Sfânta Ecaterina, simbol al înţelepciunii aşezate în slujba lui Dumnezeu
Ştiinţa, filosofia, cunoaşterea lumii şi a felului în care aceasta este construită par adesea rupte de credinţă, mândre că pot descifra secretele universului fără vreun ajutor din afară, doar prin experimente şi deducţii logice. Atunci însă când argumentele ştiinţifice sunt epuizate, oamenii îşi aduc aminte de credinţă şi de faptul că lumea poate fi cunoscută şi spiritual. Unul din cele mai grăitoare modele în privinţa punerii ştiinţei în slujba lui Dumnezeu este acela al Sfintei Muceniţe Ecaterina din Alexandria, prăznuită astăzi.
Sfânta Ecaterina este considerată ocrotitoarea oamenilor de ştiinţă credincioşi, pentru că ea a fost deosebit de înţeleaptă şi instruită în toate ştiinţele vremii în Alexandria veacului al IV-lea, unde era centrul roman cel mai cunoscut al ştiinţelor.
Până în zilele noastre s-au păstrat mai multe istorisiri ale vieţii Sfintei Ecaterina. Trei dintre acestea sunt anonime, un martiriu atribuit unui oarecare Atanasie (sau Anastasie), care îşi spune stenograful (ταχυγράφος) şi servitorul Ecaterinei, precum şi martiriul alcătuit de Cuviosul Simeon Metafrastul. În afara acestor istorisiri ale vieţii muceniţei s-au păstrat o cuvântare de laudă a lui Anastasie Protasicritul şi o traducere a martiriului în limba arabă.
Sfânta Ecaterina era din Alexandria Egiptului şi făcea parte dintr-o familie nobilă (fiică a împăratului Constantin, chiar dacă izvoarele timpurii nu indică peste ce ţinuturi era împărat tatăl ei). Ecaterina se distingea printr-o frumuseţe nemaipomenită şi capacităţi intelectuale ieşite din comun. La vârsta de 18 ani ea studiase deja foarte bine retorica, filosofia, medicina, operele tuturor poeţilor şi istoricilor antici şi cunoştea multe limbi străine. În anul 305, la porunca autorităţilor romane (Cezar în tetrarhia Orientului era atunci Maximinus Daia) locuitorii Egiptului trebuiau să se adune în Alexandria pentru a aduce sacrificii zeilor romani. În oraş a început atunci să vină mulţime de oameni cu daruri pentru sacrificii (tauri sau păsări). Văzând acest lucru, Ecaterina a mers în palatul unde găzduia Cezarul, pentru a-l convinge de falsitatea zeilor păgâni. Cezarul a fost impresionat de frumuseţea tinerei, dar mai ales de felul în care vorbea, asemenea unui bătrân înţelept. De aceea, a chemat mai mulţi bătrâni iscusiţi în cuvânt pentru a o convinge să se lepede de credinţa creştină. Filele de sinaxar ne spun că atunci a apărut Arhanghelul Mihail, ca să o încurajeze în disputa ei cu necredincioşii, desfăşurată în prezenţa mulţimilor adunate în piaţă. Filosofii nu au reuşit să o contrazică decisiv pe tânăra creştină, ceea ce l-a înfuriat pe prelatul roman, care a poruncit ca filosofii să fie arşi pe rug. Înainte de a fi arşi pe rug, aceia au primit credinţa creştină, ceea ce i-a făcut pe mulţi dintre oamenii din piaţă să accepte, la rândul lor, credinţa creştină în inimi. Chiar şi soţia prelatului a fost atinsă de puterea argumentelor şi credinţa de nezdruncinat a Ecaterinei.
Tânăra creştină a fost închisă şi supusă periodic la tot felul de chinuri, pentru a părăsi credinţa creştină. Cu toate acestea, ea a răbdat cu dârzenie tortura, fapt care i-a încurajat pe mulţi oameni să devină creştini la rândul lor. După mai multe chinuri îndurate, Ecaterinei i-a fost tăiat capul şi astfel şi-a dat duhul. Trupul ei nu a fost găsit decât câteva secole mai târziu în zona muntelui Horeb, unde a şi fost înfiinţată actuala mănăstire care-i este închinată.
Pe lângă Mănăstirea Sinai, Sfânta Ecaterina este cinstită și în celelalte țări ortodoxe, iar creştinii au ctitorit biserici închinate ei şi au numit copiii cu acest frumos nume.
În această zi este hramul bisericii studenţilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.
Tradiţia latină literară închinată Sfintei Ecaterina este foarte diversificată. Astfel, în Apus au fost scrise mai multe vieţuiri, precum şi opere aghiografice de alte genuri epice, tipărite în general în secolul al XVII-lea. Probabil cea mai veche imagine a Sfintei Ecaterina este cea din catacombele San-Gennaro din Napoli, care poate fi datată în secolele IX-X.