Sergiu Celibidache, omagiat în orașul în care a copilărit

Personalitatea dirijorului Sergiu Celibidache a fost evocată la Iași, în perioada 7-9 mai, în cadrul mai multor evenimente culturale. Primul, desfășurat în 7 mai, la Colegiul Național, a fost dedicat elevilor, care l-au invitat la o întâlnire-dezbatere pe istoricul Stejărel Olaru, autorul volumului „Spațiul Celibidache”, considerat cea mai atent documentată și complexă biografie a muzicianului. Cartea a fost lansată în 9 mai, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, alături de autor fiind prezenți diplomatul Emil Hurezeanu, criticul literar Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și Daniel Șandru, președintele IICCMER. De asemenea, în 8 mai, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF), Stejărel Olaru a susținut o conferință despre biografia artistului.

Autorul a refăcut, în fața studenților și a profesorilor prezenți în aula UMF, portretul cel mai apropiat de realitate, „scuturat” de exagerări și de clișee, al dirijorului. Din documentele studiate și din sutele de interviuri realizate cu rude, persoane care l-au cunoscut sau cu care a intrat în contact, s-a conturat un personaj extravagant, „un tip genial, consi­derat un tiran de muzicienii cu care lucra”, intransigent și „exotic” pentru epoca sa. În laboriosul proces de pregătire a volumului, autorul a studiat numeroase fonduri arhivistice, printre care Arhiva CNSAS, Arhiva SRI, Arhiva Societății Române de Radiodifuziune, Arhivele Militare Naționale Române, Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe, Arhiva Universität der Künste din Berlin, Arhiva Federală a Germaniei, Arhiva Humboldt - Universität din Berlin. Cartea a fost publicată la Editura Omnium, în 2025, cu sprijinul IICCMER.

Pentru documentarea volumului, Stejărel ­Olaru a făcut numeroase vizite și la Iași, unde familia compozitorului a locuit din 1914, când tatăl, Demostene Celibidache, militar de carieră, a trebuit să se mute aici cu serviciul. „Dintre toate personalitățile pe care le-am cunoscut (do­cumentându-mă, n.r.), cred că Sergiu Celibidache e cel care a iubit cel mai mult Iașiul, chiar dacă s-a născut la Roman”, a subliniat istoricul.

Celibidache a venit pe lume în 1912 și a copilărit la Iași. Aura orașului interbelic a rămas o amintire unică, îmbucurătoare, de neșters. „Iașiul avea o poezie inexplicabilă”, obișnuia să spună, „mi-aduc aminte cu așa plăcere și cu durere în inimă, pentru că, în fond, a trecut prin niște timpuri barbare”. Îl mișca, arată Stejărel Olaru și în volum, amintirea Universității, în a cărei aulă obișnuia să asculte, împreună cu mama sa, „conferințele susținute de anumite personalități ale vremii”.

Ca un amănunt care completează ceea ce istoricul a povestit în cadrul conferinței despre relația Celibidache - capitala Moldovei, la începutul acestui an, în contextul difuzării filmului „Cravata galbenă”, când numele muzicianului era pe buzele tuturor românilor, la Biserica Banu din Iași, într-o duminică, cineva a dat un pomelnic: „Sergiu-Mihai (Celibidache). (Obișnuia să vină la această biserică în copilărie și adoles­cență.) 2.01.2026”. Am primit atunci, cu emoție, de la părintele paroh Bogdan Țifrea, fotografia acelui pomelnic (o puteți vedea în galeria foto a acestui articol), de care mi-am amintit ­citind un pasaj din volum, în care istoricul Stejărel Olaru indică Biserica Banu ca fiind punct esențial pe harta memoriei afective a lui Celibidache: „(...) când tatăl său, foarte credincios din fire, îl ducea seara la slujbele de la Biserica Banu”.

Dirijor al Filarmonicii din Berlin

Stejărel Olaru a conturat, în discursul susținut la UMF, traseul biografic și profesional al compozitorului, care a părăsit definitiv România în 1938. În 1939 a fost admis la Conservatorul din Berlin și, din acest punct, a început ascensiunea sa excepțională. Informații valoroase despre acea perioadă, dar și despre personalitatea sa capricioasă, despre conflictele cu anumiți profesori au fost descoperite de istoric în dosarul de student al acestuia, de la Conservatorul din Berlin.

Perceput ca un „exotic” în lumea muzicală a capitalei germane, după cum a subliniat autorul volumului, în cinci ani, Celibidache a devenit dirijorul Filarmonicii din Berlin, deținând această funcție până în 1954. Apoi a devenit „un globe-trotter muzical”, călătorind peste tot prin lume și dirijând orchestre din Europa până în America de Sud.

„Considera că muzica este irepetabilă”

Celibidache avea un magnetism aparte pentru învățăceii săi prin bagajul de cunoștințe pe care îl deținea și prin înțelegerea profundă a muzicii. „Avea vocație pedagogică și era pasionat de relația profesor-elev. Iubea tinerii. Pe oriunde a poposit a încercat să facă școală în jurul său. Tinerii se simțeau transformați nu numai din punct de vedere muzical, ci și spiritual. De asta consider că a fost un geniu”, a explicat Stejărel Olaru în aula UMF.

Din interviurile realizate cu muzicieni sau membri ai orchestrelor pe care muzicianul le-a dirijat, autorul a aflat cât de minuțios se pregătea pentru un concert și cât de multă atenție acorda tuturor detaliilor, pentru ca sunetul să se apropie de perfecțiune. Conta ce fel de orchestră dirija, acustica sălii, ora la care dirija, ce public avea. „Toate influențau modul în care se naște muzica”, iar el „considera că muzica este irepetabilă, este unică”, a subliniat istoricul. Tocmai din acest motiv a refuzat de-a lungul vieții sale artistice să permită înregistrarea concertelor pe care le dirija. Felul în care înțelegea și făcea muzică a fost excelent surprins de matematicianul Mihai Botez în sintagma „Spațiul Celibidache”, în fapt un sofisticat drum de la muzică la matematică, preluată în titlul volumului.

A fost întotdeauna - asta reiese din documentarea lui Stejărel Olaru - un om extrem ­de generos: „Mai bine de jumătate din banii pe care-i câștiga îi dona anonim pentru anumite proiecte. A donat, spre exemplu, milioane de mărci pentru un spital care ar fi trebuit să se construiască în India”.

Culmea, „chiar și informatorii Securității, când i-au conturat profilul în rapoartele lor, au scos în evidență faptul că era exigent și dur, remarcând totodată că obișnuia să se comporte ca un «om superior, modest, dar conștient de va­loarea sa. Era elegant fără ostentație. Poate nu era numai o chestiune de gust, ci de ținută interioară. Era generos cu cei despre care gândea că ajutorul lui le e necesar, cu o înțelegere care impresiona. Era convins că un om trebuie să facă numai ceea ce e bine, indiferent dacă asta nu place altora»”, arată Olaru în volum.

În țară, după 32 de ani

După instaurarea regimului comunist în România, celebritatea lui Celibidache în străinătate nu a putut fi trecută cu vederea. „Securitatea a încercat să-l recruteze, dar nu a reușit”, a explicat Stejărel Olaru. Informațiile din dosare arată, însă, ce duri au fost cei din Securitate în ceea ce privește urmărirea familiei din țară a dirijorului.

Sergiu Celibidache s-a întors în România, cu acordul autorităților comuniste, în 1970, când a susținut un concert la Sala Radio. A fost și momentul din care românii au început să-l cunoască mai bine. A mai revenit în două rânduri înainte de 1989: în 1978 și în 1979, când, la Ateneul Român din București, a susținut concerte dirijând Orchestra Filarmonicii „George Enescu”. Ultima vizită în România a fost în 1990. În 14 februarie, într-un București din care tancurile Revoluției încă nu dispăruseră de pe străzi, Celibidache a adus publicului român patru concerte memorabile, susținute la Ateneul Român, sub bagheta sa, de Filarmonica din München.

S-a stins la 14 august 1996, la vârsta de 84 de ani, lăsând în urmă nu „o gaură în apă”, așa cum obișnuia să spună atunci când era întrebat ce va rămâne după el, ci un spațiu al adevărului în muzică.