totul special în această perioadă.

Dar iată că desfășurarea evenimentelor și intensitatea cu care această pandemie pune stăpânire și pe teritoriul țării noastre anulează efectuarea acestei „teme practice” în rândul elevilor, pe care Dumnezeu mi i-a rânduit în acest an școlar pentru a le fi călăuzitor spre bucuria cea veșnică a cunoaș­terii Lui.

Având și misiunea de a sluji la capelele școlare din Cluj-Napoca, a rânduit Dumnezeu ca în ziua în care s-a dat hotărârea suspendării activităților didactice să slujesc Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul. Încă de la început, am avut un sentiment aparte, ca fiind o zi de praznic împărătesc. S-au spovedit și împărtășit mulți elevi ai liceului, simțind nevoia de a trăi și ei, într-un mod diferit, acea zi. Nu știam că va fi ultima Liturghie trăită împreună cu ei până la praznicul Învierii Domnului, dar simțeam o atmosferă de bucurie. Abia zilele acestea încep să descifrez de unde și de ce a fost indusă această bucurie lăuntrică a întâlnirii și împărtășirii cu Mântuitorul Iisus Hristos în cadrul acelei Sfinte Liturghii. Toate își găsesc răspunsul în cheia trăirii și asumării credinței creștine în Învierea Domnului.

Reflecții din perspectiva orei de religie

Vă propun câteva gânduri asupra cărora elevii, profesorii și părinții pot medita până la momentul revederii, într-o zi specială a bucuriei reîntâlnirii, cu program normal și cu bucuria petrecerii timpului cu prietenii și colegii, care ne lipsesc atât de mult în această perioadă.

Trebuie să învățăm faptul că timpul pe care ni l-a rânduit Dumnezeu să îl petrecem la școală alături de colegi este un timp unic, ce nu se va mai întoarce în viața noastră.

La școală, trebuie să fim precum albinele, care adună nectarul din florile pe care le regăsesc pe câmpii, după cum minunat descrie Sfântul Vasile cel Mare perioada și rostul tinereții.

Să apreciem rolul, gestul și menirea fiecărei persoane în viața noastră.

Să învățăm și să le mulțumim părinților pentru tot ceea ce ne oferă și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ei.

Să descoperim valoarea timpului și să învățăm să nu-l mai risipim cu activități care nu ne sunt folositoare și care ne îndepărtează din a vedea și descoperi frumusețea acestei lumi.

Să înțelegem că noi avem o misiune specială pe acest pământ, dar e nevoie să ne descoperim și să ne valorificăm talantul sau talanții pe care ni i-a oferit Dumnezeu.

Să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții noastre.

Indiferent de vârstă, să ne înconjurăm de oameni care să ne fie modele în viață și, la rândul nostru, să devenim noi modele pentru cei din jurul nostru.

Să-i iubim pe toți cei din jurul nostru, indiferent de naționalitate, religie sau statut social.

Să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și să punem în practică ceea ce învățăm la orele de religie, pentru a nu rămâne doar la nivelul asimilării unor noi cunoștințe.

Să ne rugăm împreună lui Dumnezeu pentru încetarea acestei perioade de încercare și suferință. E momentul să experimentăm cu toții valoarea rugăciunii. Să alcătuim fiecare o biserică a inimilor îndreptate spre El, pentru ca, atunci când ne vom revedea, să ne bucurăm și să cântăm împreună: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.