Sfântul Iosif cel Milostiv, mângâietor şi sprijinitor al săracilor

Un portret-icoană al Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a fost realizat în ziua de prăznuire a sfântului în cadrul conferinţei cu titlul „Asistenţa socială în vremea Sfântului Iosif cel Milostiv”, desfăşurată la Muzeul Mitropolitan din Iaşi. Între invitaţii la manifestare, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, a subliniat virtuţile sfântului, între care milostenia şi blândeţea fiind cele mai importante. Totodată, a fost reliefat ajutorul dat bisericilor şi cuvântului scris, dar şi preocuparea faţă de muzica religioasă.

Figura luminoasă a Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a fost evidenţiată chiar în ziua de cinstire a sfântului, 26 ianuarie, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iaşi, în cadrul conferinţei cu titlul „Asistența socială în vremea Sfântului Iosif cel Milostiv”. Evenimentul i-a avut ca invitaţi pe pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iaşi, şi pr. prof. dr. Vasile Nechita, care în calitate de coordonator științific al lucrării de doctorat semnată de arhim. dr. Dosoftei (Dumitru) Şcheul, Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, a prezentat, împreună cu autorul, cartea „Slujirea misionară și filantropică a Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu cel Milostiv la sfârșitul secolului al XIX-lea - un secol al ateismului”. Întrucât evenimentul a fost parte a manifestărilor derulate de Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Protopopiatului Iaşi 2, s-a pus accentul în special pe principalele virtuţi ale sfântului care, vreme de 27 de ani, a păstorit cu înţelepciune Mitropolia Moldovei într-o perioadă de mari frământări sociale: milostenia şi blândeţea.

„Dorinţa sau scopul educaţiei pe vremuri era ca, prin cunoştinţele acumulate, să devii un om bun. Cel puţin teoretic, omul cu cât ştie mai multe, cu atât ar trebui să fie mai bun. Această virtute Sfântul Iosif cel Milostiv (Naniescu), Mitropolitul Moldovei, a avut-o şi nativ, însă a şi fost cultivată în familie, tatăl fiind preot, mama fiică de preot. Totodată, a avut o evlavie deosebită pentru sfinţii din Moldova, venind adesea să se închine şi la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava şi la Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar ca iubitor de sfinţi a învăţat că din toate calităţile, în ultimă instanţă, rămâne aceasta care cântăreşte foarte mult între oameni, dar mai cu seamă înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, pentru că a rămas orfan de mic, că a petrecut mult timp în mănăstiri, că a slujit în anii copilăriei şi ai tinereţii la spital, pe lângă bolnavi, pe lângă bătrâni, i-au arătat şi viaţa în suferinţă. A văzut cât de mult înseamnă un cuvânt bun pentru un suferind. Nu întotdeauna putem ajuta material pe cineva în nevoie, însă un cuvânt bun îl poate alina sufleteşte”, a subliniat pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iaşi.

Elevii şi studenţii săraci, la masă cu sfântul

În acelaşi timp, părintele decan a arătat că lucrarea filantropică a Mitropolitului Iosif Naniescu a fost una însemnată, „dar nu pe deplin cunoscută”, deoarece filantropia individuală, personală, a fost şi una discretă, departe de ceea ce numim astăzi „ochii lumii”: „Noi am păstrat mărturii ale filantropiei lui mai ales în calitatea sa de mitropolit, a făcut lucrări esenţiale, dar nu se cunosc toate vorbele, toate rugăciunile şi întreaga milostenie individuală. Sunt însă însemnări că în fiecare duminică dădea bani la săraci, după mărturiile parvenite până în vremea noastră, se adunau şi câte 100-200 de săraci şi le împărţea salariul său pe o lună de zile, iar dacă rămânea fără bani, ruga pe iconomul mitropoliei să-l împrumute ca nimeni să nu plece nemângâiat”.

Dincolo de sprijinul arătat săracilor şi de mângâierea adusă persoanelor suferinde, Sfântul Iosif cel Milostiv îi sprijinea în mod deosebit şi constant pe elevi şi studenţi. „Avea grijă de elevii şi studenţii săraci, îi primea la masă, bucătăria lui devenind un fel de cantină pentru aceştia; îi ajuta cu bani pentru haine, burse. Însă, totodată, îi şi responsabiliza, la finalul anului şcolar cerându-le carnetul de note ca să vadă dacă fiecare dintre învăţăcei s-a ajutat pe sine. A sprijinit şi pe cei mai erudiţi oameni ai timpului, trimiţându-i la studii. Se spune că la moartea sa i-au găsit doar doi bănuţi în buzunar, în rest nu avea nimic”, a mai subliniat pr. prof. Ion Vicovan.

Membru al Crucii Roşii şi sprijinitor al soldaţilor

În acelaşi timp, sfântul canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2018 a sprijinit soldaţii plecaţi pe front în Războiul de Independenţă, precum şi familiile rămase acasă fără nici un fel de sprijin. „La un an după ce a ajuns mitropolit, în 1876, a luat fiinţă Crucea Roşie, în care s-a înscris şi pe care a susţinut-o în proiectele derulate. Şi atunci, ca şi acum, Crucea Roşie derula foarte multe proiecte. A făcut colecte pentru ostaşii români plecaţi pe front, mănăstirile trimiteau articole de îmbrăcăminte şi alimente pe front, dar erau îndemnate, totodată, de către mitropolit să ajute familiile rămase acasă fără bărbaţi. Au luat fiinţă atunci la nivel naţional, şi în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, acele case pentru răniţi. De asemenea, marele Mitropolit Iosif a pus bazele, în 1880, unei societăţi numite «Binefacerea» (Societatea Clerului Român), pe care o punea pe seama împlinirii cuvântului biblic şi prin care erau ajutaţi copiii de preot rămaşi orfani şi preotesele văduve. Fără îndoială că se poate vorbi foarte mult despre filantropia acestuia, însă aş mai aminti că, în urma unui mare incendiu izbucnit la Botoşani, a iniţiat înfiinţarea a ceea ce se numeşte astăzi «Comitet pentru situaţii de urgenţă» pentru a se interveni prompt, după anumite reguli dinainte ştiute, în caz de incendiu şi de inundaţii”, a mai subliniat decanul Facultăţii de Teologie.

Bunătatea şi filantropia socială ale sfântului au fost completate, potrivit celor prezenţi la conferinţă, de ceea ce se poate numi filantropie culturală, întrucât, potrivit părintelui protopop Marius Daniel Profir, s-a îngrijit de seminarul de la Iaşi, a finalizat lucrările la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, a sprijinit şi refăcut mai multe lăcaşuri de închinăciune, apărând Biserica într-o perioadă dificilă.

„Mitropolitul s-a implicat personal şi a avut darul acesta de a da primul exemplu, iar pentru aceasta toţi veneau la el. Ca să sub­liniez virtutea milosteniei, aş vrea să mai adaug că ajutorul acordat de Mitropolitul Iosif oamenilor aflaţi în nevoie a însemnat atât de mult pentru o familie din Iaşi, încât a făcut legământ că peste timp nu se va stinge candela de la mormântul acestuia ca semn de preţuire faţă de ajutorul primit. Iar acest legământ a fost transmis în familie de la o generaţie la alta”, a subliniat şi pr. prof. dr. Vasile ­Nechita, de la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” - Con­stan­ța. Totodată, pr. Nechita a amintit şi de modul în care istoricul Nicolae Iorga a sintetizat viaţa Mitropolitului Iosif, „în cuvinte de o aleasă sensibilitate şi frumuseţe literară”.

Coordonator al lucrării de doctorat a părintelui arhimandrit Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, pr. prof. Nechita a prezentat cartea „Slujirea misionară şi filantropică a Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu cel Milostiv la sfârşitul secolului al XIX-lea - un secol al ateismului”, „o lucrare consistentă pentru care a fost depusă o muncă destul de grea”: „Părintele arhimandrit Dosoftei a fost de faţă şi la prima deschidere a criptei, din anii ‘90, şi a doua oară. Ar fi fost păcat să nu împărtăşească tot ceea ce a văzut ca martor. Nu este uşor să cuprinzi într-o singură carte ­activitatea atât de diversă şi de amplă pe care a desfăşurat-o bunul şi milostivul Mitropolit Iosif ­Naniescu”.

Portret-icoană al sfântului milostiv

Personalitate de seamă a vieţii religioase şi culturale româneşti din veacul al XIX-lea, Mitropolitul Iosif Naniescu avea, precum mărturisea mai târziu părintele Dumitru Stăniloae, o sensibilitate pentru orice durere, dar mai ales pentru durerea altora. De aceea, părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul a dorit să realizeze „un portret-icoană al mitropolitului, oglindit de slujirea lui jertfelnică și cu multă aplecare spre cei sărmani în ultimul sfert de veac al secolului al XIX-lea”; din acest motiv, în cartea semnată de către arhim. Dosoftei, „slujirea pastoral-misionară este prezentată împreună cu activitatea social-filantropică pentru care poporul dreptcredincios din Moldova l-a numit «Iosif cel milostiv»”. Cartea tipărită la Editura Doxologia prezintă în opt capitole contextul social-politic al secolului al XIX-lea şi viaţa Bisericii din Moldova, „Viaţa şi activitatea vlădicului Iosif Naniescu până la alegerea ca Mitropolit al Moldovei”, „Preocuparea de a adapta învăţământul teologic cerinţelor misionare ale vremii”, editarea „Revistei teologice”, „Slujirea misionară şi filantropică desfăşurată ca Mitropolit al Moldovei”, „Grija faţă de frumuseţea casei Lui Dumnezeu”, „Trecerea la cele veşnice şi canonizarea sfântului ierarh”. „Mă bucur că pot participa la aducerea de slavă sfântului şi prin această lucrare. Aş mai sublinia că de-a lungul atâtor Liturghii săvârşite în Catedrala Mitropolitană am simţit permanent duhul sfântului, iar cântările frumoase pe care le dorea şi le cânta sfântul, pe care le-a compus, le avem şi astăzi în cărţile de cult”, a spus părintele arhimandrit.

Conferinţa desfăşurată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a încheiat cu convingerea că duhul dragostei şi al milosteniei faţă de popor al Sfântului Iosif nu doar că trebuie cunoscut, ci şi însuşit, „pentru că întotdeauna vom găsi pe altcineva care are mai mare nevoie decât noi să fie ajutat, ascultat şi înţeles”.