Sfânta Mănăstire Stelea

Data: 25 Noiembrie 2017

Broșura prezintă, în 30 de pagini, complexul monahal de la Mănăs­tirea Stelea, din punct de vedere istoric, artistic, spiritual, cultural și misionar, deoarece acesta este un important semn al recon­cilierii românești, dar și un expresiv monument eclesial muntean.

Ctitorită de către voievodul mol­dovean Vasile Lupu, în anul 1645, ca semn al împăcării cu voievodul muntean Matei Basa­rab, Mănăstirea Stelea este o oază de spiritualitate autentic ortodoxă, aflată între zidurile istoricei reședințe a voievozilor și mitropoliților munteni.

Mănăs­tirea este cunoscută în istoria noastră, pentru că aici a funcționat cunoscuta Scholae graeca et latina, prima instituție de învățământ superior de la noi. Tot în chiliile mănăstirii a funcțio­nat și o şcoală greceas­că, în care au învăţat personalități importante pentru cultura românească, precum: Grigore Alexandrescu, Ion H. Rădulescu sau Vasile Cârlova.

Această broșură apare după ce a fost restaurat, reabilitat, extins și înfrumusețat întreg complexul monahal, timp de mai bine de un deceniu și jumătate, la inițiativa și prin grija Înalt­preasfințitului Părinte Nifon, astfel că Mănăstirea Stelea a fost sfințită la 10 septembrie 2017, în pre­zența unor personalități ale vieții noastre publice și culturale, locale și naționale.

Condițiile tipografice de excepție, calitatea deosebită a fotografiilor, dar și acuratețea textului impun broșura Mănăstirea Stelea ca un mijloc de popularizare a complexului monahal deosebit de util, mai ales turiștilor și celor interesați a cunoaște mai mult din trecutul nostru istoric.