Sfântul Ioan Gură de Aur: „N-a fost stea, ci o putere nevăzută care a luat chip de stea“

„Ce simbol împărătesc au văzut magii în Betleem? Au văzut doar o colibă, o iesle, un Copil în scutece şi o Mamă săracă. Cui i-au dus darurile? Pentru ce? Oare era pentru ei lege şi obicei să cinstească aşa pe împăraţii nou-născuţi de pe faţa întregului pământ? Aveau, oare, datoria să colinde mereu toată lumea şi să se închine, înainte de urcarea lor pe tronul împărătesc, celor despre care ştiau că vor ajunge împăraţi, chiar dacă sunt de origine joasă şi neînsemnată? Asta n-o poate susţine nimeni. Aşadar pentru ce I s-au închinat? Dacă s-au închinat pentru nişte câştiguri imediate, atunci ce se aşteptau să primească de la un Copil şi de la o Mamă nevoiaşă? Iar dacă s-au închinat pentru nişte câştiguri viitoare, de unde puteau şti că-şi va aminti, de tot ce-au făcut ei, Copilul Căruia I s-au închinat pe când era în scutece? Şi dacă şi-ar fi spus că Mama are să-I aducă aminte de toate, apoi nici aşa nu erau vrednici de laudă, ci de pedeapsă, că L-au aruncat pentru atâta lucru într-o primejdie atât de mare. De altfel, se vede din Evanghelie că Irod tulburându-se, îl căuta, se interesa de El şi încerca să-L omoare. Cel care vesteşte peste tot locul că va ajunge împărat cineva care în copilărie nu-i decât un simplu muritor nu face altceva decât să se arunce în ascuţişul săbiei şi să aprindă nenumărate războaie împotriva lui.

Ai văzut câte lucruri absurde se ivesc, dacă judecăm omeneşte şi după simţul comun venirea magilor? Şi nu-s numai atâtea, ci poţi găsi şi mai multe, care pun probleme şi mai mari decât cele amintite. - De unde vom căpăta răspuns la aceste întrebări? - Chiar din cele scrise în Evanghelie! Că n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul loc din mersul ei. Nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, că aşa se află Palestina faţă de Persia. În al doilea loc, şi din timpul în care s-a arătat putem vedea că steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua în amiaza mare pe când strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar când se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decât ele; lumina mai puternic, deşi era atâta lumină.“ (Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilii la Matei“, Editura I.B.M. B.O.R., Bucureşti, 1994)