Sfaturi duhovniceşti: Poluarea şi curăţia inimii

- convorbire cu un pustnic al zilelor noastre -

În zilele noastre, Părinte, se vorbeşte la tot pasul de poluare. Poluare în atmosferă, poluare în mare, pretutindeni poluare. Dar, dacă poluarea fizică se află la un nivel de început, poluarea mediului spiritual modern se situează la un nivel incalculabil. Cum este cu putinţă ca, în acest mediu necurat şi poluat, să te menţii creştin curat cu inima? Nu spun, fiule, că mediul nu exercită oarecare influenţă asupra creştinului. Dar cel care „se contaminează“ atât de uşor din mediul exterior înseamnă că n-a dobândit cu adevărat curăţia inimii. Cred, deci, că ar trebui să te mâhnească nu faptul că trăieşti într-un mediu poluat, ci că n-ai aflat până acum o cale de a-ţi curăţi inima. Cele mai sigure şi mai rodnice căi sunt luarea aminte la sine, rugăciunea şi Sfânta Împărtăşanie, adică participarea la viaţa întru Hristos. Inima curată rămâne în harul lui Hristos, chiar de s-ar găsi în cel mai murdar mediu, ca un mărgăritar în noroi. Care este cea mai mare necurăţie a inimii, Părinte? Mândria. După ea vin toate celelalte murdării şi necurăţii. Şi cum putem noi dobândi curăţia, Părinte? Noi, cei care trăim în lume, într-o societate dominată de confuzie, violenţă, agitaţie şi agonie, o lume în care se împânzeşte raţionalismul, iar sufletul şi duhul se află într-un neliniştitor regres, cum putem noi găsi pacea? Cred, frate, că Domnul a avut în vedere şi epoca noastră, cu convenţiile ei moderne. Aici poate face minuni rugăciunea neîncetată a minţii, dacă ne însoţeşte, după puteri, ziua întreagă, la diversele noastre activităţi şi ocupaţii lumeşti, chiar şi atunci când lumea se adună, sufocant, în jurul nostru. Numele lui Hristos va aşterne în minte şi în inimă, prin rugăciune, liniştea cea mult dorită. Pentru aceasta, însă, e nevoie de multă practică şi multă priveghere duhovnicească... Fireşte. Cum altfel să luăm cununa păcii? Aşa, fără de osteneală? Pacea lăuntrică a lui Hristos este o biruinţă asupra tuturor lucrurilor întinate, indiferent dacă vieţuieşti în pustie sau în aglomeraţia lumii. (a consemnat arhim. Ioanikios Kotsonis)