Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu - 310 ani de la moartea lui martirică
Cea de-a XXIX-a broșură misionară, dedicată tinerilor din eparhia noastră, a fost tipărită de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, și are ca obiectiv evocarea rolului pe care îl are Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu pentru istoria națională și spiritualitatea ortodoxă.
În cele 32 de pagini ale sale, împreună cu imagini elocvente, redactorii lucrării, prof. univ. dr. Marian Croitoru și pr. prof. Alin Marian Pleșa, au evocat într-o manieră frumoasă, facilă și atractivă viața și activitatea Sfântului Voievod.
„În evlavia poporului român, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu s-a bucurat de o cinste mereu sporită, oglindită în artă, în literatura populară și în cea cultă. Toate acestea erau dovada faptului că sfințenia lui și a celor martirizați cu el fusese percepută și cinstită de mulțimea credincioșilor, cu mult înainte de recunoașterea Bisericii, prin actul de proclamare a lor ca Sfinți, din 20 iunie 1992. Ca urmare, ziua de pomenire și de laudă a acestor Sfinți Martiri s-a stabilit să fie data de 16 august, la o zi după martiriul lor, pentru ca să nu coincidă cu praznicul Adormirii Maicii Domnului. Martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu, în forma sa familială, reprezintă un caz unic în spațiul românesc, mai ales la acest nivel de domn al unei țări românești, și rămâne pecetea clară a identității și continuității unei viețuiri creștine autentice, identice cu Ortodoxia. Din exemplul său, dar și al celor care au primit cununa muceniciei împreună cu el, reiese, cu limpezime, profunzimea unui crez și a unei mărturisiri pecetluite cu sânge, aparținând unui om curajos și înțelept, dincolo de conjuncturile și calculele politice sau economice la care ar fi fost dispuși mulți alții.
Pentru mult timp, inclusiv în istoriografia românească, martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu rămâne un subiect tabu, iar tăcerea aceasta este, bineînțeles, una vinovată. Imediata lui posteritate nu-i acordă nici un fel de atenție. Perioada interbelică, prin Nicolae Iorga, îi restituie memoria binemeritată. Cea comunistă, iarăși, o trece sub tăcere, pentru ca, în 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să îl proclame în rândul Sfinților Neomartiri, redându-i locul binemeritat în Sinaxar, eliberându-l din colbul tăcut al istoriei pe care mulți o vor uitată”.