Sfânta Muceniţă Filofteia, iubitoarea de milostenie
Iubitoarea de Dumnezeu Sfânta Filofteia este una dintre cele mai iubite muceniţe ale lui Hristos de pe pămntul ţării noastre. Mlădiţă a Ortodoxiei vlaho-bulgare, sfânta s-a întărit din pruncie cu dulceaţa Sfintelor Scripturi, cu milostenia şi nevoinţa.
Sfânta Muceniţă Filofteia s-a născut în cetatea Târnovo, din Bulgaria de astăzi, la începutul secolului al XIII-lea. A rămas de mică orfană de mamă, purtând muceniceşte crucea ocărilor şi bătăilor la care era supusă de mama vitregă.
Rugăciunea, postul şi milostenia, pe care din pruncie le învăţase de la maica sa trupească ca alese virtuţi duhovniceşti, rodeau permanent în mulţime de fapte bune, cu neputinţă de tăinuit înaintea oamenilor. Aşa se face că, mânat de sfatul cel rău al soţiei celei de a doua şi biruit de demonul mâniei, tatăl sfintei a aflat de binecuvântata lucrare de milostenie a fiicei sale, care până şi hainele le împărţea săracilor şi, dorind să o pedepsească, a lovit-o cu toporul în picior şi pe loc a omorât-o. De mult trecuseră persecuţiile creştinilor, când ighemonii îi căzneau pe sfinţi la cele mai înfricoşătoare chinuri! Şi totuşi, în vreme de pace, ea a fost chinuită „nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o şi de vitrega sa mamă, care erau creştini cu credinţa. Apoi, prin răbdarea ispitelor celor aduse de dânşii asupră-i, prin dragostea cea către Dumnezeu şi prin râvna către lucrarea faptelor bune, s-a făcut muceniţă, nu mai prejos decât cele de demult, care au mărturisit pe Dumnezeu înaintea tiranilor şi au pătimit de la dânşii. Şi aşa, cu cununa mucenicească s-a încununat după cuviinţă. Aceasta s-a făcut după cuvântul prorocului, care zice: Întru ce te voi afla, într-aceea te voi judeca” (Sinaxarul pe Decembrie).
File de sinaxar
La ceasul cel nefericit al faptei sale, văzându-şi fiica moartă în acea baltă de sânge, spaima l-a cuprins pe nefericitul tată şi, într-un ultim gest de disperare, a încercat să se apropie de ea şi să-i ridice trupul de la pământ. L-a cuprins deodată o mare neputinţă, nesuferind nici măcar să se apropie de sfântă, pentru că o lumină dumnezeiască izvora dintr-însa. A alergat de îndată în cetate, la episcop, şi a povestit toate câte făcuse, şi cum străluceşte trupul fiicei sale celei răpuse de secure, ca un nepreţuit diamant duhovnicesc. Auzind acestea, episcopul a adunat sobor mare de preoţi şi diaconi şi a mers la locul unde se găsea muceniţa pentru a face rugăciune. Nici de data aceasta, apropiindu-se episcopul şi preoţii de dânsa, Filofteia nu s-a lăsat ridicată cu trupul de la pământ. Atunci şi-au dat seama ei de voia sfântă a muceniţei şi s-au rugat cu toţii în genunchi către dânsa: „O, sfântă a lui Dumnezeu, Filoteio, dacă-ţi este urâtă patria ta, şi nu primeşti a te odihni într-însa şi s-o răsplăteşti cu faceri de bine, cu ocrotire de vrăjmaşi şi de primejdii - pentru că aici te-ai născut şi ai crescut, şi aici ai plăcut lui Dumnezeu şi te-ai sfinţit - arată-ne unde binevoieşti a te înstrăina? Vino la Constantinopol, ca Sfânta Parascheva, la Sofia sau la vreo mănăstire de prin munţi” (ibidem).
Tradiţia spune că episcopul a numit la acel ceas toate locurile sfinte pe care le cunoştea. A ajuns cu gândul şi la pământul sfânt al ţării noastre, amintind de Bucureşti, Craiova, apoi de alte oraşe mai mici de care auzise. Şi-a amintit de Curtea de Argeş, acolo unde Negru Vodă îşi terminase de zidit frumoasa catedrală, şi pomenind de această biserică, sfânta s-a lăsat de îndată uşoară. A trimis aşadar episcopul scrisoare la domnul Ţării Româneşti, vorbindu-i despre toate minunile sfintei muceniţe şi despre dorinţa ei de a veni la Argeş: „Deci cunoscând şi măria ta bunăvoirea sfintei că voieşte să se dăruiască poporului măriei tale cel românesc, iar mai vârtos Dumnezeu de sus, binevoieşte şi măria ta a cinsti şi a îmbogăţi ţara şi poporul măriei tale cu acest odor scump şi de mare preţ; apoi pe lângă altele, a te arăta făcător de bine şi cu această prea mare facere de bine. Pentru aceasta trebuie a te osteni şi a veni până la Dunăre ca să o primeşti, şi cu cinstea cea cuviincioasă să o duci şi să o aşezi în biserica din Argeş, cea dorită de ea. Iar noi o vom aduce până acolo”.
Periplul istoric al moaştelor sfintei
Spre deosebire de prezentarea romanţată a sinaxarelor, cercetările istorice diferă în mod considerabil. Rezultă astfel că moaştele sfintei nu au ajuns atât de repede de la Târnovo la Curtea de Argeş, periplul lor fiind cu mult mai complex. Astfel, este consemnată prezenţa lor în cetate de la descoperire, până în anul 1393, când oraşul a fost ocupat de turci. De aici au fost duse la Vidin, unde au fost adăpostite vreme de trei ani. Pentru că şi aici au ajuns turcii, sfintele odoare au fost dăruite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), care le-a aşezat în Catedrala domnească „Sfântul Nicolae” din Curtea de Argeş. Aici au rămas o perioadă mai lungă, fiind mutate în anul 1893 în Biserica „Sfântul Gheorghe” şi apoi în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”-Olari.
Pe vremea Primului Război Mondial, sfânta a fost adusă în Bucureşti, la Mănăstirea Antim. Sălăşluirea ei în Catedrala Domnească de la Argeş, marea ctitorie a lui Neagoe Basarab, s-a făcut în perioada interbelică. În perioada 1949-1953, Episcopul Iosif Gafton a adus moaştele sfintei la Centrul eparhial din Râmnic, aşezându-le în Catedrala „Sfântul Nicolae”. Din 1953 şi până astăzi, sfânta sălăşluieşte în Biserica doririlor sale duhovniceşti, la Curtea de Argeş.