Sfânta Ecaterina, frumuseţea tinereţii care caută veşnicia
Întru slava cea veşnică din Împărăţia cerurilor desfătându-se cu sufletul, iar trupul ei cel plăcut lui Dumnezeu fiind păstrat ca un adevărat odor pe Muntele Sinai, în locul în care însuşi Moise Prorocul a văzut Rugul Aprins, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, mireasa lui Hristos, este cinstită astăzi în Biserica Ortodoxă, ca una care s-a învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu pentru curajul mărturisirii şi pentru multele sale pătimiri îndurate din dragoste faţă de Stăpânul tuturor. Tânăra, înţeleapta şi preafrumoasa fecioară Ecaterina făcea parte dintr-o familie de neam împărătesc, a primit o educaţie aleasă şi cunoştea bine scrierile lui Virgiliu, Esculap și Hipocrate, ale lui Aristotel și Platon, dar mai cu seamă Sfintele Scripturi din care s-a inspirat în scurta, dar intensa ei viaţă pe care a dedicat-o Domnului.
Sfânta Ecaterina era fiica lui Consta, a trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305) și a lui Dioclețian (284-305), fiind născută în Alexandria Egiptului. Provenea dintr-o familie de neam împărătesc, fiind crescută în belșug și prosperitate. Deșteaptă și foarte frumoasă, Ecaterina a avut parte de o educație aleasă, dobândind cunoștințe rare și multă învățătură. Astfel, a ajuns foarte de tânără printre cei mai de seamă înțelepți ai vremii sale, cunoscând, pe de o parte, scrierile mai multor poeţi, medici şi filosofi renumiţi, iar pe de altă parte, multe limbi străine. Însă, pe lângă toate acestea, Sfânta Ecaterina era și o luminată creștină, cunoscând foarte bine Sfintele Scripturi și străduindu-se să viețuiască după poruncile Domnului Iisus Hristos, pe care-L iubea, socotindu-L Mirele ei.
Mărturisirea lui Hristos şi martiriul
În timpul persecuției lui Dioclețian, a sosit în Alexandria Maximian, care a dat poruncă să se facă praznic mare în cinstea zeilor. Locuitorii din toate cetăţile din acea regiune au venit la împărat cu jertfe pentru a-i cinsti pe zei, unii aducând boi sau oi, iar cei mai săraci, păsări ori alte dobitoace. Iar când a sosit ziua urâtului praznic, însuşi împăratul a jertfit ca la 130 de junci, iar ceilalţi demnitari şi oameni de rând au jertfit şi ei cele ce aduseseră, încât Alexandria, unul dintre marile centre literare, culturale și comerciale ale Orientului, locul în care s-a dezvoltat cea mai mare și mai importantă bibliotecă, unde mintea evreiască a intrat în contact cu mintea grecilor, iar religia lui Moise cu filosofia lui Platon și Aristotel, s-a umplut de răcnetul animalelor şi de fumul jertfelor.
La finalul acelor ceremonii înfiorătoare, văzând fecioara Ecaterina atâta înşelăciune, a luat cu ea puţine slugi şi a mers la împărat pentru a vorbi cu el. Ajungând înaintea lui, i s-a plecat după rânduială, oferindu-i astfel respectul cuvenit, apoi, intrând în dialog cu el, i-a dovedit prin exemple de nezdruncinat, luminată fiind de harul lui Hristos, nimicnicia zeilor păgâni pentru care se făcuse atâta dezordine în oraş. După mai multe încercări eşuate de a o face pe Ecaterina să jertfească zeilor păgâni, Maximian a poruncit ca din toate cetăţile să fie aduşi cei mai vestiţi şi pricepuţi filosofi care să o înfrunte. Astfel, s-au adunat numeroşi ritori şi filosofi dintre cei mai aleşi şi mai înţelepţi, care aveau menirea să-i dovedească Sfintei Ecaterina deșertăciunea convingerilor sale. Însă ea, prin înțelepciunea profundă pe care o avea, fiind încurajată de însuşi Arhanghelul Mihail, le-a dovedit acelora că Hristos Iisus este Adevăratul Dumnezeu.
Nemaiputând ei să grăiască ceva împotriva sfintei, impresionați fiind de zelul cu care aceasta vorbea, L-au mărturisit și ei pe Dumnezeu. Fiindcă stăruiau în credință, au fost arși în foc. După cele întâmplate, Sfânta Ecaterina a fost nevoită să îndure chinurile roatei și scăpând nevătămată și de această dată, a fost osândită să i se taie capul și așa a luat cununa muceniciei. Ajungând la locul de tăiere, Sfânta Ecaterina s-a rugat Domnului zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele şi ai îndreptat paşii mei. Tinde-Ţi acum preacinstitele Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce şi primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă, pentru dragostea Ta”. Astfel rugându-se, călăul i-a tăiat cinstitul ei cap şi a curs din rană lapte în loc de sânge. Tradiţia ne spune că moaştele sale au fost ridicate de îngeri, care le-au dus pe Muntele Sinai, unde se păstrează până astăzi.
Regăsirea identităţii creştine în postmodernitate
Deşi pentru mediile progresiste de astăzi alegerea Sfintei Ecaterina ar părea cel puţin desuetă, totuşi ea este un exemplu viu şi actual pentru oameni, dar în special pentru tineri. Prin viaţa sa curată în care s-a ghidat după o etică morală socială nu ruptă de Evanghelie, ci axată tocmai pe desăvârşirea omului propusă de Sfintele Scripturi, Ecaterina a ştiut că bunurile şi bogăţiile materiale sunt trecătoare şi că promisiunile făcute de împărat privind un trai deosebit în viaţa aceasta pământească nu folosesc la nimic, dacă ea îşi va pierde ceea ce avea mai scump, credinţa în Hristos Mântuitorul lumii. Văzând că nu o poate face să renunţe la Mirele ei, Maximian a început prin vicleşuguri să-i promită tot felul de bunătăţi şi chiar că o va face împărăteasă. Oferta era tentantă, mai ales că era cunoscut modul în care urmau să fie maltrataţi cei care nu se supuneau ordinelor împărăteşti. Cu toate acestea, frumoasa fecioară a ales cununile cele neveştejite din Împărăţia cerurilor. La fel ca odinioară, şi în societatea postmodernă, în care abundă ofertele, serviciile şi posibilităţile de satisfacere imediată a nevoilor materiale şi spirituale în detrimentul binelui comun, în care se constată o deviere de la ceea ce este cu adevărat important, adică împlinirea spirituală a persoanei în legătură cu Dumnezeu, se remarcă o criză în căutarea sensului vieţii, care-şi are obârşia în duhul raţionalismului şi al iluminismului care au adus secularizarea. Aceste curente au reuşit să-l secătuiască pe omul modern de credinţa creştină, să-i deformeze ideea de identitate, de apartenenţă la Hristos, născându-i totodată interesul faţă de pseudoreligii, religiile orientale, magie şi meditaţie transcendentală, exprimate astăzi prin mişcarea New Age. Or, într-o societate a experienţei intense, care se ghidează după sloganul „trăieşte clipa” sau „trăieşte-ţi viaţa”, îşi face loc tot mai mult şi frica de a nu-ţi putea duce la îndeplinire aceste deziderate ieftine şi neînsemnate.
De aceea, ar fi bine dacă tinerii, la fel ca Sfânta Ecaterina, ar conştientiza mai mult că sensul vieţii se găseşte numai prin raportarea la principiul existenţei, care este singur Dumnezeu. Credinţa în El şi recunoaşterea iubirii Lui faţă de lume şi faţă de om dau sens vieţii, pentru că viaţa omului nu se limitează numai la relaţiile interumane, ci se extinde şi dincolo de acestea în înţeles eshatologic.