Sf. Cuv. Paisie şi Cleopa de la Sihăstria; Sf. Proroc Avacum; Sf. Mc. Miropi; Sf. Cuv. Porfirie Cavsocalivitul; Sf. Ier. Solomon, Arhiepiscopul Efesului (Dezlegare la peşte)

Cuviosul Părinte Paisie de la Sihăstria s-a născut în anul 1897, la 20 iunie, în satul Stroieşti din ținutul Botoşanilor, iar la botez a primit numele Petru. A urmat şcoala primară în sat şi, fiind primul la învăţătură, primea ca premiu cărţi cu vieţile sfinţilor. Acestea l-au făcut să îndrăgească viaţa monahală. Astfel, în octombrie 1921, la vârsta de 24 de ani, a intrat în obştea Schitului Cozancea, unde a deprins rugăciunea, ascultarea, smerenia şi dragostea de aproapele. A fost tuns în monahism la 9 iunie 1922, primind numele Paisie. Încă din primii ani de mănăstire a fost recunoscut ca un iscusit povățuitor de suflete, fiind căutat de mulţi credincioşi. Unii dintre aceştia au ucenicit pe lângă el şi au sporit foarte mult în viaţa duhovnicească, printre ei numărându-se şi fratele Constantin Ilie, viitorul Arhimandrit Cleopa. În anul 1933, a îmbrăcat schima cea mare, iar în anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit ierodiacon, iar ieromonah la 4 aprilie 1947 şi, apoi, numit egumen al Schitului Cozancea. În anul 1948, a primit binecuvântarea să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, un loc retras de nevoinţă, unde era stareţ ucenicul său din tinereţe, Arhimandritul Cleopa Ilie. După decretul din 1959, Cuviosul Paisie s-a arătat ca un adevărat păstor dreptcredincios și jertfelnic, întărind duhovnicește pe mulți dintre cei care au fost siliţi să plece în lume, până când aceștia au putut reveni la mănăstirile lor de metanie. Între anii 1972 și 1985, fiind iubitor de singurătate, s-a nevoit într-un loc mai retras, la Schitul Sihla, aproape de Peştera Sfintei Teodora. În anul 1985, a revenit la Sihăstria, unde a continuat să poarte de grijă fiilor săi duhovnicești, dându-le sfaturi până în ultimele zile ale vieţii sale. În toamna anului 1990, la 18 octombrie, în vârstă de 93 de ani, Părintele Paisie și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, numărându-se în ceata Sfinților Cuvioși Părinți. 

Cuviosul Părinte Cleopa de la Sihăstria s-a născut în 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, judeţul Botoşani. A fost al cincilea dintre cei zece copii din familia sa şi a primit la Botez numele Constantin. Încă din fragedă copilărie a fost păstor la oi împreună cu fraţii săi mai mari, Vasile şi Gheorghe, ascultare pe care Părintele Cleopa o va face cu multă râvnă şi atunci când va deveni monah la Mănăstirea Sihăstria. Adesea mergea la Schitul Cozancea, unde l-a cunoscut pe Cuviosul Paisie Olaru, cel care l-a îndrumat spre viaţa monahală. În 1929, la vârsta de 17 ani, tânărul Constantin a intrat în obştea Schitului Sihăstria, aflat sub povăţuirea părintelui Ioanichie Moroi. În anul 1937 a fost călugărit, iar în anul 1942, bătrânul egumen Ioanichie, care era foarte bolnav, l-a numit urmaș al său la conducerea schitului. Astfel, într-o perioadă de câţiva ani, numele Schitului Sihăstria a ajuns cunoscut în toată ţara. Atraşi de cuvintele şi viaţa pilduitoare ale Cuviosului Cleopa, mulţi tineri s-au alăturat obştii monahale, care ajunsese să numere peste 50 de vieţuitori. De aceea, în anul 1947, schitul a fost înălțat la rang de mănăstire, tânărul stareț fiind hirotesit arhimandrit. Patriarhul Justinian Marina, văzând darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Cleopa, l-a numit în anul 1949 stareţ al Mănăstirii Slatina, dându-i sub ascultare, în acelaşi timp, alte şapte mănăstiri şi schituri: Sihăstria, Rarău, Moldoviţa, Sihla, Cămârzani, Râşca și Orata. În anul 1959, Cuviosul Cleopa a luat calea pustniciei, vieţuind vreme de cinci ani departe de prigonitorii atei. În această perioadă, a dus o viaţă de rugăciune curată şi a scris unele dintre cele mai însemnate cărţi ale sale. În anul 1964, odată cu slăbirea prigoanei comuniste, s-a reîntors la mănăstire, unde, până la sfârșitul vieții sale, i-a încurajat şi învăţat pe toţi cei care i-au cerut sfatul. Predica, sfătuia şi spovedea ore în şir, dar găsea timp şi pentru a scrie lucrări folositoare pentru credincioşi. O însemnată virtute, care a împodobit sufletul Cuviosului Cleopa, a fost râvna pentru apărarea cu sfinţenie a dreptei credinţe. După o viaţă sfântă de nevoinţă şi slujire a lui Dumnezeu şi a oamenilor, Cuviosul Cleopa, cunoscându-și mai dinainte vremea adormirii sale, s-a mutat la veșnicele lăcașuri în anul 1998, în ziua a doua a lunii decembrie.

Sfântul Proroc Avacum era fiul lui Safat din seminţia lui Simeon şi s-a născut în Bet-Zohar, în părţile Iudeii. Pentru că era curat la suflet, ducând o viaţă sfântă, plină de fapte bune, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul prorociei. Prorocul Avacum a vestit căderea Ierusalimului, pustiirea templului şi luarea în robie a iudeilor. Cartea Prorocului Avacum se află în Sfânta Scriptură, are trei capitole şi o găsim aşezată între scrierile Prorocilor Naum şi Sofonie. Primul capitol vorbeşte despre plângerea prorocului pentru fărădelegile lui Iuda şi pedeapsa lui Dumnezeu prin caldeii năvălitori. Al doilea capitol se referă la vedenia prorocului despre relele viitoare şi pedeapsa caldeilor pentru rătăcirile lor, iar din capitolul al treilea aflăm despre rugăciunea şi cântarea Prorocului Avacum pentru izbăvirea poporului. Când Nabucodonosor, regele caldeilor, a cucerit Ierusalimul în 586 (î.Hr.), Sfântul Proroc Avacum a fugit în pământul lui Ismael, în Nabateea, pribegind mai mulţi ani în ţară străină. După robia Ierusalimului, întorcându-se Nabucodonosor în Babilon, şi Prorocul Avacum s-a întors în patria sa, ocupându-se cu agricultura. Într-una din zile, Avacum a făcut fiertură şi punând şi pâine într-o scafă, le ducea mâncare secerătorilor de la câmp. Însă îngerul Domnului i-a zis lui Avacum: du prânzul pe care-l ai în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor. Şi a zis Avacum: Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa n-o ştiu unde este! Şi l-a luat îngerul Domnului de creştet şi, ţinându-l de părul capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său (Balaurul şi Bel v. 41-43). Atunci, Avacum a strigat: Daniele! Daniele! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o Dumnezeu. Şi a zis Daniel: O, Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai părăsit pe cei care Te caută şi Te iubesc pe Tine! Şi s-a sculat Daniel şi a mâncat; iar îngerul Domnului îndată a dus pe Avacum la locul său (Balaurul şi Bel v. 44-46). Învăţătura Prorocului Avacum este că pronia lui Dumnezeu cârmuieşte toate popoarele. Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea evreilor din robie, fiind îngropat în satul său.