Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, teolog al iubirii Sfintei Treimi și dascăl al Filocaliei

În secolul al 20-lea, Dumnezeu a dăruit poporului român bine-credincios pre­oți duhovnicești, înțelepți și măr­turisitori, care au luminat prin cuvintele și faptele lor calea oamenilor către Hristos, în vremuri de prigoană atee comunistă. Printre acești îndrumători duhovnicești se numără și Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cel care a stră­lucit prin teologia sa la Sibiu și apoi la București. Născut în Țara Bârsei, în familia unor țărani credin­cioși, Sfântul Dumitru Stăniloae avea să devină cel mai mare teolog ortodox al secolului al 20-lea, după cum spunea teologul francez Olivier Clément, iar monahii din Muntele Athos, în Tomosul din anul 1975, l-au numit „venerabilul dascăl ortodox de teologie”. În viața sa sfântă putem observa trei trăsături principale care arată personalitatea sa duhovnicească. El a fost un luminat mărturisitor al credinței ortodoxe în timpul regimului comunist, un teolog profund al iubirii Sfintei Treimi și un talentat traducător și tâlcuitor al Filocaliei în limba ro­mână, oferind Bisericii noastre o bo­gată operă teolo­gică și duhovniceas­că.

Mărturisitor al credinței ortodoxe în timpul regimului comunist

Privind la viața Sfântului Preot Dumitru Stăniloae observăm râvna sa pentru apărarea dreptei credințe în timpul celei mai întunecate epoci a istoriei românești contemporane, în perioada regimului comunist. A­restarea sa din toamna anului 1958 marchează începutul unui lung șir de umilințe și suferințe la care a fost supus acest mărturisitor al credinței ortodoxe. Deși nu făcea parte efectiv din mișcarea duhovnicească a „Rugului Aprins”, apropierea sa de cuvioșii care erau membri ai acestei mișcări și participarea sa la unele dintre întâlnirile care aveau loc la Mănăstirea Antim l-au făcut să intre în vizorul autorită­ților comuniste. Prin urmare, el a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru „uneltire împotriva statului și a oamenilor muncii”, împre­ună cu el fiind condamnați și Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, arhimandritul Benedict Ghiuș, arhimandritul Arsenie Papacioc, ieroschimo­nahul Daniil (Sandu) Tudor și arhimandritul Roman Braga.

Însă, dincolo de suferințele și umi­lințele pricinuite acestuia, închisorile de la Jilava și Aiud au devenit pentru Sfântul Preot Dumitru Stăniloae o școală a rugăciunii și a mărturisirii dreptei credințe. Între zidurile înfrico­șă­toare ale acestor lagăre ale morții, glasul său, deși slăbit de foame și de chin, devenea balsam pentru sufletele însetate de cuvântul lui Dumnezeu. Colegii săi de detenție mărturiseau despre căldura duhovni­cească a cuvintelor sale, care topeau foamea și frigul, că acestea alungau deznădejdea și întăreau credința celor care se îndoiau. Când vorbea despre Domnul Iisus Hristos și despre învă­țăturile Sfinților Părinți, în jurul său se făcea liniște, iar sufletele celor prezenți se umpleau de bucurie și pace sfântă.

În această perioadă de grea încercare, Sfântul Dumitru Stăniloae a dobândit, prin smerenie, dragoste și acceptarea suferinței, darul rugăciu­nii adânci. El mărturisea adesea că „în închisoare am învățat să mă rog”, nu pentru că până atunci nu se mai rugase, ci pentru faptul că în suferin­ță l-a cunoscut mai adânc pe Dumnezeu, Care îl întărea spre a duce crucea mărturisirii credinței mai departe. Această transformare du­hov­ni­cească, născută din suferință și pecetluită de harul Duhului Sfânt, l-a făcut pe Sfântul Preot Dumitru Stăni­loae să strălucească precum o candelă aprinsă în întunericul ateismului comunist.

Teolog profund al iubirii Sfintei Treimi

A doua trăsătură fundamentală a vieții Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae constă în harisma teologhisirii, contribuția sa la Teologia Dogmatică Ortodoxă fiind în­te­me­iată pe experiența duhov­nicească a Sfin­ților Părinți ai Bisericii și pe scrierile lor. Sfântul Preot Dumitru Stăni­loae a fost un teolog luminat de Dumnezeu care nu vorbea doar din cunoștințele teoretice dobândite prin informare intelectuală în decursul timpului, ci adesea cuvintele sale izvorau și din experiența vie a comuniunii sale cu Dumnezeu prin rugăciune.

Opera sa este monumentală, cu­prin­zând zeci de lucrări teologice și sute de articole. Contemporanii săi mărturiseau despre rapiditatea neo­bișnuită pe care o avea când scria texte teologice, parcă dintr-o ră­su­flare, sau ca o revărsare a ideilor teologice. Această „febră a Duhului Sfânt”, cum o numeau unii dintre contemporanii săi, făcea din fiecare pagină scrisă de Sfântul Preot Dumitru Stăniloae un cuvânt adânc care pătrunde în inimile cititorilor și îi apropie de Dumnezeu.

Teologia sa se întemeiază pe o gân­dire profundă asupra Tainei Sfintei Treimi ca fiind „structura supremei iubiri”¹. Sfântul Preot Dumitru Stăni­loae arată că Dumnezeu nu este o ființă solitară eternă, ci este comuniunea perfectă de iubire și dăruire reciprocă dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Aceasta este lumina care străbate întreaga sa operă teologică, făcând din ea o teologie a iubirii dumnezeiești eterne care se revarsă asupra întregii creații, în centrul ei fiind omul, cununa creației, chemat la îndumnezeire și viață veșnică.

Ca profesor, Sfântul Preot Dumitru Stăniloae a subliniat necesitatea a­bandonării teologiei scolastice occidentale și apropierea teologilor orto­docși de teologia și de experiența duhov­nicească a Sfinților Părinți ai Bisericii transmisă prin învățăturile lor insuflate de Dumnezeu. Pentru profunzimea gândirii sale teologice, el a fost receptat și respectat de părinții rugători din Sfântul Munte Athos și de teologii duhovnicești din întreaga Ortodoxie, ca fiind un mare teolog ortodox. În acest sens, în anul 1977, egumenul Mănăstirii Grigoriu, arhimandritul Gheorghe Kapsanis, îi trimitea o scrisoare Sfântului Preot Dumitru Stăniloae în care preciza: „Vă scriem pentru a vă invita să ne vizitați în Sfântul Munte și mai ales Sfânta noastră Mănăstire a Sfântului Grigorie ca să ascultăm părinteas­ca învățătură și să ne folosim de experiența duhov­nicească a Preacu­cerniciei Voastre”.

Un talentat traducător și tâlcuitor al Filocaliei în limba română

Al treilea aspect foarte important al activității Sfântului Preot Mărtu­risitor Dumitru Stăniloae este lucrarea sa monumentală de traducere și tâlcuire a Filocaliei în limba ro­mâ­nă (12 volume). Traducerea textelor filocalice nu a fost pentru Sfântul Preot Dumitru Stăniloae o simplă transpunere ling­vistică din limba greacă în limba română, ci o lucrare de aprofundare și tâlcuire a scrierilor marilor părinți isihaști care au oferit învățături profunde despre felul în care trebuie să fie trăită viața duhov­nicească, având ca temei Sfânta Scriptură, Părinții Bisericii și însăși experiența lor isi­hastă. Introducerea și tâlcuirea Filocaliei de către Sfântul Preot Dumitru Stăniloae poartă amprenta unei înțelegeri profunde a experienței duhovnicești descrise de părinții filocalici, o înțelegere care nu se putea realiza însă fără trăirea lui duhov­nicească personală, care se oglindește constant în explicațiile sale.

Comentariile și notele sale subliniare bogate dovedesc teologhisirea sa pă­trunsă de duhul filocalic. El a reușit să pătrundă înțelesurile cuvintelor Sfinților Părinți ai Filocaliei și să le prezinte contemporanilor săi într-un limbaj accesibil secolului al 20-lea, fără a altera esența și profunzimea textului patristic sau filocalic.

Activitatea sa de traducere a Filocaliei s-a întins pe mai multe decenii și a devenit opera principală a vieții sale. Această activitate laborioasă a fost considerată de el o misiune duhov­nicească de transmitere a tezaurului filocalic, bazat pe experiențele duhov­nicești ale marilor isihaști, pe care a căutat să le ofere contemporanilor săi. Prin intermediul acestei opere, mii de suflete au descoperit necesitatea des­pătimirii pentru do­bân­direa rugăciunii curate și bucuria comuniunii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Textele Filocaliei române sunt astfel un îndru­mător pentru o viață creștină profundă și sfântă.

Canonizarea Sfântului Preot Măr­turisitor Dumitru Stăniloae, alături de ceilalți 15 sfinți părinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din secolul al 20-lea, în contextul împlinirii anul acesta, 2025, a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie arată lucrarea binecu­vân­tată a lui Dumnezeu în mij­locul popo­rului român, din rândul căruia s-au ridi­cat acești mari părinți duhov­nicești care au călăuzit credin­cioșii către Hristos în perioada grea a regimului comunist.

În acest sens, amintim faptul că în urmă cu 70 de ani (în 23 octombrie 1955), aici, la Mănăstirea Cernica, părintele profesor Dumitru Stăniloae a prezentat, cu multă preţuire şi evlavie, chipul duhovnicesc al Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, cu ocazia proclamării canonizării acestuia, considerând că „Sfântul Calinic a realizat sfințenia înțeleasă de fiecare om şi folositoare fiecăruia”². Adică, el a unit rugăciunea isihastă cu milostenia și zidirea de biserici cu tipărirea de cărți duhovnicești.

Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării ­Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, dorim să exprimăm apre­cierea și prețuirea noastră față de ie­rarhii, clericii și credincioșii care, cu multă dragoste, au venit să îl cin­stească pe acest mare teolog și măr­turisitor contemporan.

Ne rugăm Sfântului Preot Mărtu­risitor Dumitru Stăniloae ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor pace și bucurie, sănătate și mântuire.

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Cuvânt rostit la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mărturi­sitor Dumitru Stăniloae, sâmbătă, 4 octombrie 2025.

 

Note:

¹ Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. Basi­lica, București, 2018, p. 297.

² Cuvânt rostit la canonizarea ­Sfântului Calinic de la Cernica, în: Biserica Ortodoxă Română, LXXIII (1955), 11-12, pp. 1171-1172.