Sfaturi pentru culegătorii de ciuperci
Cunoaşterea speciilor comestibile şi a celor otrăvitoare este o condiţie obligatorie pentru cei care doresc să adune ciuperci din mediul lor natural.
Hribii sau mânătărcile (Boletus edulis) au pălăria de culoare castanie-brună, cresc pe sol, primăvara, vara, toamna, izolate sau în grupuri, în păduri de foioase şi de conifere, în luminişuri. Pentru a nu fi confundate cu alte specii necomestibile, se recomandă să nu se recolteze exemplare mici. Gălbiorii sau bureţii galbeni (Cantharellus cibarius) au culoarea gălbenuşului de ou. Carnea gălbiorilor este albă în interior, galbenă-aurie spre exterior. Este una dintre ciupercile care rareori sunt atacate de dăunători. Gălbiorii cresc în grupuri, prin păduri umbroase şi umede de răşinoase şi de foioase. Ghebele (Armillaria mellea) au pălăria la maturitate aproape plană, cu mici solzişori bruni, aşezaţi în cercuri. Pe picior, la o mică distanţă de pălărie se află un inel cu marginile răsfrânte în jos. Este des întâlnită pe cioatele de stejar, fag şi brad sau pe resturi lemnoase. Ghebele apar toamna în tufe mari formate din mai multe exemplare. Pe lângă acestea mai sunt alte multe specii de ciuperci: Creasta cocoşului (Clavaria flava), Ciuperca de câmp (Psalliota arvensis) Crăiţele (Amanita caesarea), Pleurotus, trufele etc.
Ciupercile otrăvitoare sunt viu colorate
Dintre cele mai periculoase ciuperci menţionăm: Buretele pestriţ sau muscariţa (Amanita muscaria), care are pălăria ca un clopot bombat, iar spre maturitate devine aproape plană. Culoarea pălăriei este roşie, cu scame albe, ce se iau uşor cu unghia. Creşte în luminişuri de păduri de conifere şi de foioase. Semnele intoxicaţiei se manifestă prin greaţă, ameţeală, pierderea cunoştinţei, un fel de beţie, uneori cu delir furios. Apoi mai este o întreagă categorie, cea a Amanitelor, care sunt extrem de toxice. Buretele viperei (Amanita phalloides) are culoarea verzuie sau măslinie. Carnea este albă, cu miros urât mai ales la ciupercile bătrâne. Creşte prin pădurile de răşinoase şi foioase, prin tufişuri, din iunie până în octombrie. Simptomele intoxicaţiei cu această ciupercă apar târziu (după 10-12 ore). Buretele panterei (Amanita pantherina) are suprafaţa pălăriei de culoare brun-deschis sau brun-cenuşiu, lipicioasă pe timp umed, prezintă solzi albi. Creşte în pădurile de foioase şi răşinoase din iulie şi până în octombrie. Este extrem de toxică. Hribul ţigănesc sau Buretele dracului (Boletus satanas) are pălăria de 10-15 cm diametru, de culoare alb-cenuşie, apoi ruginie palid sau puţin verzui. Piciorul are o reţea roşie ca sângele în partea de sus. Carnea este albă sau alb-gălbuie. Creşte vara prin păşuni, tufişuri şi în poienile din pădure. Pe lângă acestea mai sunt o mulţime de specii necomestibile sau otrăvitoare. Pentru identificarea lor trebuie utilizate volumele de specialitate cu planşe sau site-urile dedicate lor de pe internet.
Ciupercile cu gust de castane sunt comestibile
Ciupercile se identifică şi după forma şi alcătuirea părţii inferioare a pălăriei. Acestea singure nu pot constitui caractere de deosebire a ciupercilor comestibile de cele necomestibile. Schimbarea culorii la carnea ciupercii, prin ruperea pălăriei sau piciorului, este caracteristică la cele mai multe ciuperci necomestibile. Trebuie evitate ciupercile care se albăstresc prin rupere. Ciupercile cu miros şi gust de făină, de castane, de alune sau de anason sunt comestibile. Ciupercile necomestibile conţin elemente toxice la orice vârstă. Multe ciuperci comestibile în tinereţe sunt bune, iar la maturitate şi la bătrâneţe devin indigeste sau chiar toxice. Este recomandabil să se evite ciupercile bătrâne şi cele atacate de viermi şi melci. Fierberea, uscarea, tratamentul cu sare, oţet etc. nu transformă ciupercile periculoase în comestibile. Cel mai sigur mijloc pentru deosebirea unei ciuperci comestibile de una necomestibilă este recunoaşterea caracterelor botanice. În orice caz, până la învăţarea speciilor, este bine să mergeţi la cules de ciuperci cu un cunoscător.