Sfântul Iosif Naniescu, 120 de ani de cerească sălășluire
A făcut milostenie până la ultimu-i bănuț. După trecerea sa la cele veșnice, se spune că părinții ce-l îngrijeau au găsit în chilie doar doi lei. Probabil că și pe aceia i-ar fi oferit săracilor, dar nu a mai avut răgaz, căci a trebuit să răspundă chemării Mântuitorului Hristos, la 26 ianuarie 1902, plângându-i plecarea o națiune întreagă. Românii au pierdut atunci un model greu de egalat, dar au câștigat un mijlocitor înaintea Tronului Preasfintei Treimi. După sfârșitul pământesc al vlădicăi au demarat pregătirile pentru slujba pogribaniei, statornicită în 28 ianuarie, zi de luni. Din ordinul Regelui României, Carol I, înmormântarea Mitropolitului Iosif s-a făcut pe cheltuiala statului, primarul Iaşiului, juristul Constantin B. Pennescu, mare iubitor de cultură și bun prieten cu ierarhul decedat, fiind delegat să întocmească programul funeraliilor. Neîntârziat s-a început pregătirea mormântului în curtea mitropoliei, în partea de miazăzi a catedralei, loc indicat de însuşi Mitropolitul Iosif, cu doi ani în urmă, când și-a întocmit testamentul.
A urmat la cuvânt Constantin B. Pennescu, primarul Iașiului, reiterând binefacerile moștenite de la Mitropolitul Iosif. A treia cuvântare a rostit-o Constantin Erbiceanu, în numele Academiei Române. Ilustrul elenist și profesor Erbiceanu, originar din satul Erbiceni, județul Iași, avea nenumărate și emoționante amintiri cu Mitropolitul Iosif. În fosta capitală a Moldovei, în urmă cu ceva timp, fondaseră împreună publicația Revista Teologică, unde au văzut lumina tiparului foarte multe articole și studii scrise de Erbiceanu. De aceea vorbitorul a adus cuvânt de gratitudine, mulțumind în numele forului suprem al culturii româneşti pentru donaţia impresionantă de carte făcută de Mitropolitul Iosif academiei.
Ultimul discurs l-a ţinut directorul Seminarului Veniamin din Iași, pr. iconom Pavel Savin, din partea clerului; ca şi antevorbitorii săi, a evocat personalitatea mitropolitului, punând accent pe latura filantropică, de ajutorare spirituală şi financiară a păstoriţilor săi. Necrologul se sfârșea cu un îndemn pătrunzător: „şi acum, iubiţi fii spirituali, apropiaţi-vă şi luaţi ultima binecuvântare de la acel ce v-a păstorit un pătrar de veac. Apropiaţi-vă şi voi, iubiţi seminarişti, care vă instruiţi în fructul ostenelilor răposatului mitropolit, depuneţi ultima voastră sărutare pe mâna aceluia care cu drag v-a binecuvântat”. După încheierea cuvântărilor s-a săvârșit tradiţionala procesiune în jurul măreței catedrale, cu cele patru opriri, apoi sicriul a fost coborât în mormânt, în dangătul trist al clopotelor. În aceeaşi zi s-au împărţit la 500 de săraci câte o pâine, o lumânare şi 20 de bani. După slujbă, Episcopul Partenie a orânduit ca timp de patruzeci de zile de la mutarea la cele veșnice a Vlădicăi Iosif să se facă Sfânta Liturghie cu sobor în catedrală, iar după aceea, la mormânt, trisaghion.
Așa a plecat către cereștile lăcașuri marele Mitropolit al Moldovei Iosif Naniescu, sălășluindu-se în ceata sfinților ierarhi. Evlavia poporului dreptcredincios l-a „așezat” în Sinaxar îndată după trecerea sa în lumea drepților, numindu-l „Iosif cel sfânt și milostiv”. În anul 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin canonizarea ierarhului Iosif Naniescu, cu numele de Sfântul Ierarh Iosif cel milostiv, Mitropolitul Moldovei, cu zi de proslăvire 26 ianuarie, a confirmat ceea ce evlavia poporului credincios proclamase chiar de la mutarea acestuia în Veșnicie.