Sfaturi practice în biserică: Aducem flori la sfânta biserică?
Printre darurile pe care le aducem în lăcaşul sfânt se numără şi florile. Oferirea acestora constituie un gest frumos şi generos. Sunt multe evenimente religioase în cadrul cărora aducem natura în spaţiul eclezial ca participare la sfinţire şi binecuvântare alături de umanitate şi de întregul univers (la Bobotează aducem busuioc, la Florii, crengi de salcie, în Săptămâna Patimilor, când Sfântul Epitaf este aşezat în mijlocul Bisericii, flori, iar la Rusalii, crenguţe cu frunze de nuc).
Pictura şi sculptura religioasă, veştmintele slujitorilor, obiectele şi vasele liturgice sunt înzestrate cu modele florale; ceea ce arată că natura şi omul împreună slujesc lui Dumnezeu. Când aducem flori la biserică trebuie să avem în vedere următoarele lucruri: aducem flori în cadrul sfântului lăcaş ca semn de cinstire şi preţuire; astfel vom găsi de cuviinţă ca acestea să se potrivească în lăcaşul de cult. Nu vom aduce flori de plastic (kitschuri) şi nici flori în ghivece. Vom evita florile de dimensiuni mari; vom alege pe cele mai frumoase şi pe cele care nu pot păta sau murdări icoanele, obiectele sau veştmintele liturgice. Florile nu trebuie să fie împachetate pentru că ambalajul poate produce zgomot, diminuează vizibilitatea florilor şi constituie obstacol în aşezarea cât mai stabilă a florilor în locul unde vrem să le lăsăm. Florile trebuie întotdeauna îngrijite, înlocuite cu altele proaspete; de aceea e bine să se rânduiască un grup de persoane care să se îngrijească de aranjamentele florale. Florile le putem aşeza în jurul icoanelor de la iconostase şi în vasele special pregătite (lângă anumite icoane). Florile sunt aşezate la icoane ca semn de cinstire a persoanelor sfinte. Dar de multe ori se pune accentul pe flori, şi nu pe icoană. Astfel, aşezăm florile în jurul icoanei, şi nu pe icoană, ca nu cumva persoanele sfinte reprezentate în icoane să nu mai poată fi văzute de credincioşii care doresc să se închine acestora. Nu recomandăm împodobirea cu flori a lăcaşurilor de cult în mod exagerat.